Închideţi mall-uri şi deschideţi fabrici", a strigat piaţa post-modernă şi anti- consumeristă, completând cercul.
Doar cu douăzeci de ani în urmă noi, tinerii ingineri ai Republicii Socialiste, ne-am fi tăiat o mână ca să se închidă naibii fabricile în care se slugărea animalic, fără vreo perspectivă, în frig, întuneric şi miros de varză din borcan încălzită pe reşou din cărămidă refractară, şi să se deschidă în loc mall-uri curate şi luminoase – nu că am fi ştiut pe vremea aia că aşa se cheamă.
Lasă că nu se ştie cu e adresată chemarea, atât mall-urile cât şi fabricile fiind azi private. Dar farmecul retro, antiglobalizant al lozincii a avut mare trecere în special la studenţii de umanioare, literaţii underground şi alţi tineri alintaţi, cu aspiraţii oricum post-industriale, precum şi în presă sau PR. Bănui că nimeni n-a încercat de fapt să se angajeze într-o fabrică din cele deja existente, că locuri disponibile ar fi (vezi aici) şi nu te obligă cineva să mergi la mall. Doar că viaţa de muncitor nu-i nici pe departe aşa amuzantă precum protestele anti-dictatură ţinute în democraţie, sau ritualurile tribale din galeria de fotbal. E bine deci să lăsăm aceste bravade neo-proletcultiste acolo unde s-au născut, anume în planul pur estetic. Mai important e ce se întâmplă cu ordinea constituţională. Coaliţia de guvernare trage nădejde să n-o mai lălăie mult cu organizarea alegerilor, anunţând calendarul firesc, în acord cu decizia Curţii Consti tuţionale – locale în iunie şi generale în toamnă – fără să mai studieze alte variante exotice, cum are aerul că ar dori să facă. Dincolo, după ce patru ani de zile au cântărit cu o balanţă juridico-farmaceutică fiecare nenorocită de lege pentru câini vagabonzi şi fiecare ridicare de sprânceană a lui Băsescu, să vadă dacă nu sunt cumva împotriva firii, e de sperat că şi talmudiştii din PNL şi Antena 3 vor abandona haiducia constituţională totală la care se dedaseră brusc: dizolvarea Parlamentului prin demisii individuale. Aşa ceva e imposibil după litera legii fundamentale, dar se pare că pentru o cauză nobilă, sub îndrumarea cărturarului Ludovic Orban, erau gata să renunţe la fundamentalism şi să dea constituţiei o lectură creatoare.
În plus, de vreo două săptămâni asistăm la escaladarea limbajului violent şi la o lipsă uluitoare de bun simţ din partea liderilor politici şi altor persoane publice – care, apropo, mor de dragul pieţei, dar fără să calce pe acolo. Mă gândesc că asta va produce, fix ca în campania din 2009, efectul contrar: va enerva şi înstrăina de protest atât grupurile autentice care ieşiseră iniţial în stradă în urma episodului Arafat, cât şi majoritatea tăcută, mai mult sau mai puţin atinsă de criză şi nemulţumită de călcatul în străchini al lui Băsescu, dar care ştie bine că, în ciuda acestora, nu trăieşte în "dictatură". Nu ştiu dacă în locul unui PDL clientelist şi al unui preşedinte neinspirat în declaraţii, dar care au ţinut linia generală corectă, lumea va vota o fanfară de bufoni care se disting doar prin datul în stambă.
E deprimant şi să vezi că persoane publice şi societate civilă n-au nimic de obiectat faţă de comparaţiile obscene cu epoca Ceauşescu şi revoluţia din ’89, iniţial amuzante în ridicolul lor, dar finalmente ofensatoare la adresa celor care chiar au murit pentru libertate odinioară; faţă de fluturarea autistă a stafiei unei dictaturi care nu există; sau de încercările disperate de a exporta atare marote în Parlamentul European. La fel de deprimant cum este că, în plin scandal, premierul să se dea pe mâna unui clan de familii cu interese în energie din judeţul Cluj, punând în fruntea Transelectrica un membru cu epoleţi al acestora ce nu are nici în clin, nici în mânecă cu producerea şi transportul de electricitate, într-un soi de colonizare de tip rusesc, cu siloviki, a sectorului. Boc a făcut pasul înapoi, dar nu sub presiunea străzii, care e ocupată să lupte cu globalizarea şi să înjure tehnocraţii de la BNR şi FMI (cerând însă, perfect contradictoriu, guvern de tehnocraţi în fruntea ţării), ci tocmai la presiunea FMI şi a presei mai puţin inflamate. Pe scurt, nu văd motive de optimism. PDL şi Băsescu vor ceda sub presiuni, dar nu în direcţia bunei guvernări, ci în partea cealaltă. De exemplu, cum au făcut ieri, când s-a anunţat că vom decala calendarul de liberalizare a preţului la gaz până la Paştele cailor (2020) scoţând ca de obicei în faţă pe micul consumator şi ascunzând mai în rândul doi pe marii beneficiari ai măsurii, precum dl. Ioan Niculaie.
Recomandările noastre
