Zilele trecute au murit doi oameni notorii, unul faimos pentru extraordinara calitate a scrisului său şi pentru apărarea drepturilor omului, altul pentru războiul dus împotriva civilizaţiei occidentale.
Fireşte, presa s-a preocupat prea puţin de primul, căci scriitorii nu mai sunt vedete ale vieţii contemporane. În secolul al XIX-lea li se ridicau statui, în secolul XX erau mituri (un fel de statui de cuvinte), în zilele noastre sunt pierduţi într-o lume desacralizată.
Dispărut la vârsta de 99 de ani, argentinianul Ernesto Sabato a fost unul dintre cei mai mari autori ai lumii. Trilogia sa romanescă alcătuită din "Tunelul", "Despre eroi şi morminte" şi "Abbaddon exterminatorul" face din el un fel de Dante Alighieri al literaturii actuale. În tinereţe a fost fizician, a lucrat cu Marie Curie la Paris, pentru ca apoi să abandoneze ştiinţa în favoarea mai subtilei ştiinţe a sufletului omenesc. Puţini scriitori au căutat cu mai multă febrilitate sursa răului, adânc ascunsă în fiecare dintre noi. Lumea, pentru el, era guvernată de o monstruoasă conspiraţie a orbilor, simbol al forţelor subconştientului, al instinctului distrugerii şi-al autodistrugerii. "Raportul despre orbi", nucleul operei sale, este cea mai înspăimântătoare radiografie a nebuniei omeneşti din toată literatura secolului trecut, text în care trăiesc ororile tuturor lagărelor de exterminare, ale tuturor crimelor contra omenescului şi raţiunii. În finalul trilogiei, personajul Ernesto Sabato se transformă el însuşi într-un demon melancolic şi hidos. Îmi amintesc că, în adolescenţă, am citit nedumerit "Tunelul", fascinat "Despre eroi şi morminte" - cu un personaj feminin, uimitoarea Alejandra, ieşit direct din Nadja a lui Breton - şi cutremurat "Abbaddon", într-un crescendo care mi-a marcat adânc evoluţia ca om şi ca scriitor. La maturitate, Sabato a devenit şeful Comisiei pentru investigarea crimelor dictaturii militare din Argentina, în timpul căreia mii de oameni au fost torturaţi şi ucişi în afara oricărei justiţii. Confruntarea cu răul absolut a devenit pentru el cotidiană, mai reală decât însăşi realitatea.
Presa s-a ocupat însă, fireşte, de al doilea mort notoriu, Osama bin Laden, personaj ce pare ieşit, de altfel, din paginile lui Sabato. Inamicul public numărul unu şi cel mai faimos terorist de pe planetă a fost în fine ucis de americani după o vânătoare de aproape zece ani, dacă e să socotim numai de la cea mai cunoscută ispravă a sa, distrugerea turnurilor World Trade Center din New York, pe 11 septembrie 2001. În acea zi apocaliptică, încă învăluită în mister, au murit trei mii de oameni, se presupune că la ordinul lui Bin Laden. Ce-a fost însă cu adevărat atunci e greu de spus. Extrem de sofisticatul sistem de interceptare, care-ar trebui să distrugă tot ce mişcă neidentificat deasupra teritoriului american, a fost în ziua aceea paralizat: cele patru avioane de pasageri şi-au putut lovi ţintele netulburate. Turnurile au căzut de o manieră care sugerează pre-dinamitarea lor. Pe lângă ele, au căzut şi alte clădiri, care n-aveau de ce să cadă. A fost Bin Laden un adevărat şi intrepid terorist, un geniu al răului? A fost el folosit, cu sau fără ştiinţa lui, de o administraţie americană care căuta pretexte pentru declanşarea unei serii de războaie în Orientul Apropiat? A fost, poate, chiar un agent CIA, cum sugerează cele mai extreme teorii ale conspiraţiei? Totul este straniu şi suspect în povestea asta, petrecută în timpul uneia dintre cele mai necredibile administraţii din istoria Statelor Unite, administraţia Bush.
Bin Laden a fost încolţit într-o reşedinţă în care nu era prea bine păzit. Capturarea sa în viaţă ar fi fost, probabil, uşor de realizat, o dată ce comandoul SEAL a pătruns în obiectiv. S-a preferat uciderea lui, fapt care-a fost dezaprobat de opinia publică internaţională ca fiind o răzbunare şi nu un act de justiţie. Teroristul ar fi trebuit capturat şi judecat pentru crimele sale. Trupul său a fost apoi aruncat în mare, iar fotografiile cadavrului, a decis însuşi preşedintele Obama, nu vor fi făcute publice. Desigur că toate acestea fac împrejurările morţii lui Bin Laden foarte ciudate, suspecte chiar. Nu putem să nu ne-ntrebăm: cine- a fost acest om-fantomă care s-a sustras zece ani celei mai formidabile maşini de căutare şi distrugere, şi care nici ucis nu vrea să moară cu adevărat?
Doi morţi la extremele umanităţii, două destine contemporane unite de aceeaşi problemă eternă a speciei umane: problema răului adânc sădit în sufletele noastre.
Recomandările noastre
