Voi trece astăzi peste tristeţea faptului că unul dintre vizionarii lumii de astăzi, Steve Jobs, nu mai este, ca şi peste bucuria că poetul suedez Tomas Tranströmer, pe care am avut plăcerea să-l cunosc la Stockholm, a primit, absolut meritat, premiul Nobel pentru literatură, ca să cobor între grijile si gândurile noastre de fiecare zi.

Cred că fiecare dintre dumneavoastră se întreabă adesea ce e de făcut în politica românească. În ceea ce mă priveşte, eu cred că ne aflăm într-un moment urât şi neplăcut al ei, în care e greu să mai vezi, cum ziceam odată, vreo luminiţă la capătul tunelului. Am criticat foarte dur, în ultimul timp, atât puterea, cât şi opoziţia. Puterea, fiindcă se dedă la soluţii ieftine şi populiste din teama de a nu pierde alegerile. Aşa-zisa Mişcare Populară e o emanaţie a baronilor din PDL, şi nu a reformiştilor. Sunt de acord aici cu oricine a susţinut că ideea e antidemocratică şi contraproductivă pentru PDL. Am criticat şi opoziţia (în speţă, PNL, restul sunt sub orice critică) pentru că nu are idei constructive, pentru că e mânată doar de ură viscerală contra lui Băsescu, pentru că, în fine, nu pot vedea nimic bun venind de la PSD sau PC. Nu pot spune însă că nu există mişcări, unele foarte interesante, în câmpul politic, şi care ar putea aduce aici aerul proaspăt care ne lipseşte atât de mult. Presa a îndrăgit atât de mult nefericita expresie "Albă-ca-Zăpada", încât nu te poţi opri să nu pui asta pe seama unui infantilism endemic în rândurile ei. Dar nu e vorba aici de basme, ci despre acţiuni concrete de demantelare a unei vieţi politice încremenite nu în proiect, după expresia cuiva, ci fără nici un fel de proiecte. Prima mişcare, peste care voi trece repede, este cea monarhică. Şi voi trece peste ea rapid pentru că nu mă pricep la astfel de lucruri, care sunt de obicei foarte întortochiate. Nu sunt un monarhist convins, dar regele Mihai mi-a plăcut întotdeauna ca om. Mi s-a părut mereu demn de un mare destin istoric, subminat din păcate de neşansă. Mi-au plăcut cariera lui de pilot de avioane, pasiunea lui pentru fotografie (am văzut acum câţiva ani, într-o expoziţie, câteva fotografii absolut splendide realizate de el), viaţa lui ireproşabilă înainte şi după întoarcerea în ţară. Aştept de aceea cu mult interes preconizatul său discurs din parlament cu prilejul zilei de naştere. Sper foarte tare să nu se confirme bănuielile de manipulare politică a regelui de către opoziţie. Ar fi păcat. O eventuală restaurare a monarhiei în România (utopică în acest moment) nici n-ar fi cea mai rea soluţie pentru viitor. Mai vizibilă şi mult mai realistă este platforma Noua Republică iniţiată (pe internet!) de Mihai Neamţu, nume proaspăt în politica noastră. Deja la principiile ei au aderat atâţia membri, încât gruparea s-ar putea transforma foarte repede într-un partid politic (de ce n-am avea şi noi republicanii noştri, când democraţii se calcă pe picioare?). Din câteva interviuri date de liderul grupării am încercat să-mi dau seama de poziţionarea ei politică şi de intenţiile pentru viitor. Am aflat, astfel, că e vorba despre o formaţiune de dreapta, aşa încât aliaţii (dar şi concurenţii) ei imediaţi ar fi PDL şi - în măsura în care mai este de dreapta - PNL. Din rândurile acestor partide s-ar putea duce eventual la Noua Republică cei nemulţumiţi de lipsa reformelor interne ale propriilor formaţiuni politice. De asemenea, platforma ar putea atrage o parte din electoratul tradiţional al acestor partide. Apoi, e vorba de un partid al clasei de mijloc, al mediului privat, ce va miza pe oameni de calitate, profesionişti buni în domeniile lor: avocaţi, medici, oameni de afaceri. Sloganul grupării ar fi: "o nouă Republică, taxe reduse, modernizarea birocraţiei, investiţie în tehnologie şi cunoaştere, restructurarea statului social, parlamentari fără imunităţi, o constituţie pentru cetăţeni, anticomunism, cultura memoriei, respect pentru credinţă şi valorile familiei." Prin urmare, un mixtum de liberalism şi conservatism nu cu totul inedit în peisajul nostru, măcar în vorbe, dacă nu în fapte. Ca adversar principal e identificat PSD, cum o spune însuşi Mihai Neamţu: "Prima ameninţare pentru România, în opina noastră, a celor care constituie acest grup, o reprezintă posibila revenire a socialiştilor la putere în 2012". Aceasta, datorită tendinţei lor de a păstra, sau chiar de a întări statul social şi clientelar. Nu e rău până acum, deşi principiile de mai sus se pot citi într-un extrem de stângaci numit "Manual de Luptă". Personal sunt pe standby şi privesc deocamdată cu simpatie noua formaţiune.