Vladimir Tismaneanu: "Urmarind presa din tara, mai cu seama in ultima vreme, ma cuprinde tot mai mult senzatia ca traim in plin absurd."

Fosti securisti si nomenclaturisti dau tonul unor imunde campanii impotriva celor care sunt convinsi ca intrarea in Uniunea Europeana si apartenenta la NATO inseamna despartirea radicala si definitiva de mostenirile otravite ale comunismului. Una este sa faci parte din Internationala Socialista si alta sa continui sa intretii mitologii definitiv compromise.

Cat priveste „anticominternismul” de mucava al unor aspiranti geopoliticieni, stridenta lui nu face decat sa-i accentueze si sa-i probeze natura total artificiala. Pe acesti domni si pe aceste doamne, comunismul nu i-a deranjat pentru ca a fost un sistem al raului radical. Problema lor a fost si ramane exclusiv una de cadre: cine ce origine (etnica, sociala etc.) are?

Ce a facut tatal lui Cutare in 1945? Cu ce s-a  ocupat bunica lui Cutare? Se azvarle cu insinuari, invective si calomnii fara nici cea mai mica urma de bun-simt. Imi pare ca pentru acesti practicanti ai marsaviei ca stare existentiala cu cat insulta este mai abjecta cu atat creste starea lor de entuziasm inchizitorial. Sindromul ar putea chiar fi numit voluptatea ticalosiei.

Nu cred ca a ramas vreo personalitate de marca a culturii noastre democratice care sa nu fi fost terfelita in aceasta stradanie a nihilismului axiologic. Detractorii, de la Victor Roncea la Vadim Tudor, de la Mihai Ungheanu la Ion Cristoiu, de la Ion Coja la Dan Ciachir, urmaresc discreditarea absoluta a elitei culturale romanesti de pe pozitiile celui mai dezolant fundamentalism autarhic. Xenofobia deliranta se intalneste cu un socant analfabetism istoric si ideologic.

Se scrie cu nonsalanta despre intelectualii „rosii”, fara a se aduce niciun fel de argument ideatic sau faptic. Apelul intelectualilor catre clasa politica a fost pus la stalpul infamiei drept o expresie a slugarniciei fata de Print. Si asta o facea un intelectual care a avut candva curajul solidarizarii cu Mircea Dinescu atunci cand acesta din urma denuntase dictatura ceausista. In realitate, Apelul ramane un semnal de alarma in raport cu abdicarea atator „formatori de opinie” in fata neo-feudalismului oligarhic, corupt si mercantil. A compara atitudinea semnatarilor Apelului cu pozitiile celor care au colaborat la un faimos numar din 1940 al „Revistei Fundatiilor Regale” demonstreaza o ingrijoratoare miopie istorica.

Debusolarea pare sa fi devenit boala generala. Este intr-adevar buimacitor sa asisti la toate aceste inscenari mediatice si isterizari politice. Gabriel Liiceanu facut plagiator din Heidegger, profitor si parinte denaturat, Traian Basescu anchetat de Felix-Voiculescu, Monica Macovei contestata de un parlament in care domina, vorba lui Eminescu, „Panglicari in ale tarii care joaca ca pe funii/Masti cu toate de renume din comedia minciunii”.

Raportul Comisiei Prezidentiale atacat pentru ca indrazneste sa vorbeasca despre crime impotriva umanitatii, pigmei pseudo-justitiari cu nostalgii abia-mascat gardiste, Iliescu revenit in plina forma bolsevica, Geoana perorand despre „Republica noastra”, Vadim pangarind tot ce a mai ramas de pangarit, editorialisti cu simbrie batjocorind orice urma de obiectivitate profesionala, maniaci ai teoriei conspiratiei deveniti lideri de partide pretins antisistemice, securisti dovediti tinand lectii de morala, intelectualii critici insultati si umiliti - acesta este, vazut din Washington, tristul peisaj din Romania.

Ma ocup de ani de zile de studiul comparativ al tranzitiilor democratice din Europa de Est. Ceea ce ma frapeaza in momentul de fata in Romania este constituirea unei aliante dincolo de partide si ideologii, al carei scop pare sa fie perpetuarea sine die a ceea ce Traian Basescu a numit in mod corect „sistemul ticalosit”. Asemeni Partidului Revolutionar Institutional din Mexic, aflat la putere vreme de decenii, acesti oameni viseaza sa poata controla la nesfarsit si cu impunitate resursele economice si umane ale tarii. In anul 2004, prin victoria sa impotriva lui Adrian Nastase, Traian Basescu a dejucat scenariul mexicanizarii Romaniei.

A fost insa doar inceputul unui proces de purificare politica si exorcizare istorica. Basescu a lovit simultan in mai multe directii: mistificarea trecutului practicata de Iliescu si sustinatorii sai; coruptia generalizata si persistenta retelelor de interese; orientarile agresiv-nationaliste care, doar in chip aparent paradoxal, par sa se suprapuna cu interesele economice si politice ale Rusiei. Orbita de un meschin si catusi de putin naiv narcisism, clasa politica la ora actuala pare sa se scufunde tot mai mult in mlastina iresponsabilitatii. Sper sa ma insel.

Cum altfel insa am putea explica obscena imbratisare intre PRM-isti, PSD-isti, conservatori si liberali? Raspunsul il gasim poate la un distins ganditor politic care scria: „Uri comune genereaza concubinaje stranii”.