Scriu acest articol într-un loc unde vremea nu vremuieşte.

Aici politica e normală, Dumnezeule, ce frumos sună acest cuvânt! Fireşte, nu sunt într-un paradis. Cum natura umană e ca un lemn strâmb, cum zicea cineva, e loc şi pentru puţin politicianism, şi pentru puţină corupţie, ca peste tot, dar în limitele pe care cu toţii le simţim acceptabile. Partidele nu se urăsc unele pe altele, populaţia nu e manipulată cu televizorul, oamenii nu se detestă pentru că nu sunt "de aceeaşi parte a baricadei". Aici nimeni nu ia statul cu asalt, nimeni nu pune la cale puciuri, nimeni nu îi numeşte politruci pe oameni ca Angela Merkel sau Jose Manuel Barroso. Aici oamenii sunt mândri că sunt membri UE, nu se cred nici vasalii, nici coloniile acesteia. În guvernul acestei mici ţări foste comuniste din miezul continentului nu se găsesc plagiatori, negatori ai Holocaustului, foşti colaboratori ai poliţiei politice comuniste. Nu am auzit, deşi m-am interesat special, ca membrii parlamentului să aibă procese penale pe rol şi totuşi să participe mai departe la elaborarea legilor. Poate din aceste motive ţara în care mă aflu e pusă la punct până la ultimul detaliu şi, deşi fostă comunistă, nu se deosebeşte prin frumuseţe şi îngrijire de Austria sau Elveţia. Nu e nici o exagerare. Şoselele se încrucişează pe hartă, aerul e curat, dealurile cu păduri deja ruginite sunt pline de casteluţe şi cetăţi pline de turişti. După ce-ai stat câteva zile în mica ei capitală, îţi vine să spui ca Dinicu Golescu acum aproape 200 de ani: "Mai bine aş fi grădinar la Schönbrunn, decât ban în ticăloasa Ţară Românească!" Decât "eterna şi fascinanta Românie", mai bine ne-am fi ales ca emblemă fraza asta care nu s-a tocit de două secole. Da, câţi dintre noi, călătorind în lumi normale, nu ne-ntrebăm de ce, în definitiv, am ales să ne chinuim atât în "ticăloasa" noastră ţărişoară... Scriitorii şi artiştii acestei ţări se plâng şi ei de tăierea fondurilor pentru cultură. Tendinţa aceasta e, din păcate, globală. Dar ei n-au ajuns să-şi asasineze cultura. Nu pun pe butuci instituţia lor-fanion, dând-o pe mâna unui parlament subcultural şi punându- i în frunte un om care nu şi-a elucidat încă trecutul. Nici nu închid canalele culturale la televiziune. Nici nu-şi lichidează revistele culturale. Nu am văzut, de asemenea, decât respect pentru scriitori. Într-un întreg oraş e celebrat un prozator originar de pe acele meleaguri. Numele romanelor lui sunt scrise pe podurile de peste râu, cu uriaşe litere de neon. Autorul trăieşte, e relativ tânăr şi numele lui nu v-ar spune nimic. Dar e iubit în patria sa cum nu am văzut să fie iubit un scriitor la noi, vreodată. La noi văd în fiecare zi cum sunt înjosiţi oamenii cei mai proeminenţi, numele cele mai cunoscute. Injuria a ajuns singurul omagiu care li se mai aduce. Toţi, absolut toţi am beneficia de starea de normalitate, pe care ne-o furăm singuri de atâta vreme. Chiar şi parlamentarii noştri, aşa cum sunt ei. Chiar şi miliardarii noştri, chiar şi politrucii noştri, chiar şi ticăloşii noştri. Toţi s-ar simţi mai bine într-o ţară obişnuită, nici prea-prea, nici foartefoarte. Nu pot înţelege de ce nu ne putem plictisi, prosperi, împreună. De ce trebuie să trăim mereu vremuri interesante, de care proverbul spune că "să te ferească Dumnezeu"... La noi văd în fi ecare zi cum sunt înjosiţi oamenii cei mai proeminenţi, numele cele mai cunoscute.