Zilele astea, Bucureştiul seamănă şi mai tare decât de obicei cu un decor de film de Kusturica.
Primăria dă OK la demolarea Halei Matache, monument istoric de la 1887 ce nu a fost încă declasificat după lege, doar pentru că are un contract în vigoare cu firma Euroconstruct Trading 98 ce ameninţă să expire, deci lucrarea trebuie făcută repede; ce dacă nu-s toate hârtiile în regulă. Constructorul trage tare cu şantierul ca să-şi încaseze banii, ceea ce pe undeva este normal, că nu e treaba lui să verifice legalitatea actelor emise de primărie, ci a prefectului, care tace ca mortul în păpuşoi.
Poliţia Comunitară (recte, auto B-132-PLB ; B-133-PLB; B-134- PLB) pusă acolo să păzească avutul public, adică monumentul în chestie, ţine de şase pentru ca nu cumva ONG-iştii să fotografieze cum cetăţeni săraci, dar întreprinzători din zonă vin să fure materiale recuperabile din corpul Halei Matache. Ba chiar îi mai dirijează pe unii cum să intre prin spate, preferabil noaptea, ca să nu mai vadă publicul ce se întâmplă. Cum să-i condamni? Băieţi simpluţi cu şapte clase ei înşişi, poliţiştii comunitari nu înţeleg ce atâta tărăboi pentru o vechitură şi empatizează cu recuperatorii de fier vechi. În fond, dată fiind calificarea, dacă n-ar fi prins o slujbă la municipalitate, ar fi fost ei înşişi probabil în business.
Arhitectul-şef al Capitalei, dl Pătraşcu, şi arhitectul Enache, cel care a proiectat bulevardul Buzeşti- Uranus, au şi ei aerul că nu pricep ce se întâmplă şi de ce se agită atâta lumea. În fond, nici măcar "lumea", că majoritatea poporului bucureştean nu dă prea multe parale pe dărăpănăturile astea care în alte oraşe europene sunt conservate şi regenerate ca fragmente de centru istoric, fiind, ca majoritatea arhitecţilor cu putere de decizie, pradă unui corbusierianism spontan şi naiv, de anii ’50: cu cât mai lat şi cu mai multe benzi, cu atât mai bine. Vezi Doamne, tăierea "diametralei Nord-Sud" va face mai uşoară pietonalizarea Căii Victoriei; ideea sună ca o justificare de ultim minut, în sine discutabilă.
Cine se agită împotriva abuzurilor şi nesimţirii primăriei este mai curând o minoritate de activişti şi voluntari de clasă mijlocie, care au văzut direct la sursă cum arată urbanismul european modern. Aceştia au sesizat Parchetul General împotriva ilegalităţilor flagrante comise în procesul de demolare din zona Matache (abuz în serviciu, distrugere de bunuri, furt calificat) şi fac de planton voluntar în zonă pentru a supraveghea Poliţia Comunitară, care ar trebui să apere zona de vandali, dar o apără de fapt de ongişti şi presă.
Ăstimp, primarul general Oprescu nu dă semne nici el că pricepe fenomenul. În plus, mai are de gestionat şi micul detaliu că o femeie a fost omorâtă de câinii vagabonzi ai Bucureştiului. De fapt, nu chiar vagabonzi, că majoritatea haitelor sunt prăsite şi întreţinute în stare de semilibertate de categoria socială specifică României şi ţărilor arabe, ce conduce de fapt viaţa publică: portarii de instituţii publice sau private, diverşi alţi cetăţeni în uniformă sau nu, cu mult timp liber şi aspiraţii teritoriale, care stau cu fundul pe o bordură şi se uită la trecători, precum magazionerii sau şefii de scară de bloc. În cazul de faţă, paradoxul face că instituţia prăsitoare de haite e chiar autoritatea locală, prin subordonata ADP, organism unde prin tradiţie managerii se supun cutumelor de clan ale angajaţilor. Practic, prin tolerarea lor în acel spaţiu, câinii ucigaşi sunt chiar ai primăriei.
În tot acest circ, care este planul de urgenţă? Păi, acela de a ignora complet chestiunile fierbinţi sau de a le îngropa în comitete, demonstrând o lipsă de leadership cu care ne-am obişnuit de acum. În paralel, pentru a acoperi cele două de zastre mediatice, este lansată o nouă idee fantasmagorică marca Oprescu: străpungerea Splaiul Dâmboviţei în zona Semănătoarea până la autostrada către Piteşti nu se va mai face la suprafaţă, cum era vorba, ci în subteran, printr-un tunel lung de trei-patru kilometri.
Această bazaconie o bate în îndrăzneală (şi preţ), aş zice, pe aia cu pasajul zburător neidentificat (PZN) lansată în campanie. Pe scurt, ar urma să se facă, cu costuri enorme de construcţie şi operare ulterioară, un tunel rutier lung ca în munţii Elveţiei, pe sub o mlaştină trans formată în maidan de depozitat molozul. Cu o zecime din banii pentru această curiozitate (cel mai lung tunel rutier din Europa, în câmpie) s-ar putea finaliza străpungerile către centură ale bulevardului Timişoara şi Căii Crângaşi, rezolvând problema de trafic, plus actuala absurditate urbană că un cartier cu 150.000 locuitori este un fund de sac, din care nu poţi ieşi decât către centrul oraşului.
Şi atunci, de ce toată complicaţia cu subteranul? Păi, ca să nu deranjăm nişte băieţi esenţialmente transpartinici, dar acum pe-o mână cu autorităţile de la Sectorul 6, care s-au împroprietărit lângă Lacul Morii în anii de entuziasm imobiliar dinainte de criză, în speranţa ridicolă că vor putea face un fel de Pipera 2 pe acel teren parţial inundabil. Pentru genul ăsta de afacerişti-Dorel, cred că cel mai bun antidot ar fi chiar să li se dea autorizaţiile de construire, ca să ajungă de râsul lumii, cu noroiul şi rahatul refulate în pivniţă.
Recomandările noastre
