Editura Evenimentul si Capital

SENATUL EVZ: Europa creştină

e993f35c8e428fe3851ba715734c3967
Autor: | | 114 Comentarii | 0 Vizualizari

Horia-Roman Patapievici: „«Europa creştină» este titlul unei cărţi scrise de un evreu practicant, în atenţia creştinilor din ghetoul european 1*)”.

„Ghetou european”? Ce e asta?, vă veţi întreba. Răspunsul e simplu şi îi aparţine autorului, Joseph H. H. Weiler 2*), un eminent specialist în drept, autor a numeroase studii dedicate dreptului european (de curând a fost tradusă la Polirom importanta sa lucrare din 1999, Constituţia Europei): potrivit diagnosticului său, creştinii din Europa şi-au ghetoizat credinţa, hotărând de bună voie să-şi suspende în spaţiul public convingerile creştine şi să se abţină de a susţine public consecinţele morale ale propriei lor credinţe. Fireşte, nu e un ghetou construit de alţii pentru a-i exclude pe creştini: e unul construit de creştini, pentru a se ascunde de ei. Că autorul este evreu practicant şi nu un creştin militant conferă cărţii un spor de autoritate morală, la care un creştin nu poate să nu fie sensibil. Totul a plecat de la un fapt juridic precis: refuzul oficialilor europeni de a introduce o referinţă explicită la creştinism în Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene şi în proiectul Tratatului instituind o Constituţie europeană. Teza lui Weiler este că „în contextul constituţional european, referinţa la Dumnezeu şi la creştinism nu doar că nu trebuie exclusă, dar ea este chiar indispensabilă”. Această poziţie, susţine autorul, nu e nici urmarea unei preferinţe religioase personale, nici o opinie subiectivă privind ce anume ar fi mai bine pentru Europa, ci este concluzia unei analize constituţionale şi trebuie privită drept consecinţa inevitabilă a ceea ce impune constituţionalismul european. Înainte de a rezuma argumentele lui Weiler, să observăm că refuzul de a menţiona creştinismul ori măcar cuvântul religie în documentele care fundamentează identitatea europeană înseamnă trei lucruri precise (şi ofensive): (i) cetăţenilor europeni nu li se recomandă să se identifice public ca creştini; (ii) nu este încurajată ideea de a defini oficial tradiţia culturală a Europei în termeni de creştinism; (iii) în viziunea oficialilor europeni, nu este indicat ca patrimoniul spiritual al cetăţenilor europeni să fie definit în termeni religioşi. Semnificaţia refuzului nu este un spor de neutralitate, ci o neliniştitoare instalare într-o ideologie militantă, înşelător drapată în neutralitate. Trei sunt argumentele avansate de Weiler în susţinerea tezei sale: (1) argumentul juridic-procedural (testul onus probandi); (2) argumentul constituţional; (3) argumentul istoric şi identitar (problema cristofobiei). Am să le rezum cât pot mai mult. Referitor la (1). „Necesitatea de a justifica includerea unei referinţe la Dumnezeu ar lăsa să se creadă că spaţiul public european ar fi laic”. Or, această premisă este falsă: spaţiul public european este un amestec de laic şi religios. Sunt oare cetăţenii ţărilor Europei în mod unanim de acord să elimine orice atitudine religioasă din spaţiul public? Dacă da, încă ar trebui făcută dovada purităţii laice; dacă nu, moderaţia pretinde acceptarea religiosului. Prin urmare, cei care vor ca referinţa la Dumnezeu să nu figureze în Cartă şi în Constituţie trebuie să demonstreze că au motive întemeiate să o ceară. Iar singura lor justificare constrângătoare ar fi aceea că spaţiul public european e integral laic. Este acum? În mod sigur, nu. Trebuie să devină? Nu e deloc sigur. Testul „onus probandi” a arătat că naturală este menţionarea creştinismului, nu excluderea lui. Referitor la (2). „Fiecare constituţie, chiar şi prin părţile ei cele mai tehnice, aruncă o lumină foarte lămuritoare asupra poporului care a adoptat-o.” Dacă textele cu vocaţie constituţională (Carta drepturilor fundamentale şi proiectul de Constituţie) vor să fie europene, ele trebuie să ţină seama de diversitatea constituţională europeană, să reflecte opţiunile statelor membre şi să respecte felul în care popoarele membre îşi concep identitatea. Excluderea creştinismului dintre referinţele identitare ale Europei Unite are o valoare normativă, iar libertatea de a legifera împotriva tradiţiilor naţionale ale unora dintre statele membre reflectă un atribut de suveranitate absolută, care a fost arogat prin abuz. Nici parlamentele naţionale nu au acest atribut, remarcă pe bună dreptate Weiler, căci şi ele trebuie să ţină seama de realităţile popoarelor în numele cărora legiferează. Referitor la (3). Dacă argumentele invocate de membrii Convenţiei împotriva menţionării creştinismului au fost constituţionale (sub forma unei „preferinţe democratice orwelliană”), raţiunea lor trebuie căutată în altă parte. Unde? În cristofobie, crede Weiler: „Voi numi fenomenul înlăturării lui Dumnezeu şi a creştinismului din textele constituţionale ale Uniunii Europene «cristofobie», un termen generic prin care încerc să exprim o rezistenţă care nu derivă din argumente de principiu, ci din motive de ordin sociologic, psihologic şi emoţional”. Prin excluderea creştinismului din identitatea ei, Europa se află în „stare psihologică de denegare”. Sper că acest concentrat al argumentelor lui Weiler să fi putut stârni interesul cititorilor EVZ asupra unui autor de excepţie şi a unei cărţi în contra curentului azi dominant printre „progresiştii” lumii. 1*) J. H. H. Weiler, Un’Europa cristiana. Un saggio esplorativo, prefazione di Augusto Barbera, Biblioteca Universale Rizzoli, 2003. Traducerea în limba franceză conţine o excepţională prefaţă, datorată lui Rémi Brague: Joseph H. H. Weiler, L’Europe chrétienne ? Une excursion, préface de Rémi Brague, traduit par Tobias Teuscher, Catherine Vierling et Ana Peyro, Cerf , Paris, collection Humanités, 2007. 2*) Născut în 1951 în Africa Sud, educat în Israel, Olanda şi Marea Britanie, Weiler a fost profesor la Florenţa, Michigan şi Harvard, este în prezent titularul catedrei Jean Monnet de drept european de la New York University şi ţine cursuri la Bruges (Collège d’Europe), Londra (University College London) şi Copenhaga. O strălucită carieră universitară internaţională – de „evreu rătăcitor”, cum singur îşi caracterizează, cu un surâs, viaţa publică.

SCANDAL la mai bine de o luna de la moartea lui Razvan Ciobanu! Decizia SOC luata de prietenul sau!

Pagina 1 din 2


Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI