Herta Müller, scriitoare germană născută în România, laureată Nobel anul trecut, a făcut săptămâna aceasta o scurtă vizită în România.

Vizita a fost precedată de câteva interviuri în care, în termeni de multe ori tăioşi, scriitoarea anunţa câteva teme pe care-ar fi vrut să le lanseze dezbaterii publice româneşti, cum ar fi problema Securităţii în regimul comunist şi mai ales raportul dintre intelectualitate şi dictatură. Intelectualii, spune ea, în loc să fie vocea naţiunii împotriva dictaturii, s-au închis în turnul lor de fildeş, devenind "tovarăşi de drum" sau complici ("mitläufer") ai regimului comunist.

Ajunsă în România, însă, Herta Müller nu şi-a putut pune în aplicare acest program din motive care ţin pe de-o parte de societatea românească, aşa cum e ea constituită astăzi, iar pe de alta de câteva contradicţii şi vicii structurale ale propriului ei discurs. Ar fi putut fi o sărbătoare a spiritului şi o ocazie de reînnoire morală pentru noi. Lumea românească, însă, s-a prezentat lamentabil, îndreptăţind expresia cu care a întâmpinat-o, la Ateneu, Herta Müller: "Aţi venit aici ca la circ". Cum circ e tot ce se vede la televizor, cum circ e spectacolul politic cotidian, cum circ e spaţiul public ca şi cel privat, şi vizita unei mari scriitoare a fost luată ca un spectacol strident, cu accente kitsch.

În sala Ateneului român s-au înghesuit destule figuri dubioase ale vieţii noastre publice, mulţi informatori dovediţi ai Securităţii. Ei aplaudau cel mai tare. Mediile n-au reflectat vizita laureatei Nobel aproape deloc. Monstruoasa OTV, odioasele ştiri de la ora cinci, mizerele manipulări ale Antenelor şi Realităţii n-au încetat nicio clipă. Nimănui nu i-a păsat de acest mare eveniment.

Dezbaterea propusă de Herta Müller în privinţa Securităţii nu pare să fi interesat pe nimeni. Cum, dacă scurmi cu unghia pojghiţa de democraţie a aproape fiecărui politician şi afacerist din România dai de securistul care a fost, e de la sine înţeles că nu există niciun fel de voinţă de a deschide o astfel de discuţie.

Pe de altă parte trebuie spus însă că Herta Müller însăşi nu a putut veni de pe o poziţie puternică în România, chiar dacă încununarea cu Premiul Nobel îi dă autoritate şi prestigiu. Scriitoarea nu şi-a clarificat încă sentimentele faţă de ţara natală. Un complex dragoste- ură pare să le însoţească. E greu să fii popular într-o ţară dacă nu arăţi afecţiune faţă de oamenii ei.

Scriitoarea afirmă undeva că România nu trebuia să fie primită în Uniunea Europeană. Poate că este un sâmbure de adevăr aici, dar este şi o nedreaptă condamnare.

În discuţia purtată cu Gabriel Liiceanu, la Ateneu, s-au văzut mai bine inconsecvenţele de gândire ale Hertei Müller. În mod evident, ea a fost stânjenită, în atacul ei împotriva colaboratorilor Securităţii, de recenta dezvăluire că poetul Oskar Pastior, unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai săi şi personajul principal al romanului ei cel mai recent, a fost el însuşi vreme de câţiva ani colaborator al sinistrei instituţii. Când ai declarat că pe acest poet l-ai îmbrăţişa, chiar ştiind totul despre trecutul său, este greu să-i condamni pe ceilalţi delatori din epoca ceauşistă.

De asemenea, teza potrivit căreia intelectualii români ar fi fost "mitläufer" ai regimului comunist, pentru că nu au vorbit deschis împotriva acestuia, este mai întâi pusă în dificultate de faptul că, susţinând-o, Herta Muller condamnă explicit memoria unor autori pe care îi admiră, ca de pildă Gellu Naum, care şi-au scris cărţile în epoca respectivă, dar n-au "deschis gura" împotriva dictaturii.

Herta Müller însăşi, de altfel, a fost un martor şi un martir al mizeriei comuniste, dar nu un disident asemenea lui Paul Goma, Dorin Tudoran sau Doina Cornea. E greu să condamni pe cineva pentru că a tăcut când tu însuţi nu ai vorbit. În realitate, scriitorii demni ai epocii (între care şi cei de etnie germană) au vorbit prin cărţile lor. Cultura nu este un turn de fildeş, ci se leagă de viaţă prin mii de fire. Regimul se temea de libertatea interioară a scriitorilor şi îi oprima în consecinţă. Nu cei care au tăcut, ci aceia care au vorbit aducând osanale dictaturii sunt marii vinovaţi ai epocii.

Ca să devină un oaspete iubit şi admirat al ţării a cărei limbă o vorbeşte atât de bine, Herta Müller ar trebui să arate mai multă empatie faţă de oamenii acesteia. Căci în definitiv, cu toate păcatele lor, ei au repurtat (alături de Herta) cea mai mare şi mai completă victorie împotriva dictaturii comuniste: i-au supravieţuit.