Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > SENATUL EVZ: O moţiune paralelă cu problemele
SENATUL EVZ: O moţiune paralelă cu problemele

SENATUL EVZ: O moţiune paralelă cu problemele

Ce bine că s-a mai păstrat ceva din vechea trusă de expertiză a sovietologului, care citea presa printre rânduri şi ştia să prezică evenimentele politice după schimbarea de nuanţe, tonuri, viraje dinspre cheia optimistă spre cea pesimistă sau invers.

Aşa putem avea acum interpretarea corectă a şanselor pentru moţiunea de mâine, urmărind televiziunile autohtone de ştiri Pravda şi Izvestia, la care comentatorii-komisar fac reproşuri şefilor opoziţiei, care se acuză unul pe altul, trag la răspundere liderii sindicali, criza şi universul în general, că nu sunt în stare să dărâme guvernul Boc.

Deci putem deduce la ora aceasta, deşi moţiunea se votează abia mâine, că şansele ei sunt mici, fără un accident spectaculos. De aici se vede ce util este dl Videanu în postura de coordonator al partidului de guvernare, spre deosebire de aceea de ministru, în care se pregătea să dea îndărăt reforma în sectorul energie: imediat a găsit o strategie hrebenciucistă – cea cu şezutul în băncuţe şi abţinerea de la vot – cu care securizează voturile majorităţii parlamentare.

Fiindcă una era dacă PDL-iştii şi UDMR-iştii se duceau toţi să bage bilele în urnă: doi greşeau sigur urna, alţii greşeau sala, alţii încurcau bila albă cu cea neagră, ca la votul pe pensii şi TVA, sau pe ambele cu bile vechi de rulment pe care le mai au ei prin buzunare de la începutul anilor ’90, iar alţii începeau să aibă dileme existenţiale. Aşa, ca să votezi contra propriului guvern, trebuie să te scoli de pe scaun, în văzul tuturor, şi să te duci până în faţă pe podium, ceea ce este o barieră psihologică şi politică mult mai greu de trecut. Poate s-o facă doar dl deputat de Iaşi Oajdea, care tot încearcă să iasă din PDL şi nu reuşeşte, dar nu văd cine altcineva.

Şi uite aşa, neintenţionat şi doar pe jumătate oficial, în România a ajuns să funcţioneze sistemul german al moţiunii de neîncredere constructive: acela în care nu poţi da jos guvernul dacă n-ai venit cu echipa alternativă, inclusiv premierul. În acest ultim punct s-au împiedicat dnii Antonescu şi Ponta, în care nici unul n-a putut merge pe varianta de prim-ministru a celuilalt, pentru că fiecare partid ar fi perceput asta ca o trădare şi o înfrângere simbolică.

Textul moţiunii este însă uşor întristător, pentru că nu are nimic nemţesc în el. Un act de aşa mare importanţă, chiar dacă este votat politic, iar nu pentru valoarea conţinutului său, merita mai puţină pamfletăreală şi glume căznite, de liceu industrial auto (ex.: "Guvernarea Băsescu-Udrea-Boc-Anastase / BUBA … etc.") şi mai mult efort real de concepţie, că erori de guvernare au fost destule. Ştiu că genul ăsta de bancuri are mare trecere în parlament şi printre activişti, că ăsta e nivelul, dar cred că nu amuză cine ştie ce publicul larg.

Probleme reale ale guvernării, de exemplu politizarea crâncenă din deconcentrate, şcoli şi spitale – care nu e nouă, dar care runda asta parcă şochează mai mult decât oricând înainte prin calitatea scăzută a resursei umane pusă moţ în fruntea instituţiilor publice – se pierd printre obscurităţi pe care doar autorii lor le înţeleg ("dinastia Boc"?) şi caragialisme ieftine ("salvarea mediului privat, salvarea clasei de mijloc, salvarea bugetelor publice, salvarea politicilor sociale, salvarea educaţiei şi sănătăţii, salvarea pensionarilor").

În plus, se propune scurt renegocierea tuturor acordurilor cu partenerii internaţionali – ca să ce? să scăpăm de condiţionalităţile lor de reformă? Şi dacă scăpăm, se înmulţesc banii în buget? – şi săltarea salariilor bugetare înapoi unde erau la începutul anului. Asemenea idei paraşutate fără nicio explicaţie şi referinţă la buget, doar cu rol de cârlige de popularitate pentru uzul falangei mediatice a opoziţiei, demonstrează de ce această moţiune este o (altă) ocazie ratată să corectăm câte ceva din neajunsurile actualei puteri, care nu face decât să se întărească prin votul de mâine.

Sigur, nu mă aştept ca acest carusel al moţiunilor să se încheie, deoarece este singurul sport în care sau perfecţionat partidele româneşti cât stau în opoziţie. Iar cea de acum a şi teoretizat, prin gura lui Adrian Năstase, Dinu Patriciu şi altor gânditori de anvergură, strategia de urmat: moţiune şi dărâmarea guvernului, propunere de premier PSD-PNL şi apoi suspendarea lui Băsescu dacă nu acceptă varianta. Nu discut realismul fiecăruia din aceşti paşi, care este diferit. Spun doar că cine răsuflă acum uşurat pentru că se termină isteria declaraţiilor şi incertitudinea, greşeşte: le vom revedea din nou pe tapet în ianuarie, martie etc. Doar că gesturile politice funcţionează până la urmă ca moneda: cu cât o produci mai des şi în cantităţi mai mari, cu atât se devalorizeză mai tare, până când la un moment dat nu mai poţi cumpăra nimic cu ea.