Azi, când stăm cu sufletul la gură să aflăm dacă FMI va da un super-împrumut Italiei pentru a salva o dată cu ea şi zona euro, stau şi mă gândesc ce fel de model e această ţară pentru Europa - şi pentru români.
Dacă Anglia, Franţa sau SUA sunt naţiuni ce au fost întotdeauna mai mult decât suma părţilor componente, în Italia lucrurile stau exact pe dos: părţile sunt diverse şi copleşitoare, dar întregul e un pitic. Marele Ducat al Toscanei, abolind pedeapsa cu moartea în secolul XVIII, devenea cel mai civilizat stat al Europei; Italia unită, după 150 de ani de guvernare îndoielnică (sărbătoriţi cu fast pe tot parcursul lui 2011) este cel mai corupt membru al UE, la doar un punct distanţă de Botswana. Ţara care a inventat gazetăria - în 1556, administraţia din Veneţia, scotea regulat Notizie Scritte, ce se putea cumpăra cu un ban mic de cupru numit "gazetta"; iar La Gazetta di Mantova rămâne cel mai vechi ziar din lume cu apariţie neîntreruptă, începând cu 1664 - are azi programe TV de ne-privit şi o presă mediocră, logoreică şi provincială. Vechilor italieni din republicile urbane le datorăm parţial şi capitalismul modern: băncile, cambia, scontul. Mai presus de orice, această găselniţă miraculoasă numită societatea cu răspundere limitată (SRL), ce stă la baza revoluţiei industriale la fel de mult ca motorul cu aburi şi războiul de ţesut mecanic al englezilor. E reconfortant să ştii că de fapt capitalismul nu s-a născut doar printre puritanii mizantropi din Ţările de Jos, care munceau în lipsă de altă ocupaţie în acea climă deprimantă, ci şi sub soarele Toscanei, între oameni îndrăgostiţi de artă şi trai bun. Una peste alta, după cum remarca un scriitor american, Italia e minunată, dar a îmbătrânit ca cineva care şi-a trăit viaţa prea intens, şi-a abuzat fizicul şi sănătatea, drept mărturie stând grămada de riduri, cicatrici şi poveşti care o atestă. Are atâta artă şi istorie încât îşi permite să le risipească neglijent, umplându- şi plajele cu rafinării şi depozite oribile controlate de N'Draghetta, iar orăşelele Siciliei, gemând de vestigii antice şi medievale, cu mizerabile blocuri tip Râmnicu Sărat. E fascinantă, dar obositoare, aşa că vii s-o vezi în vacanţă, unadouă luni pe an, urmând regula igienică a europenilor că banii se fac în Nord şi se cheltuie în Sud. Guvernele vin şi trec fără să lase mare lucru în urmă, cu excepţia unui şuvoi de vorbe goale. Italia e locul unde s-a rafinat tehnica confiscării revoluţiilor de către vechiul regim, rezumată de romancierul sicilian di Lampedusa prin "occore che cambi tutto perche non cambi niente" (trebuie să schimbăm totul, pentru ca să nu se schimbe nimic). N-ai cum să treci ca român prin Italia fără comparaţie şi reverie. Ea ne-a influenţat în perioada de renaştere naţională din secolul XIX mai mult decât ne amintim azi: Garibaldi a fost eroul popular al mahalagiului bucureştean, nu vreun francez oarecare. Dacă ieşea după planul de reformă al lui Heliade Rădulescu, româna ar fi semănat azi cu un dialect exotic al limbii italiene. Scandalurile legate de corupţia din fotbal se potrivesc la fix cu cele de la noi, doar sumele au un ordin de mărime în plus: aceeaşi mizerie umană, personaje lobotomizate şi agresive, excelând în retorica onoarei de mafiot (capisci?), cu vocabular de 100 de cuvinte. Întrebarea pentru noi e, dacă tot ne-am decis să imităm Italia, cât vom reuşi să preluăm din acest model, chiar cu hibele lui cunoscute. Părţile proaste nu-s o problemă: guverne ipocrite, politicieni bufoni şi mafioţi aspiranţi avem, ca şi presă superficială şi orgolii publice umflate cu pompa. Ce nu văd la noi e reversul medaliei, adică societatea privată puternică şi harnică muncind, fie şi cu lungi pauze de prânz, ca să ţină circul în picioare: reţeaua solidă de firme de familie, meseriaşi privaţi şi asociaţii culturale, cu produse la nivel top class ca întotdeauna, indiferent ce papagal e la cârma ţării. Trag nădejde, ca sutele de mii de români ce-şi caută norocul în Peninsulă, pe ei să-i ia finalmente ca model, iar nu mazetele de la televizor, pentru că în realitate strada italiană arată mult mai decent şi interesant decât superficiala ei replică cu ghiul, briantină şi poşetă-cufăr de prostituată, pe care o vom vedea acum înainte de sărbători, făcând (sau sărind) coada pe sensul de intrare la Nădlac.
Recomandările noastre
