Senatul face zid în faţa anchetării miniştrilor-parlamentari

Senatul face zid în faţa anchetării miniştrilor-parlamentari

Senatorii au decis să facă front comun pentru a tria, în paralel cu preşedintele, dosarele de corupţie ale miniştrilor-parlamentari.

În Biroul Permanent al Senatului s-a hotărât ieri sesizarea, în zilele următoare, a Curţii Constituţionale (CC) în legătură cu începerea urmăririi penale de către DNA şi DIICOT a ministrului liberal Paul Păcuraru şi, respectiv, a ex-ministrului PC Codruţ Şereş. Senatorii consideră neconstituţional demersul procurorilor în lipsa avizului legislativului şi invocă un articol din Legea fundamentală potrivit căruia „numai preşedintele României, Camera Deputaţilor şi Senatul au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor guvernului“.

Începerea urmăririi penale pentru lotul de opt foşti şi actuali miniştri, printre care senatorii Păcuraru şi Şereş, dar şi deputaţii Adrian Năstase şi Miron Mitrea, a fost aprobată recent de preşedintele Traian Băsescu, aviz considerat suficient de procurori pentru continuarea cercetărilor. Curtea împarte astăzi dreptatea între Palate

Tot la CC ar urma să se tranşeze astăzi alte două cazuri cu miză politică: conflictul Băsescu-Tăriceanu privind desemnarea noului ministru al justiţiei invocat de executiv, dar şi conflictul juridic între guvern şi CSAT, sesizat de această dată de şeful statului. Blocajul de la Ministerul Justiţiei a fost sesizat Curţii Constituţionale de premier pe 24 ianuarie, după refuzul constant al lui Băsescu de a o accepta pe Norica Nicolai.

Pe baza aceleiaşi decizii a CC ambigue, dată în cazul Adrian Cioroianu, guvernul susţine că „preşedintele nu are drept de veto“ în numirea unui ministru, în timp ce şeful statului insistă că este îndreptăţit „să verifice corespunderea candidatului pentru funcţie“ şi să solicite, motivat, o altă propunere, aşa cum a făcut pe 8 ianuarie. Simultan cu cererea unui nou ministeriabil, Băsescu sesiza însă şi Curtea, acuzând guvernul Tăriceanu că „ s-a pus mai presus de lege“, chiar că „a subminat CSAT“ şi nu a cerut „avizul obligatoriu“ al acestuia înainte de a emite două ordonanţe de urgenţă referitoare la instituţii cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.

Ne puteți urmări și pe Google News