Adrian Severin are o înclinaţie autodistructivă de a se lăsa amăgit de vorbe (mai ales de propriile vorbe). Este un mare maestru al pălăvrăgelii. Ca europarlamentar a intrat în jocuri care, în cele din urmă, l-au pierdut.
Combinaţii oculte, tranzacţii veroase cu pseudo-lobby-işti, toate s-au petrecut întrucât Adrian Severin a învăţat de-a lungul deceniilor că totul este permis, că nu plătim pentru faptele noastre, că până la urmă găsim o cale de a ne descurca. A perorat despre statul de drept, dar iată că la un ceas al unei veritabile încercări, a eşuat la capitolul onestitate. Corupţia financiară este inseparabilă de aceea morală, dar pentru Adrian Severin moralitatea este terra incognita. În cazul Severin, originile acestei nonşalanţe etice vin din ucenicia la curtea grupării Iliescu-Roman ori chiar de mai devreme, din epoca UASCR-"Ştefan Gheorghiu". Lecţia acestei prăbuşiri este că nici un om politic nu este imun la efectele legii, că normele etice sunt universale, că oricât s-ar fi crezut Adrian Severin de protejat, până la urmă a trebuit să plătească pentru faptele sale. A bon entendeur, salut…
Doresc să precizez că nu am absolut nimic personal cu Adrian Severin. Deşi situaţi pe poziţii valorice diferite, uneori opuse, întâlnirile noastre au fost întotdeauna politicoase. Ne-am văzut pe vremea când era ministru de externe şi am apreciat viziunea sa realistă. Am ripostat când a scris lucruri aiuritoare despre "minoritatea fascistoidă" din rândul intelectualităţii româneşti (Pleşu, Patapievici, Cărtărescu, Liiceanu, Mihăieş). I-am reproşat în repetate rânduri abuzul de hiperbole agresive. Cazul Severin însă este unul de gravă abdicare de la normele etice. În chip logic, nu văd cum ar mai putea Adrian Severin să conducă Institutul "Ovidiu Şincai" al PSD. Adrian Severin se obstinează să boicoteze aceste îndemnuri, se autovictimizează în conversaţii onctuoase cu jurnaliştii de pe Antene şi susţine că nimeni nu este un mai mare apărător al transparenţei decât Domnia Sa. Lipsit de sprijin politic, Adrian Severin este redus la zero, dar se iluzionează că ar mai conta în jocurile politice interne şi externe. Iată unde duce lipsa de bună-socotinţă, de echilibru valoric, ceea ce numim hybris. Nicolae Iorga spunea că, în România, până nu moare, nici un personaj politic nu este definitiv terminat. Pornind poate de la această idee, Adrian Severin refuză să recunoască evidenţele, uitând că Parlamentul European nu este cel în care şi-a făcut el cariera dâmboviţeană. Nu credeam că această psihodramă va dura atât de mult. Deşi dl Severin ar fi putut să-şi dea demisia de onoare încă deacum câteva zile, a decis să nu o facă, recurgând la raţionalizări specioase şi sofisme penibile. Preşedinţii PSD (cel formal, numit Victor Ponta, şi cel real, care-şi zice de onoare, numit Ion Iliescu) i-au cerut lui Adrian Severin demisia. Eurodeputatul, atent la situaţia sa financiară, a preferat să rămână pe loc, în pofida huiduielilor, criticilor, a dezintegrării totale a imaginii sale publice. Poziţia Institutului de Politici Publice mi se pare pertinentă: "Situaţia în care a intrat eurodeputatul Severin nu este exclusiv o problemă politică, ci, în primul rând, una de reprezentare ruşinoasă, în acest moment, a tuturor românilor, la nivelul Parlamentului European" se arată într-un comunicat de presă al acestui think-tank. Toate acestea par să nu-i dea lui Adrian Severin migrene ori motive de jenă. Sunt sigur că nici măcar el nu ar putea crede în propria-i inocenţă, dar raţionamentul său pare să fie dictat de convingerea că toată lumea este murdară pe mâini şi că aceia care îl acuză sunt, de fapt, nişte ipocriţi. Ceea ce se petrece în aceste zile este aşadar o lecţie usturătoare nu doar pentru Adrian Severin, dar şi pentru atâţi alţi politicieni pentru care moralitatea nu este decât o palavră fără substanţă.
Excomunicat, practic eliminat ca o măsea stricată din grupul socialist din Parlamentul European, îndemnat de Jerzy Buzek, preşedintele PE, să nu mai tergiverseze pe linia inevitabilei demisii, cu biroul sigilat, ajuns coleg de bancă, aproape la galerie, cu Vadim Tudor şi Gigi Becali, privat de orice bază politică, dispreţuit quasi- unanim şi persiflat în PE, Adrian Severin a dat jos masca doctrinară şi a revenit la adevărata sa ideologie. Care nu este nici de stânga, nici de dreapta, ci pur şi simplu cinic-oportunistă. Este vorba de ideologia lui "totul merge", a lui je m’en fiche…Ca urmare a presiunilor interne din partid, dl Severin a demisionat joi din PSD. Va continua însă, conform propriilor afirmaţii, "lupta în Parlamentul European". Îndreptăţind afirmaţia lui Iorga, ideologul teflon speră că "despărţirea este una formală şi provizorie". În absenţa asumării responsabilităţii, mi-e teamă că nu există lecţii pe care un personaj precum Adrian Severin le mai poate învăţa. Fuga de adevăr duce la tot mai multă minciună. Notă: Comentariile la acest articol sunt suspendate!
- SENATUL EVZ: Ideologul-teflon: ascensiunea şi căderea lui Adrian Severin (I)
Recomandările noastre
