Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > SENATUL EVZ: Dincolo de ideologii
SENATUL EVZ: Dincolo de ideologii

SENATUL EVZ: Dincolo de ideologii

Timp de cinci nopţi consecutiv, Londra şi alte câteva oraşe din Anglia au cunoscut o explozie de violenţă stradală extremă, cu ucideri de oameni, incendieri de clădiri şi maşini, jafuri, încăierări cu poliţia.

Au fost făcute peste o mie cinci sute de arestări. Zeci de mii de poliţişti cu bastoane şi tunuri cu apă s-au străduit să-i împrăştie pe tinerii ieşiţi în stradă şi care se comportau incredibil de agresiv. Scânteia care-a provocat explozia a fost împuşcarea de către poliţişti, în condiţii neclare, a unui tânăr înarmat cu pistol. Faptul că acest incident a putut provoca o asemenea răbufnire de agresivitate antisocială poate fi interpretat în diverse feluri. Dar faptul că a existat o uriaşă tensiune în societatea britanică, o aşteptare mocnită a prilejului pentru răbufnire, este incontestabil.

De ce natură este această tensiune nu e uşor de înţeles. În 2005 Parisul s-a confruntat şi el cu violenţa haotică, în banlieu-urile mărginaşe. Aceiaşi tineri, aceleaşi automobile incendiate, aceleaşi jafuri. Intelectualitatea franceză a început atunci o amplă dezbatere despre fenomenul care avusese loc, fără ca o concluzie să poată fi trasă. Căci intelectualii au găsit explicaţii, de obicei puternic ideologizate, pe care tinerii implicaţi în evenimente nu le-au confirmat. Chiar dacă ei au acţionat după liniile de forţă ale unei ideologii difuze, n-au părut să fie conştienţi de existenţa ei. Două sunt punctele de vedere care s-au înfruntat şi în Franţa, cu ani în urmă, şi zilele acestea în Anglia. Primul este cel al ideologiei de stânga, marxizante, care vede în tineri victime ale societăţii consumiste actuale.

Şomajul, mijloacele precare de trai, lipsa de şanse şi perspective pentru viitor, frustrarea provocată de reclamele la produse pe care tinerii nu şi le pot permite ar fi, conform ideologiei de stânga, motivele (chiar dacă puţin conştientizate) ale revoltelor şi violenţelor. Tinerii urăsc în mod justificat societatea în mijlocul căreia trăiesc şi care îi marginalizează şi-i oprimă. Un ingredient pe care stângismul bate monedă în mod deosebit este discriminarea rasială şi religioasă: un număr semnificativ dintre tinerii revoltaţi sunt de culoare şi musulmani. Ei sunt priviţi cu suspiciune de britanici şi sunt discriminaţi în privinţa locurilor de muncă, de unde frustrarea şi ura lor contra societăţii în care nu se pot integra. În această viziune, revoltele sunt justificate şi asimilate unor mişcări revendicative pentru drepturi legitime în societate. Tinerii arestaţi trebuie eliberaţi şi statul trebuie să îmbunătăţească condiţiile lor de viaţă.

Ideologiile conservatoare şi de dreapta resping pretenţia de legitimitate a acestor răbufniri de violenţă. Pentru ele, multiculturalismul s-a dovedit un eşec datorită lipsei voinţei de integrare a imigranţilor care, în loc să devină cetăţeni fireşti ai societăţii, s-au închistat în lumi ghetoizate, fără dorinţa învăţării limbii şi-a moravurilor societăţii care i-a adoptat. În cazuri extreme, ei au devenit un fel de "duşmani interni" ai statelor în care trăiesc şi ale căror valori le dispreţuiesc sau le urăsc. Această ură faţă de o societate pe care n-o înţeleg şi pe care nu ştiu să o preţuiască ar fi motivul exploziilor violente. Tinerii ieşiţi în stradă sunt pur şi simplu delincvenţi, oameni lipsiţi de educaţie morală şi de valori, gata să fure, să ucidă şi să jefuiască la cel mai mic prilej. Diferenţele rasiale şi de religie nu fac decât să sporească resentimentele lor faţă de civilizaţia de tip european bazată pe creştinism şi valori umaniste. Pentru că sunt infractori, fiecare participant la revoltele din ultimele zile trebuie judecat şi condamnat după faptele sale. Statul trebuie să înăsprească politicile împotriva imigrărilor ilegale şi să verifice mai atent afluxul legal de imigranţi.

Cât de labilă este graniţa dintre "eroi" şi "derbedei" am văzut-o şi noi în decembrie 1989 la Timişoara. Cei care, pentru Ceauşescu, erau vandali şi incendiatori, au fost reabilitaţi de istorie ca revoluţionari. La fel, depinde de punctul nostru de vedere ideologic dacă-i vom numi pe insurgenţii musulmani terorişti sau luptători pentru libertate.

Ideologiile reconstruiesc semnificaţia unor evenimente încâlcite, anarhice, haotice după liniile de forţă ale unor concepţii asupra vieţii, asemenea piliturii de fier ce urmează nevăzute linii magnetice.

Dincolo de ideologii se află însă natura umană: suntem o specie agresivă, (auto)distructivă, şi aşa am fost dintotdeauna. Oriunde barierele morale slăbesc, violenţa se revarsă ca sângele dintr-o venă deschisă.