Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > SENATUL EVZ: Plâng românii după comunism?
SENATUL EVZ: Plâng românii după comunism?

SENATUL EVZ: Plâng românii după comunism?

Se vorbeşte mult despre nostalgia pentru comunism în ţările Europei de Est şi în fosta URSS. Sunt unii care susţin că însăşi amintirea dictaturii ar fi devenit o chestiune perimată.

Cât este mit şi cât este realitate în aceste aserţiuni rămâne să fie decantat prin analize serioase, deci nu prin aserţiuni pripite.

IICCMER, în colaborare cu CSOP, a dat publicităţii joi, 23 septembrie, rezultatele unui sondaj realizat de cele două instituţii pentru evaluarea percepţiei populaţiei României asupra trecutului comunist. Nu voi intra în detalii tehnice legat de sondaj, dar doresc să precizez că acesta a fost realizat gratuit de CSOP ca urmare a discuţiilor preliminare pe care le-am purtat în luna iunie a acestui an cu directorul instituţiei, sociologul Andrei Muşetescu. Sondajul este primul dintr-o serie de astfel de iniţiative pe care IICCMER şi CSOP doresc să le organizeze în lunile următoare, în cadrul unui proiect comun.

Amintirea comunismului ca regim represiv, întemeiat pe o ideologie revoluţionar-utopică, este o rană deschisă. Tăcerea în jurul crimelor are efecte distructive. Iertarea nu se produce spontan, o ştim din experienţele latino-americane ori din aceea a Comisiei pentru Adevăr şi Reconciliere din Africa de Sud, fără ca autorii crimelor să se căiască public, fără ca justiţia să-şi spună cuvântul. Iar uitarea este un proces nu mai puţin complicat decât amintirea.

Sondajul IICMER-CSOP este bine-venit din multe raţiuni. Între acestea, el dovedeşte că românii nu au uitat comunismul, nu resping, ba chiar dimpotrivă, un procent impresionant dintre ei favorizează demersul lustraţiei, al îndepărtării din funcţii publice, pentru o perioadă limitată, a celor care au deţinut poziţii importante în instituţiile fundamentale ale regimului comunist.

Consider că rezultatele dovedesc necesitatea creării şi cultivarea locurilor de memorie, a unei solidarităţi a amintirii transmisă, prin muzee, manuale, dezbateri, de la o generaţie la alta. Este astfel încurajator că atâţia români sunt în favoarea întemeierii la Bucureşti a unui Muzeu Naţional al Dictaturii Comuniste.

Lucrul cel mai frapant şi neliniştitor din sondaj mi se pare valorizarea pozitivă a intenţiilor doctrinei comuniste, ca şi cum represiunea a fost un capriciu individual, nu rezultatul opţiunii violent utopice bazată pe primatul "luptei de clasă".

Ideologia profesată de Ion Iliescu imediat după prăbuşirea regimului Ceauşescu pare să dea roade acum, după două decenii. Nu cred însă că putem deduce, din datele acestui sondaj, că românii ar ofta de dor după minunatele vremuri comuniste. Aşadar, privitor la respondenţii care consideră doctrina marxist-leninistă o "idee bună greşit aplicată": Înţeleg ei că dictatura comunistă reprezenta opusul statului de drept? Că era o profitotcraţie condusă de o castă parazitară (nomenklatura), un regim corupt până în măduva oaselor indiferent de verbiajul său egalitarist? Se uită astfel că locul de muncă era fixat de către stat pe bază de criterii politice, nu de merit, că partidul/stat era cel care decidea salariile, pensiile, reducerile ori măririle, întotdeauna în funcţie de interese oportuniste.

Nu ştiu în ce măsură sondajul probează nostalgia pentru ceea ce a fost socialismul lui Dej şi al lui Ceauşescu, cât mai degrabă un protest latent în raport cu frustrările zilei de azi. Ar fi putut un regim comunist să răspundă eficient crizei economice globale? Mă îndoiesc profund.

Când îşi exprimă angoasele actuale vor oare românii să renunţe la drepturile câştigate cu preţul a peste o mie de oameni ucişi în decembrie 1989, prin luptele care au urmat după venirea la putere a regimului Iliescu? Format ca sociolog, aş fi foarte prudent în a spune, plecând de la un sondaj al opiniei publice într-un moment încărcat de emoţii şi nelinişti, că "românii regretă comunismul". În orice caz, n-aş generaliza.

Cu ani în urmă, politologul Ken Jowitt scria despre posibilitatea formării unor mişcări ale furiei în ţările direct afectate de ceea ce el a diagnosticat drept noua dezordine mondială. Demagogii ştiu cum să organizeze ura şi să mobilizeze instinctele de gloată folosind lexicul toxic şi inflamator al invidiei sociale. În genere, a fost evitat acest scenariu, dar oamenii sunt frământaţi, descumpăniţi, exasperaţi de ceea ce mulţi percep drept alienarea clasei politice şi insensibilitatea instituţiilor financiare.

Anxietăţile prezentului mai degrabă decât romantizarea comunismului autohton explică opiniile favorabile epocii Ceauşescu. În situaţii de criză există întotdeauna ispita de a nu vedea libertatea drept o şansă. Este un lucru ce trebuie avut în vedere când participăm la conversaţia democratică despre trecutul totalitar şi mai ales când ne propunem să gândim strategii educaţionale menite să prevină obliterarea memoriei.

Vedeţi AICI sondajul!

Citiţi şi:

  • Comunismul, uitat şi iertat de români
  • Bogdan Cristian Iacob: "Avem nevoie de o pedagogie a memoriei colective a trecutului comunist"
  • Dezbatere evz.ro: Libertate sau un loc de muncă garantat de Ceauşescu?
Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.