Eşecul bubuitor al ofertei Petrom este întors pe toate feţele de parlamentari, bocitoare de cartier şi foşti miniştri – sunt trist să constat că uneori aproape cu aceleaşi “argumente".
Şturlubaticii care spun că este o catastrofă se înşeală la fel de mult ca eternii optimişti din guvern care spun că nu e nici o problemă, România nu are nevoie neapărat de bani acum.
În primul rând, este bine de spus că privatizarea nu este, precum fotbalul şi politică, un subiect la care să se priceapă oricine. De aceea, impunerea unei comisii guvernamentale conducătoare, care să poată da cu oiştea în gard (dând vina pe consultant) este aproape întotdeauna o idee proastă. O idee infinit mai bună este mandatarea unei bănci de investiţii cu vinderea unui activ al statului în anumite condiţii şi stabilirea unei recompense financiare strict în funcţie de succesul tranzacţiei. Cu alte cuvinte, reuşeşti – câştigi, nu reuşeşti – ţi se ia “jucăria", adică ţi se retrage mandatul. Scurt, clar şi cuprinzător.
În al doilea rând, statul nu poate de fiecare dată să fie, cum se spune în popor, şi cu gura unsă şi cu slănină în pod. Cu alte cuvinte, ori vrei să pui în domeniul privat un pachet mare, de 10% şi atunci reduci puţin preţul, ori vrei să obţii preţul maxim, iar atunci oferi mai puţin spre vânzare. În ultima tranzacţie Petrom, motivul eşecului a fost chiar confuzia dintre cele două obiective, când statul poate să îşi îndeplinească doar unul dintre cele două obiective. Ba mai mult, tot statul a decis că tranzacţia să fie subscrisă minimum 80%, altfel e revocată. Asta înseamnă că, deşi se putea vinde jumătate din pachetul scos la mezat, chiar şi cei care au pus banii ceruţi de guvern pe masă, nu au putut cumpăra acţiuni. După ce te-ai “fript" astfel cu o ciorbă, în viitor, ca investitor vei sulfa şi în iaurt când vine vorba de acţiuni vândute de stat. Vorbim aici nu doar de Guvernul Bocului, ci de orice guvern.
În al treilea rând, dacă există o lecţie pentru istericii zilei ea sună cam aşa: povestea cu ţărişoara care este spoliata de hoarde de străini chitiţi doar pe profit şi pe huzur nu se potriveşte întotdeauna, cel puţin nu în vremea crizei. Chiar cu barilul de petrol sărit peste 100 de dolari, statul a eşuat artistic în singura tranzacţie din acordul cu Fondul Monetar Internaţional, care părea mai uşor de realizat. Dacă nu suntem în stare să facem un proces mai lung şi să lăsăm consultanţii să îşi vadă de treabă, cum s-a reuşit într-un final la Transgaz - e drept pe bani serioşi - am putea încerca să îi lăsăm pe drăguţii angajaţi la stat să dea chix, fiind plătiţi mai subţire, din banii noştri să eşueze.
Mai există nişte pregătiri pe care toate guvernele post-decembriste au refuzat să le facă, temându-se probabil de ceea ce ar putea găsi. Importante ar fi mai ales scotocelile contabile (în limbaj specializat audit) în companiile care sunt pe pierderi. Cei din CFR, Poşta Română şi alte companii de vază ar ajunge cu minime verificări direct în puşcărie. Să ne amintim ce celebrul Necolaiciuc doar, cel cu apartamente prin State luate din leafa de bugetar. Dacă nu ajung la puşcărie cei din amintită categorie, se bucura politicienii care pot şifona bani din companiile publice. Totuşi, dacă nu se fac zisele scotoceli, preţul pentru orice privatizare nu va fi unul prea grozav – privaţii nu sunt nici orbi, nici reprezentanţii unor ONG-uri caritabile care vor să scoată statul basma curată pe banii lor. La capitolul pregătiri, angajarea unor sfătuitori cu ştaif ar trebui să devină prioritară. Sfătuitorii ar trebui să fie disponibili pe mai multe capitole, iar angajarea lor ar trebui scurtată faţă de cele şase luni din prezent; altfel se şi termină elanul unui guvern până să se apuce consultanţii de treabă.
Una peste alta, între jaf, isterie şi privatizări răzleţe România este în urma Poloniei la capitolul gestiunea activelor statului. Şi vom rămâne tot în urmă şi peste 20 de ani dacă nu ne trezim şi nu lăsăm experţii să îşi facă treaba. Dacă vrem să dormim în continuare, putem continua şi în sunetul manelelor “cantate" de funcţionarii de la stat.
Recomandările noastre
