Da, aţi citit bine: doamnele şi domnii aceia între două vârste, care-şi tocesc de-o viaţă pantofii, turul pantalonilor şi nervii prin amfiteatre, laboratoare şi biblioteci. Ei sunt marii profitori ai României postcomuniste. Ei, nu criminalii din decembrie 1989, ajunşi în înalte poziţii politice şi administrative, nu ruinătorii de bănci, „privatizatorii“ sectoarelor import-export, nu siniştrii organizatori de jocuri piramidale. Dacă nu credeţi, accesaţi site-ul unei agenţii media ce-şi spune Amos News, citiţi şi cruciţi-vă. Un aşa-zis demers jurnalistic – curajos până în pânzele albe, înfierând ca-n caricaturile lui Octavian Andronic – ajunge la o concluzie irefutabilă: „Profesorii universitari – cei 5.000 de privilegiaţi ai sistemului bugetar românesc“. Simplu, scurt şi implacabil. Toţi cei care, de atâta vreme, scriem despre batjocura salariilor din sistemul de învăţământ suntem nu doar prost informaţi, ci şi mincinoşi. Slavă Domnului, s-a găsit cineva capabil să restabilească, după atâţia ani de eroare, adevărul: profesorii universitari au lefuri ce stră- pung platforma bunului-simţ şi-a suportabilităţii bugetului!

A
nalistul-fără-nume de la Amos News lucrează la firul ierbii. El produce date şi cifre care dovedesc, dincolo de orice dubiu, că profesorii universitari câştigă pe rupte. Oh, nu fiţi cusurgii: în ancheta de teren s-au respectat toate regulile meseriei. Subiecţii au fost luaţi din universităţi diferite, cu profiluri distincte. Chiar şi proporţia sexelor e perfect echilibrată. Într-adevăr, ce poate fi mai diferit decât o facultate de teatru, una de ştiinţe economice, una de politologie şi o academie de poliţie? Numele şi sumele sunt selectate „cu totul şi cu totul întâmplător“, după cum ne asigură autorul anonim. Transcrise la virgulă, ele sunt apoi zvârlite, în chip de concluzie ucigaşă, în ochii cititorului. Salariile despre care se vorbeşte, între 74.448 şi 100.000 lei pe an, adică între 6.204 şi 8.333 lei pe lună, chiar sunt impresionante.

Ca unul aflător cu cartea de muncă la o universitate, şi care mai sunt – horribile dictu! – şi profesor plin, am tresărit speriat: Dom’le, să ştii că ăştia-mi fură de pe card, că eu abia dacă iau vreo treime din ce scrie „jurnalistul de investigaţie“! Mi-am revenit însă repede. De fapt, şmecheria e grosolană. Ideea n-a fost să se descopere adevărul, ci să se provoace un scandal. Datele, probabil exacte, nu reprezintă nici pe departe media salariilor din universităţi. Ele sunt luate de către „investigator“ din declaraţia de avere a unor angajaţi aleşi pe sprânceană. Nu-mi vine să cred că un jurnalist, fie el şi imbecil, nu ştie că declaraţii de avere depun doar deţinătorii funcţiilor de conducere. În cazul universităţilor, şefii de catedră, prodecanii şi decanii, prorectorii şi rectorii. Mi-am dat seama din prima clipă că, din dorinţa de a mai arunca un pumn de noroi în obrazul unei categorii profesionale batjocorite sistematic, dezinformatorul a decretat că absolut toţi profesorii au salarii la nivelul ştabilor din sistem. Sfântă mare neruşinare!

C
ei patru profesori „aleşi cu totul şi cu totul la întâmplare“ sunt, de fapt: o şefă de catedră, o prodecană, un prorector şi un rector. Şi atunci, de ce n-a avut „jurnalistul de investigaţie“ minima onoare de a preciza că se referă la pelicula subţire a universitarilor ce ocupă funcţii administrative? Simplu: pentru că n-ar mai fi reuşit să dea credibilitate infamiei. Adoptând poziţia guvernului – un guvern al nesimţirii şi incompetenţei -, escrocul de la Amos News denunţă… preventiv „privilegiile“ universitarilor.

În loc să devină ciomăgarul unei puteri antinaţionale, „jurnalistul de investigaţie“ ar fi trebuit mai întâi să afle dacă promisele „reaşezări“ din ultimii ani chiar s-au efectuat. Ori dacă nu cumva procentele măririlor de salarii din învăţământ se confundă cu stelele intacte de pe umerii unor indivizi îmbrăcaţi în uniforme mai uşor sau mai greu de identificat.
 
Cine intră în învăţământ n-are cum să se îmbogăţească. Devii profesor din pasiune, vocaţie şi – iertare pentru cuvântul urât! – patriotism. E drept, în ultimii ani am asistat la fenomenul stupefiant al migrării masive a îmbogăţiţilor tranziţiei spre zona universitară. Pentru ei, însă, procentul despre care se vorbeşte zilele acestea c-ar putea fi adăugat salariilor costelive ale profesorilor universitari ne-decani şi ne-rectori nu e decât bacşişul scăpat printre degete în lungul şi întortocheatul drum între catedră şi marile afaceri ale unei lumi odios-deşucheate. Aşa că, domnilor de la Amos News, daţi-l urgent afară pe nemernic. E şi prost, şi mitocan.