"Vrei să-ţi spun părerea mea despre oamenii de televiziune? Suntem toţi nişte măscărici demni de scârbă, care venim şi ne schimonosim la televizor, tragem nişte filosofii în care nici măcar noi nu credem, plecăm acasă şi avem exact aceleaşi probleme ca şi oamenii obişnuiţi."

Am fost plin de admiraţie pentru Teo Trandafir când am citit rândurile acestea care-i aparţin. În fine, iată un insider, mi-am zis, care are curajul să spună, în cunoştinţă de cauză, ceea ce de altfel toată lumea ştia de mult: că împăratul nu doar că e gol, dar are şi fundul roşu. Aici omul Teo se delimita de profesionist şi lumea lui, se revolta direct împotriva lamentabilului showbiz românesc.

O simpatizam mai de mult pentru personajul optimist, mereu zâmbitor şi uman, pe care cândva îl realizase. Într-o vară am stat la mare, din întâmplare, în hotelul în care se filmau şi scene din emisiunea lui Teo. Ne-am încrucişat dimineţile la sala de mese, dar, fireşte, n-am îndrăznit să intru în vorbă cu ea. Am mai văzut- o, când era în plină glorie, pe la Carrefour, împingând un cărucior, şi iarăşi am admirat-o: se purta firesc într-un context stânjenitor: toţi oamenii se-ntorceau după ea şoptindu-şi: "Uite-o pe Teo!".

Când, prin 2006, dacă mai ţin bine minte, mi-au dat trofeul "Zece pentru România", am urcat pe scenă, la Ateneu, şi am avut surpriza ca premiul să-mi fie înmânat de aceeaşi Teo Trandafir, care a şi spus ceva, foarte frumos, cu ocazia asta.

Eu nu sunt un snob şi n-am crezut niciodată că un intelectual e din principiu superior unui om de televiziune sau, în general, oricărui om, şi că e o mezalianţă să aibă de-a face cu oricine nu provine din "republica spiritului". Nu o cerusem eu pe Teo, dar uite că era acolo şi a fost bine.

Am avut o presimţire când am auzit de hotărârea recentă a lui Teo Trandafir de a intra în politică. Nu i se potrivea. Mi s-a părut o dublă greşeală, atât din partea PDL, cât şi a vedetei de televiziune. Cum era de aşteptat, Teo a zdrobit-o în alegeri pe contracandidata ei, o anonimă, şi s-a văzut în parlament. Aici însă, din nefericire, şi-a dat măsura, atât a competenţei, cât şi a realei ei structuri interioare. N-aş fi ştiut cine e în realitate Teo Trandafir dacă nu se ajungea aici.

De la-nceput, punerea pe listele electorale a vedetelor de toate felurile este, fireşte, o eroare, căci politica nu e numai un exerciţiu de câştigare a alegerilor. Important e ce fac parlamentarii mai departe. Poţi câştiga alegerile cu manelişti, fotbalişti şi cântăreţe de muzică pop, dar vei plăti apoi cu vârf şi-ndesat.

Sigur că unii dintre aceştia pot fi oameni de forţă: foştii actori Reagan şi Schwarzenegger o dovedesc îndeajuns, dar cei mai mulţi sunt doar "măscăricii demni de scârbă" despre care vorbea Teo. Histrionici, însetaţi de aplauze la scenă deschisă, instabili emoţional, lipsiţi de orizont - ca să nu mai vorbim de cultură politică - mulţi dintre ei ajung să facă de râs partidele care i-au recrutat.

Purtarea lui Teo Trandafir în timpul votării moţiunii de cenzură care tocmaia căzut în parlament mă face brusc să nu mai cred în sinceritatea ei, în râsul ei vesel şi inocent, în umanitatea ei. Să consider fraza cu "măscăricii" o piruetă strategică, un mod de a ieşi în evidenţă printr-un soi de paradox: iată, parcă zice ea, eu mă afund în mocirlă, dar admiraţi-mi luciditatea cu care-mi dau seama de asta. Sunt rea, dar ştiu că sunt rea, şi prin asta mă salvez.

Abia intrată într-un partid care în mod nesăbuit i-a acordat încredere, iată că Teo îl şi trădează lamentabil, doar pentru a mai acumula un strop de popularitate. Ca să mai facă odată cu mâna publicului care o adoră.

"The show must go on": când televiziunile nu prea te mai vor, scena politică e la fel de bună. Aici poţi fi iarăşi eroina admirată de toţi, femeia cu inimă de aur care se sacrifică pentru o cauză bună. Cum vom putea uita vreodată imaginea ei din faţa urnei, la votarea ultimei moţiuni: ca de gimnastă pe podium, cu braţele ridicate, cu bilele la vedere, fericită că e din nou de partea luminoasă a Forţei...

Bineînţeles că opoziţia a sărit imediat s-o îmbrăţişeze, să-i sublinieze demnitatea şi independenţa. Dar damful de trădare, de superficialitate şi de histrionism va pluti de-acum în jurul fostei vedete oriunde o vor mai purta paşii. Pentru că, deşi mai inteligentă decât majoritatea celor din categoria ei, Teo Trandafir nu este totuşi destul de inteligentă ca să n-o citim ca pe-o carte deschisă. Iar ce-am citit aici în ultima vreme ne-a întristat şi ne-a dezamăgit.