El ar fi favorizat unei firme încheierea de contracte cu Apele Române (aflate în gestionarea ministerului său) în schimbul unor lucrări în valoare de 20.000 de euro la o locuinţă personală. Fireşte, rămâne ca ministrul în cauză să-şi dovedească eventuala nevinovăţie, dar din ceea ce a răzbătut în presă, se pare că îi va fi foarte greu.

"Iată un ministru ieftin", mi-am zis citind ştirea. Mană cerească pentru firmele şi firmuliţele autohtone. Vremurile în care şpăguiai marile concerne internaţionale cu milioane de euro par să fi rămas în anii ’90, cei ai lui Năstase, deşi nu pot băga mâna- n foc. Dar e liniştitor să vezi că un guvern are şi corupţi mai accesibili, mai înţelegători cu necazurile aproapelui, care nu iau pielea de pe om… Acest fapt e dătător de speranţă: dacă am avea mai mulţi ca el, ce de contracte sar realiza, ce de proiecte, doar la un troznit din degete, fără birocraţie şi alergătură. Ajunge să uzi planta la rădăcină, chiar şi cu un strop de apă, ca ea să-ţi dea rod însutit.

UDMR a rămas netulburat în acest caz de corupţie. Nu e de mirare. UDMR este întotdeauna netulburat. Ca românul imparţial, acest partid (care, am mai spuso, prin toate trăsăturile sale este un tipic partid românesc, nu unul maghiar) a rămas la guvernare lângă formaţiunile de dreapta, de stânga, de sus, de jos şi de-a curmezişul în cei peste 20 de ani ai fragedei noastre democraţii. Dac-a existat un stâlp al ţării în toată iepoca asta, el a fost UDMR- ul. Nu se împiedică ei, prin urmare, de un fleac de 20.000 de euro. Nici nu se pune problema demisiei ministrului suspectat de călcare a legii, cel mai natural fapt pe alte meridiane. Românul, se pare – chiar şi în varianta sa maghiară – e prin definiţie un ins care nu demisionează. Preferă să se acopere de bodaproste, să se dean stambă, să facă circ decât să plece din faţa bucatelor. Iată-l pe Severin, de pildă, alt cetăţean cu tarife modeste. De la formula apei la cea a lobby-urilor a trecut, tot netulburat, prin toate combinaţiile chimico-politice. Până nu va fi umflat de portăreii de la Bruxelles şi scos pe sus din Parlamentul European, acest om de un penibil fără limite o să rămână lipit cu superglue de scaunul său prevăzut dedesubt, între picioarele din spate, cu un uger atât de generos…

De când a aflat despre cazul Borbely, acest ministru galantom, Crin Antonescu şi-a intensificat cântecul de sirenă îndreptat către urechile maghiarilor de la guvernare. A început să vorbească despre UDMR ca despre un factor de stabilitate politică şi un posibil aliat. Cine n-are corupţi, să şi-i cumpere, pare a-şi spune preşedintele PNL, privind trist în grădina cu o singură floare a partidului său. Ce să faci la guvernare cu alde Neagu Djuvara? Acolo e nevoie de braţe tari, de oameni care ştiu cât valorează o semnătură sau o şoaptă la ureche. E drept, vor fi destui în PSD sub oblăduirea lui Ponta, şi nici la PNL nu sunt numai intelectuali rasaţi, dar parcă niciodată nu sunt destui. Dumnezeule, mă gândesc câteodată ce va fi în viaţa de după Băsescu! Liberalii au mai fost, cât de cât, în pâine până mai de curând, dar foamea cumplită a pesediştilor, de atâta amar de vreme în opoziţie, va face ravagii apocaliptice, ca stolurile de lăcuste din povestea plăgilor Egiptului! Şi mai e ceva. Vorba lui Vlahuţă: nu mă tem de PSD, ci de veşnicia lui. O dată ajunşi la guvernare, cu sprijinul tovarăşilor de drum liberali, nici cu excavatorul nu vor mai putea fi scoşi de acolo.

Ei, dar ce ne pasă? Mai e până acolo. Deocamdată avem un nou caz al termopanelor, un nou mizilic care arată, ca hârtia de turnesol, cum merg treburile la noi. Nu cred că ministrul Borbely e mai necinstit decât alţii, cel mult mai stângaci, mai nou în pâine. Poate de-aceea e şi privit cu atâta indulgenţă de ai lui. Lasă, e tânăr, o să mai înveţe. Are tot viitorul înainte. Nici să furi nu mai e uşor în lumea asta înrăită, plină de DNA-uri şi alte nenorociri.

În romanul său "Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter", regretatul Matei Călinescu imagina, vizionar (căci cartea a apărut în anii ’70), un sistem social în care n-ar fi existat decât hoţi şi cerşetori. Hoţii ar fura de la cerşetori, cerşetorii ar cerşi de la hoţi şi totul ar merge strună. De unde-ai ştiut, Matei, cum aveam să ajungem în aşa scurtă vreme? La milioane de cerşetori câteva mii de hoţi, iată imaginea, de Americă Latină, a României de azi.