Scriam în editorialul trecut că, de la înscăunarea ca lider a lui Crin Antonescu, Partidul Naţional Liberal a devenit un partid în poziţie de drepţi.
Nu se aude, din această zonă a politicii noastre, decât un discurs unic, autoritar, paranoid, discursul unui lider care, în loc de orice idei în slujba binelui comun, nu are decât două obsesii: doborârea preşedintelui Băsescu şi înlocuirea sa cu însuşi Crin Antonescu, care tinde astfel să devină, cum ar fi spus Marin Preda, un Băsescu al doilea, mai prost.
Nu e nimic de mirare în privinţa ambiţiilor şefului liberal. Iluzoriile sondaje de opinie care-l văd în fruntea ţării i-au dat aripi imaginaţiei. Nu se gândeşte Crin Antonescu la faptul că tocmai aceste sondaje vor întări atât vigilenţa PDL, cât şi a PSD şi că din ambele părţi se va lucra din plin ca acest lider de carton presat să-şi frângă gâtul.
S-ar putea însă ca, mai curând decât şi-ar putea imagina, Crin Antonescu să culeagă roadele tiraniei pe care o exercită în interiorul propriului partid. Tăcerea mieilor s-ar putea să fie înşe lătoare. Aş vrea să-i recomand liderului PNL, ca lectură suplimentară, o frumoasă povestire a lui Borges. Un gringo ajunge la un ranch, se angajează ca simplu argat şi, cu vremea, mânat de o ambiţie prostească, urcă în ierarhia locală. Ajunge să ia locul vătafului şi se culcă cu soţia şefului. E mereu uimit de uşurinţa cu care avansează, de tăcerea laşă a celor din jur. În cele din urmă e împuşcat de şef şi abia atunci înţelege că fusese lăsat să facă orice-i trecea prin cap pentru că toţi îl socoteau mort, oricum, de multă vreme... Într-adevăr, nici nu a anunţat bine încheierea alianţei cu Partidul Conservator, că Antonescu s-a şi pomenit cu o rezistenţă serioasă în mijlocul liderilor partidului, ceea ce a produs o crăpătură vizibilă în porţelanul unanim de altădată. Şi din oroare faţă de grotesca alianţă, şi din vechi resentimente, câţiva membri de marcă ai partidului au votat împotriva politicii liderului lor. Nu e vorba deocamdată de o rezistenţă coerentă, dar e un semn că, dacă tendinţele autoritariste, narcisice şi dispreţuitoare la adresa greilor din PNL ale lui Crin Antonescu vor continua, am putea vedea o revoltă a celor oprimaţi de el azi. Între cei care nu s-au aliniat politicii liderului liberal au fost senatorul Raymond Luca, autor al unei scrisori deschise adresate lui Antonescu, fostul preşedinte Călin Popescu-Tăriceanu, înlăturat cu brutalitate de la conducerea partidului (şi singurul de care se leagă o din ce în ce mai palidă posibilitate de refacere a alianţei D.A.), sau Adriana Săftoiu, fosta mână dreaptă a lui Băsescu şi care, trecută la liberali, are ocazia să înţeleagă ce înseamnă spusele "nemuritorului Gambetta" : iubesc trădarea, dar urăsc pe trădător... De asemenea, au votat împotrivă Ludovic Orban, artizanul ascensiunii lui Crin Antonescu la conducerea partidului şi primul dat la o parte, cu dispreţ şi nerecunoştinţă, de acesta, Marius Oprea, cunoscutul istoric al ororilor Securităţii (spre cinstea lui, el a rămas consecvent liniei sale antitotalitariste, anticomuniste şi antisecuriste chiar şi în judecarea acţiunilor propriului său partid) şi Varujan Vosganian, una dintre cele mai cunoscute figuri ale PNL. Veteranul Mircea Ionescu Quintus şi-a arătat şi el solidaritatea cu "disidenţii".
Sunt, în general, intelectualii partidului, care pentru o clipă au uitat de ura împotriva lui Băsescu şi au văzut şi mizeria din propria curte. Poziţia lor este, cred eu, corectă. Electoratul liberal nu depăşeşte 20 la sută. Liberalii au şanse de guvernare în România doar ca parte a unei mari alianţe. Aici au ei de ales. Ei nu vor da, cred eu, în viitorul mediu, nici preşedintele, nici primul- ministru. Nu dau prea mulţi bani pe PDL-ul lui Boc, dar susţin mai departe că locul PNL este totuşi lângă acesta şi lângă maghiari, nu lângă PSD şi PC. Stânga este, în acest moment, cu mult mai nocivă decât dreapta. Partidul Naţional Liberal ar trebui să fie cel mai lucid partid din România. E păcat să se înmocirleze într-o stângă care-l va face de nerecunoscut. Prin comportarea sa discreţionară şi dispreţuitoare, ca şi prin iniţiative discutabile, luate peste capul liderilor PNL, Crin Antonescu şi-a subminat în ultima vreme autoritatea în partid. Nimeni azi nu mai poate susţine nici spiritul său democratic, nici demnitatea sa, nici puritatea sa doctrinară. Şi-atunci, se iveşte de la sine întrebarea: de ce Crin Antonescu? Prin ce merită el funcţia pe care-o ocupă?
Poate prin butada argheziană: "Toba asta are mare căutare:/ Niciodată golul n-a sunat mai tare."
Recomandările noastre
