Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > SENATUL EVZ: Un viitor pentru PDL
SENATUL EVZ: Un viitor pentru PDL

SENATUL EVZ: Un viitor pentru PDL

Pe când ochii opiniei publice sunt îndreptaţi spre formarea alianţei dintre PSD, PC şi PNL, ceea ce se petrece în interiorul puterii rămâne oarecum obscur, în bună măsură din cauza unei rele comunicări a acesteia cu mediile.

Acest fapt aruncă asupra puterii actuale o umbră neplăcută: lipsa de comunicare e de obicei asociată cu o putere autoritară şi arogantă.

Într-adevăr, nucleul dur al PDL, cel ce guvernează efectiv (dând impresia, iarăşi neplăcută, a suprapunerii dintre partid şi stat despre care vorbea de curând Sever Voinescu) este de acest fel. Partidul, foarte criticat în ultimii ani datorită mai ales corupţiei unor membri foarte vizibili ai săi, comparat chiar cu PSD-ul din acest motiv, e un exemplu tipic de partid care nu a trecut printr-o reformă internă. El se prezintă azi ca un conglomerat de tendinţe în jurul unui nucleu nu doctrinar, ci clientelar, de interese imediate economice şi politice. Partidul democrat liberal a fost iniţial partidul personal al lui Traian Băsescu, aşa cum PSD a fost partidul lui Iliescu. Dar, cum steaua celor doi controversaţi oameni politici va apune curând (de fapt, a şi apus: azi o vedem şi nu e…), fireşte că aceste partide oportuniste trec prin frământări şi restructurări, preocupate de supravieţuirea lor într-o lume fără "tătuci".

PDL-ul nu mai poate conta, în orice caz nu multă vreme, pe charisma şi funcţia lui Băsescu. El va trebui în curând să se descurce pe cont propriu într-un mediu politic ostil. Guvernarea în vremuri de criză a făcut ca popularitatea sa să scadă dramatic. Măsurile excesive şi inutil de dureroase pe care le-a luat în această perioadă, incluzând stupida creştere a TVA la 24 la sută (după părerea mea cea mai mare greşeală a actualului guvern) şi reducerea neinteligentă a salariilor şi pensiilor vor costa mult acest partid la viitoarele alegeri. La fel cum îl vor costa lipsa de atenţie dată presei şi televiziunii, lipsa de interes pentru propria imagine.

Acum două zile, preşedintele Băsescu a vorbit în termeni foarte duri, la o întâlnire cu conducerea PDL, despre "vedetele" partidului. Pe bună dreptate el i-a acuzat de lipsă de reacţie în faţa şuvoiului de critici şi – de fapt – mai ales de invective revărsat zilnic de televiziunile controlate de opoziţie. De asemenea, în repetate rânduri Băsescu şi-a arătat nemulţumirea pentru obstrucţionarea justiţiei în cazuri precum al Monicăi Iacob-Ridzi. Greilor partidului, ca Berceanu, Blaga, Videanu sau (orice-ar spune ea) Elena Udrea, preşedintele are în ultimul timp tendinţa să le opună nume pe care altădată nu părea să le iubească prea mult, precum al lui Sever Voinescu, Cristian Preda, de asemenea al Monicăi Macovei. Nume foarte onorabile, bineînţeles, dar cu o floare nu se face primăvară. Micul grup de oameni curaţi şi de valoare din PDL (proveniţi mai ales din fostul PNL) nu au putere de decizie, nici hinterland în teritoriu şi, personal, nu cred în viitorul lor într-un partid atât de brutal ca PDL-ul. La fel, voi spune incidental aici că mişcarea democrat-creştină a lui Teodor Baconschi ar putea avea viitor politic în România, dar nu în interiorul PDL.

Durii nu s-au mai lăsat, de această dată, patronizaţi de Băsescu. Cel puţin prin vocea lui Vasile Blaga şi-au arătat ostentativ independenţa faţă de fosta lor locomotivă. Acest gest, care altădată ar fi făcut prima pagină a ziarelor, nu mai stârneşte azi mare interes. PDL-ul pare oricum condamnat, chiar şi dacă se menţine la putere. Căci puţini mai cred în îndreptăţirea politică a acestui partid care nu s-a reformat, care-a guvernat rău şi care s-a dovedit incapabil să-şi asume segmentul politic de dreapta în parlament, chiar şi când PNL-ul s-a prăbuşit la stânga, cu piatra PC de gât. Cristian Preda şi Sever Voinescu au văzut bine (iar ei sunt în interiorul partidului): PDL s-a pesedizat evident în anii de guvernare. Şansa pe care-o mai văd pentru acest partid este trecerea sa în opoziţie: a guvernat destul. Este momentul unei relaxări a poverii guvernării şi a unui răgaz de reflecţie ideologică de pe urma căruia ar putea profita considerabil. Este şi momentul unei schimbări de imagine, poate şi de nume.

Pentru că, dacă stânga e în ofensivă în acest moment, înghiţind partidul liberal, care iese astfel dintr-o ambiguitate doctrinară ce mai dădea speranţe, în schimb rămâne în continuare nerezolvată problema dreptei (accentuez, o dreaptă moderată, progresistă şi cu un puternic sector social), motorul dintotdeauna al economiilor moderne.

PDL nu pare, deocamdată, soluţia acestei probleme.