Mircea Cărtărescu: "Aştept de la noile alegeri parlamentare un singur lucru: simplificarea jocului politic prin reducerea numărului de partide parlamentare".
În trei luni vom avea alegeri parlamentare. Data nu este bine aleasă, căci în perioada respectivă va fi o succesiune de zile libere foarte tentantă pentru adepţii, tot mai mulţi, ai weekendurilor la munte sau la ţară.
Absenteismul nostru la urne, proverbial în ultimii ani, va căpăta pe 30 noiembrie proporţii de masă. În ţările avansate economic şi ca nivel de civilizaţie, indiferentismul politic are cu totul alte rădăcini, ca să zic aşa este unul aprobativ: când îţi merge bine, când sistemul te duce lin din leagăn până-n mormânt, n-ai de ce să te agiţi prea tare. Faptul că nu te duci la vot arată că viaţa-ţi lasă timp pentru ceea ce-ţi doreşti cu adevărat de la ea, aşa că poţi evita această treabă murdară care e politica. Pasionat de politică devii doar când îţi merge rău, când vrei altceva, când crezi că minuscula putere a votului tău este totuşi importantă şi, asemenea bătăii aripii de fluture care provoacă un uragan la mii de kilometri distanţă, ea poate, realmente, aduce schimbarea. Doar când crezi în schimbare te duci la vot. Când nu vrei schimbarea sau când n-o crezi posibilă, tendinţa e să stai acasă. Moleşit în primul caz, resemnat în al doilea.
Absenteismul românesc la vot atinge proporţiile celui elveţian, dar e de semn opus. Nu merg la vot pentru că experienţa mi-a dovedit că jocu-i trucat, că n-am în cine să cred, de partea cui să fiu. Că votul meu nu contează. Că ticăloşii şi oportuniştii sunt infiltraţi în toate partidele şi ies ca păduchii în frunte. Nu prin îndemnul tradiţional: „Mergeţi la vot, cetăţeni!“ vom reuşi să aducem oamenii la urne pentru ca votul să fie cu adevărat reprezentativ, ci prin furnizarea de candidaţi credibili, de alternative politice viabile. Ceea ce nu s-a-ntâmplat pân-acum şi n-am motive să cred că se va-ntâmpla până la alegerile următoare.
Lume, deci, nu va fi. Nu există nicio miză palpabilă. Actuala „putere“ n-are nimic de oferit decât eterna mită, amărâtele de puncte de pensie. Când le dădea Iliescu erau tot demagogie, dar hai, ziceam, fie şi-un lup mâncat de oaie. Pe Iliescu măcar curg trenţele, săracul... Dar când pensionarul le ia din palma lui Tăriceanu, un nouveau-riche ostentativ şi arogant, totul e de un cinism hidos, insuportabil, de lume a treia. Din ce în ce mai mult mă conving că, în jalnica noastră ogradă politică, monştrii adevăraţi nu sunt miliardarii analfabeţi, ciobanii pitoreşti, neamurile de manivelă şi locatarii de la Bălăceanca, ci modelele masculine, colecţionarii de artă, universitarii... Rafinaţii, care va să zică...
Pe de altă parte, nici schimbarea puterii n-ar aduce nimic cu adevărat atractiv. Omul obişnuit nu face deosebirea, de pildă, dintre PSD şi PDL, nici ca ideologie, nici ca oferte politice, nici ca oameni. Mai semnificativ e că nici din ce în ce mai mulţi analişti politici n-o mai fac. În plus, omul de rând, care n-are de ce să-i sprijine mai departe pe jalnicii liberali, are el vechile şi verificatele lui percepţii şi despre transferul de putere: „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor“, se spune din vechime, la care cei de azi, care-au văzut multe de aproape două decenii încoace, adaugă: „Ăştia de-acum sunt măcar îmbuibaţi, nu mai pot suge mult, pe când cei ce vin sunt flămânzi, vai de mama noastră...“.
Marea noutate rămâne uninominalul. Dacă va fi. PRM-ul nu se va resemna aşa de uşor să iasă din istorie, cu sulfuroasa lui memorie şi oamenii lui cu luceferi pe umeri. Toate chichiţele juridice vor fi folosite ca să blocheze votul uninominal la alegerile din 30 noiembrie. Se va merge, dacă va fi posibil, până la amânarea alegerilor, la lăsarea lor pe primăvară... Oricum, în democraţia noastră de la mama ei, nici uninominalul nu poate face minuni. Tare mă tem că partidele vor impune tot cefele groase la colegiile uninominale, aşa încât vom avea de ales iarăşi între două sau mai multe rele. Iată, de pildă, ce tenace e firma- căpuşă a PSD-ului, PC-ul, adevă rat parazit ce se strecoară mereu în parlament pe fereastră, după ce e dat mereu afară pe uşă. PC negociază deja candidaturile pentru uninominal, se pare cu o eficienţă diabolică. Că, de, în campanie extraterestrul Geoană are nevoie de antenele lui Voiculescu pe frunte...
De fapt, aştept de la noile alegeri parlamentare un singur lucru: simplificarea jocului politic prin reducerea numărului de partide parlamentare. Partide total luşe, fără niciun sens politic, mereu pretabile la şantaje de toate felurile şi la cele mai paradoxale cârdăşii, ca PRM, PNG, PNŢ (sau cum i-o mai zice acum), chiar şi UDMR, partid etnic mereu în pâine, nu vor apuca, probabil, trenul parlamentar. Vom rămâne cu două blocuri mari, unul fals social-democrat şi altul nu-se-ştie-ce, şi un partid mai mic, fals liberal, de arbitraj. Rolul nostru la vot va fi să distingem între mai multe nuan- ţe de ciocolatiu, ca să nu spun altfel.
Recomandările noastre
