Cum şi de ce au făcut-o, e de ordin secundar. Pentru a-şi rotunji planul, iniţiatorii suspendării ("puciştii", "useseliştii", "puşcăriabilii", cum li se spune) mai au de trecut un prag: să aducă la urne peste jumătate din cetăţenii cu drept de vot. Iar majoritatea acestora să fie convinşi să voteze demiterea.

Nu înţeleg, în aceste condiţii, de ce se străduie preşedintele Traian Băsescu să devină agentul electoral al uslaşilor. Suspendarea nu e problema lui şi nici a susţinătorilor săi. Ne aflăm într-o ecuaţie strict tehnică: dacă USL reuşeşte ori nu să scoată din amorţeală nouă milioane şi ceva de cetăţeni. A transforma o olimpiadă de mahala într-un eveniment de dimensiuni istorice, a vorbi despre responsabilitate şi viziune politică înseamnă a-ţi răci gura de pomană. Trebuie să fii un mare naiv să ţii discursuri înălţătoare într-o împrejurare în care totul se mişcă în jurul cifrelor. USL a reuşit să pună la treabă 256 de parlamentari şi a făcut ce-a vrut: a dat ordonanţe de urgenţă, a demis avocatul poporului, a ciuntit Curtea Constituţională (şi ciuntită a rămas!), a destituit preşedinţii Camerelor, l-a suspendat pe şeful statului. Prin simplu calcul aritmetic de cabinet, fără să aibă în spate vreun vot popular explicit.

Pragmatismului trebuie să-i răspunzi cu pragmatism: am eu, cetăţean normal la cap, vreun interes să susţin ambiţia uslaşilor? Îmi pasă de iniţiativele lor? Îmi place cum se vorbeşte despre mine, ca român, de trei săptămâni în Europa şi în lume? Cred în capacitatea lor de a conduce nu o ţară, ci o bicicletă? Fireşte că nu. Şi atunci, de ce să-mi pierd vremea cu afacerea internă a indivizilor care, în Parlament, se grupează şi regrupează în funcţie de interese strict personale? Ce-mi garantează că mâine, exact aceiaşi oameni, n-o iau de la capăt? Nu preşedintele are nevoie de voturi, ci uslaşii. Traian Băsescu e un simplu privitor — că de aia e "preşedinte suspendat"! Aşadar, USL-aşii trebuie să transpire pentru a aduna oameni. Anul 2012 nu mai seamănă absolut deloc cu anul 2007. Astăzi, în haosul politic din România, care aminteşte din ce în ce mai mult de cel din 1946, şi voturile contra demiterii sunt voturi pentru demitere.

Nu ştiu câţi români gândesc în felul acesta. Probabil că puţini. O bună parte din sprijinitorii lui Traian Băsescu şi-au însuşit logica uslaşă: "Să ieşim la vot…" Pentru ce? Pentru un singur lucru: ca să-i ajute pe conjuraţi să-şi ducă la îndeplinire planurile! Puterea mizează pe un fel de jiu-jitsu electoral: să folosească greutatea şi forţa adversarului pentru a-l răpune. Greşeala fatală, în aceste împrejurări, e să-ţi imaginezi că ideile, convingerile, pasiunile, speranţele ori, Doamne iartă-mă, onoarea au vreo importanţă. Contează un singur lucru: cifrele. Dacă uslaşii reuşesc să ademenească nouă milioane de oameni, bravo lor. Dacă nu, au jucat la cacealma şi au pierdut.

Concluzia e una simplă şi singură: cine merge la vot, nu-l sprijină pe Traian Băsescu. Votând, indiferent cum, devii carnea de tun a lui Ponta şi Antonescu. Restul sunt palavre de adormit Mitzurele naţiei.