Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > SENATUL EVZ: Poveste de iarnă
SENATUL EVZ: Poveste de iarnă

SENATUL EVZ: Poveste de iarnă

Acum mai bine de o lună, când totul era acoperit de nămeţi, m-am hotărât, după multă chibzuinţă, să ies cu maşina în oraş. Se făcea seară şi traficul era mult îngreunat de zăpadă.

Mă gândisem să las maşina la Aviatorilor, ca de obicei, în parcarea paralelă cu o latură a Herăstrăului. Venind dinspre marginea oraşului, rareori găsesc curajul, vară sau iarnă, să pătrund mai adânc. Dar ajuns la Herăstrău, am avut surpriza să găsesc parcarea înzăpezită. Până să-mi dau seama, am intrat şi-am luat-o pe şleaurile maşinilor. Mi-am făcut praf scuturile de protecţie de dedesubt şi până la urmă m-am înţepenit în zăpadă, în pustietate, în noaptea ce deja se lăsase.
Am stat acolo vreun sfert de oră, încercând zadarnic să ies. Am turat motorul în zadar: roţile alunecau pe gheaţă. Când deodată a apărut un cuplu, doi oameni tineri care aleseseră să se plimbe în singurătatea aceea. Tânărul a văzut cum mă chinuiam, s-a apropiat şi anceput să împingă maşina. A împins multă vreme, minute bune, până ce în sfârşit am putut să ies. Întorcându-mă spre casă pe şosea mi-am dat seama deodată că în tot timpul cât tânărul mă-mpingea, murdărindu-şi hainele şi asudând, nici măcar n-am deschis geamul să-i spun două vorbe. Iar apoi, nici măcar nu i-am mulţumit. A fost ca într-un vis. Iar când m-am dezmeticit a fost prea târziu.
De ce niciodată nu observăm faptele bune, oamenii buni şi umani din preajma noastră? De ce credem mereu că totul ni se cuvine? Timp de mai bine de-o lună am tot reluat filmul acelei întâmplări încercând să-nţeleg cum am putut fi atât de egoist şi de nerecunoscător. Nu înţeleg nici acum. Peste tot şi tot timpul dăm de asemenea întâmplări. Ca să rămân în sfera automobilistică, trebuie să spun că rămân întotdeauna cu gura căscată când văd câte-un şofer că se opreşte din vreme şi-ţi face din faruri, lăsându-te să ieşi din vreo parcare sau de pe vreo străduţă, deşi e în dreptul lui s-o ia înainte. De cei vedem doar pe cei nesimţiţi, de ce nu mai ştim decât să ne indignăm? De ce nu vorbim despre cei civilizaţi, cei ce te ajută dezinteresat?

Ne-am obişnuit să celebrăm răul, să vedem doar partea întunecată a lucrurilor. Ne plângem că n-avem valori şi modele, dar când ele se ivesc le ignorăm şi trecem mai departe. În schimb ţipăm ca fripţi la orice lucru care ne răneşte privirea. Văzând numai răul, arătăm că suntem sub stăpânirea lui. De fapt, răul din noi îl vedem în societatea românească.
Pentru americani, dacă un câine muşcă un om nu e o ştire, dar dacă un om muşcă un câine e o ştire. Pentru noi sunt ştiri şi una, şi alta: numai muşcătură să fie. Ştirea e muşcătura şi-n afara ei nu există ştiri. E rău aşa, pentru că ne-am obişnuit cu lumea apocaliptică vârâtă-n casa noastră, clipă de clipă, de medii. Privind la televizor, ai sentimentul că a murit tot ce e bun, durabil, valoros, omenesc din lume, că totul e un iad, o latrină. Cum mai poţi gândi pozitiv în condiţiile astea? Cine-ţi mai arată nu doar artistul, omul de ştiinţă, gânditorul de lângă tine, ci şi oamenii obişnuiţi care, chinuiţi de viaţă, răspândesc totuşi binele, decenţa şi adevărul în jurul lor?
Pentru mine, tânărul care, fără să mă cunoască, pe o alee pustie şi-ntunecată, lăsându-şi prietena să aştepte în frig, m-a împins ca să ies dintr-o situaţie neplăcută a făcut un gest mai preţios decât mai tot ce vedem la televizor, pentru că a izvorât din nevoia de a face bine fără publicitate şi propagandă şi fără să aştepte ceva în schimb. M-a făcut să-mi fie ruşine de mine şi să am multă vreme remuşcări.
Ce vreau să accentuez aici e că el nu e o excepţie, ci regula în spaţiul românesc, şi că acest spaţiu românesc e distorsionat de o televiziune făcută pe gustul unui pumn de interlopi, de cinici şi de ticăloşi care exultă la răul celor de lângă ei.

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News