SENATUL EVZ: Înapoi la epoca de piatră: Pontocronism şi protocronism

SENATUL EVZ: Înapoi la epoca de piatră: Pontocronism şi protocronism

Este halucinantă perseverenţa întru Rău a acestui guvern.

A apărut "Ordonanţa de urgentă" prin care se încearcă eliminarea lui H.-R. Patapievici şi a echipei sale de la ICR. Este vorba, pasămite, de salvarea fiinţei naţionale. Cu vorbe scremute şi făcând din non-sens argument juridic, Ordonanţa de factură neo-jdanovistă îi reproşează unuia dintre cei străluciţi şi demni intelectuali ai României că prezenţa sa în fruntea ICR ar periclita "sentimentul de apartenenţă la naţiunea română a celor stabiliţi vremelnic în alte state". Nu se exemplifică, se proclamă apodictic.

Se manipulează cinic o fantasmă identitară inspirată, parcă, din imaginaţia tracomanului ceauşist Iosif Constantin Drăgan. La care se adaugă metoda satârului de inspiraţie stalinistă. În ce hal a putut să decadă PNL-ul dacă a ajuns să gireze adoptarea într-o hotărâre de guvern a fetidelor calomnii vadimiste! Ce vor fi simţit miniştrii Andrei Marga şi Eduard Helwig când au citit aceste rânduri siderante? De fapt, despre profesorul Marga ştim, întrucât am aflat că a contrasemnat Ordonanţa. Deci specialistul în Habermas şi în pragmatism, promotorul unificării europene, contrasemnează, deci legitimează, devine complice activ cu unul dintre cele mai ruşinoase acte anti-culturale din istoria României, comparabil cu odiosul pamflet al politrucului Sorin Toma ("Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei") împotriva lui Tudor Arghezi şi cu Tezele din iulie 1971 ale lui Ceauşescu. Susţine distrugerea unei instituţii respectată şi admirată pe plan global.

Toţi cei care credem în valorile adevăratului liberalism, în pluralism, în societatea deschisă, avem datoria morală să nu tăcem. Tot aşa cum intelectualii romani onorabili au rezistat şi s-au opus protocronismului, este acum momentul să ţinem piept reîncarnării sale în ipostaza istorică pe care o putem numi pontocronism. Prima dată tragedie, a două oară farsă, scria Marx. În cazul de faţă este vorba de o farsă cu efecte tragice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ordonanţa semnifică o revenire la epoca de piatră a neo-stalinismului ceauşist. Dacă în această direcţie obscurantistă, atavistă şi fundamental anti-moderna vrea guvernul Ponta să împingă diplomaţia culturală românească şi, de fapt, întreaga cultură română, este vai şi-amar. Nu e vorba aici de patriotism, ci de desfigurarea politicianistă a acestui legitim sentiment.

Atacul împotriva Arhivelor Naţionale prin demiterea istoricului Dorin Dobrincu face parte din aceeaşi campanie de revenire la un neo-stalinism deşănţat care urmăreşte deprofesionalizarea educaţiei şi a cercetării ştiinţifice, impunerea clientelismului, a lăutărismului şi a plagiatului ca normă academică în defavoarea transparenţei, a competenţei şi a onoarei. Pare nebunie, dar există metodă în ea, spre a relua un rând celebru. Suntem martorii unei putinizări făţişe şi lipsită de orice urmă de ruşine. Ceea ce-a început odată cu decapitarea conducerii IICCMER continuă cu o viteză şi cu o înverşunare ameţitoare. Se urmăreşte, ca şi în Rusia, deturnarea şi obliterarea memoriei, etatizarea discursului istoric, reînchiderea arhivelor, revenirea la sistemul în care un număr de favoriţi ai puterii aveau acces nelimitat, câtă vreme cercetătorii şi cetăţenii interesaţi erau trataţi ca intruşi indezirabili. Comentariille la acest articol sunt suspendate!