Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > SENATUL EVZ: Sunt sătul de vorbe
SENATUL EVZ: Sunt sătul de vorbe

SENATUL EVZ: Sunt sătul de vorbe

Puţină lume ştie că regimurile fanariote (pe care de atâtea ori le socotim ca o sursă, măcar metaforică, a nenorocirilor noastre ca popor) au fost regimuri reformatoare.

Numai că reformele pe care câţiva domnitori luminaţi s-au străduit să le introducă în amărâtele ţări româneşti au eşuat în ridicol şi lamentabil datorită înapoierii, sărăciei şi corupţiei de aici. Până şi reformatorii şi-au pierdut, aici, în scurtă vreme iluziile şi au devenit parte din sistem. S-au mărginit în cele din urmă să jefuiască tot ce era de jefuit şi asta a fost tot. Nimic nou sub soare, deci.

O târâm mai departe cu reformele într-o ţară care se dovedeşte, în esenţă, nereformabilă atâta vreme cât reformele se aplică instituţiilor şi nu ating miezul interior corupt al fiecăruia dintre noi.

În două sute de ani de când ne tot civilizăm n-am reuşit să ajungem din urmă civilizaţia, cu corolarul ei de respect pentru lege, de toleranţă, de afecţiune pentru cel de lângă noi, de hărnicie, de spirit pozitiv. Şi atunci degeaba reformăm formele fără fond ale instituţiilor.

În douăzeci de ani de la Revoluţie am avut vreo şapte sprezece reforme şi minireforme în învăţământ. Ce sens au avut ele? Am mers măcar cu un pas înainte?

Eu cred că, dacă judecăm educaţia după roadele ei, am dat mai curând înapoi. Am scos în toată această perioadă generaţii de analfabeţi, total confuzi existenţial şi ideologic, pradă uşoară pentru extremisme de toate felurile. N-am reuşit să dăm acestor tineri o motivaţie, un ideal, un lucru pentru care să merite să trăieşti. Mai rău e că n-am reuşit nici măcar să le dăm o meserie din care să poată trăi. Şi că nu reuşim, odată ieşiţi din şcoală, să le punem în faţă o perspectivă.

Acelaşi lucru se întâmplă, periodic, şi cu Constituţia. „Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic”, perora Farfuridi, şi-ntr-adevăr într-o ţară în care nu se schimbă niciodată nimic, fiindcă noi nu ne schimbăm, o schimbare de Constituţie nu poate face decât să dea apă la moară politicianismului şi meandrelor sale cotidiene.

Nu din dorinţa unei legislaţii bune şi drepte, care să orienteze lumea românească spre valorile civilizaţiei, se propun aceste revizuiri, ci din raţiuni de tactică politică în absenţa oricărei strategii. În spatele fiecărei modificări bănuieşti un dedesubt imediat şi eşti tentat să te întrebi „cui prodest?”

Aici am ajuns, de fapt aici am fost întotdeauna. În momentul de faţă o modificare de Constituţie este o tichie de mărgăritar. Nu mă interesează. Atâta vreme cât n-am şosele, nu mă interesează o revizuire a Constituţiei. Câtă vreme n-am justiţie, câtă vreme n-am o guvernare coerentă, câtă vreme mă omorâţi cu zile în spitale, câtă vreme îmi imbecilizaţi copiii cu şcoala şi televizorul, câtă vreme n-am siguranţa unui loc de muncă, nu vreau să ştiu de nu ştiu ce schimbări a nu ştiu ce paragrafe.

Aceste schimbări nu-mi vor face viaţa mai bună, am experienţa celor precedente. Da, putem discuta mandarinic despre care sistem e mai bun, cel unicameral sau cel bicameral, despre câtă putere să atribuim preşedintelui, despre cine şi cum poate numi primul-ministru. Am până şi păreri în această privinţă. În cazul unei ţări normale, cu oameni normali, toate acestea ar fi cruciale. Dar la noi ele nu fac decât să servească unei părţi a clasei politice în detrimentul alteia. Ele se reduc la nesfârşita pălăvrăgeală din „Ţiganiada” despre monarhie, aristocraţie şi sistemul demoaristo- monarhicesc, terminată cu o încăierare generală.

În ceea ce mă priveşte, sunt sătul de vorbe. N-am garanţia că lucrurile vor merge mai bine cu o Constituţie mai bună, acolo unde respectul legilor nu este a doua natură a cetăţeanului. Ne-am compromis cei câţiva ani precedenţi de relativă ascensiune cu lupte politicianiste fără precedent şi fără noimă. Criza ne-a deschis ochii şi ne-a trezit din nebunia politică de până acum. Căci din imensa încrâncenare dintre preşedinte şi moguli, care a-mpărţit România în două, a produs divorţuri şi rupturi între prieteni, n-au ieşit până la urmă decât sărăcia şi disperarea noastră actuale.

Aş vrea ca Emil Boc să înţeleagă că nu poţi, în aceeaşi săptămână, să anunţi şi renunţarea la construirea de şosele, şi revizuirea Constituţiei. Că nu poţi trăi din împrumuturi şi în acelaşi timp să te preocupe subtile probleme politologice. Aş vrea să-i fie clar că treaba lui, în acest moment, este să evite colapsul economic şi social al României prin măsuri pragmatice, nu politicianiste. Câtă vreme nu reuşeşte aici, nu va reuşi nici în altă parte.

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: