SORIN IONIŢĂ: "La 18 ani de la Revoluţie, oameni ca Sergiu Andon şi Lucian Bolcaş dirijează de la pupitru parlamentul şi justiţia."
Pentru cine mai spera că există o limită a ipocriziei şi bulibăşelii parlamentare, explicaţiile date ieri de preşedintele Camerei, Bogdan Olteanu, privind modul cum îşi vor da deputaţii avizul pentru urmărirea penală a lui Năstase, Mitrea & Co, spulberă orice îndoială. Dacă intenţionat voiai să construieşti un sistem mai absurd, care să arunce în ridicol ideea de justiţie, cu greu puteai găsi o cale mai bună.
Prima aberaţie s-a văzut de fapt acum ceva vreme, când Curtea Constituţională a dat satisfacţie aleşilor, hotărând că este necesar avizul lor pentru a cerceta penal miniştri-parlamentari. Deşi acesta era visul cel mai fierbinte al împricinaţilor, pentru care cei 322 s-au luptat permanent de un an încoace, la data când decizia Curţii a venit, dl preşedinte Olteanu a fost nevoit să constate că nu există procedură pentru ce solicitau ei în gura mare, nefiind clar cum se pot uita nişte deputaţi în dosare penale. Deci a trebuit să mai stăm şi să întrebăm în stânga şi în dreapta, inclusiv la CSM. Şi aşa au trecut nişte săptămâni.
Iată că între timp s-a construit sistemul: se va face o subcomisie de şapte înţelepţi, în frunte cu Sergiu Andon şi Lucian Bolcaş, care vor decide dacă în dosarele de mii de pagini sunt „suficiente indicii pentru a justifica declanşarea urmăririi penale“. Dacă ei zic că nu sunt, aia e. Faptul în sine, că la 18 ani de la Revoluţie oameni ca Andon şi Bolcaş dirijează de la pupitru parlamentul şi justiţia, în mod perfect legal şi acceptat, mi se pare că scuteşte de comentarii. Asta e a doua aberaţie.
În al treilea rând, e amuzant să vezi oameni altfel impetuoşi şi siguri pe ei ca dl Olteanu, cum se bâlbâie şi recurg la explicaţii ridicole, puşi în faţa unor dileme simple privind sistemul pe care l-au creat. Cel puţin, dl Andon are o onctuozitate care îl scoate mai bine din încurcături. Întrebat fiind cine va avea acces la dosarele trimise de procurori, care, ca orice cercetare în curs, trebuie să rămână secrete, preşedintele Camerei spune că cei şapte raportori vor jura cu mâna pe Biblie - sau ce are fiecare - că nu vor zice la nimeni ce e prin dosare, iar noi trebuie să-i credem. De exemplu, dl Iordache de la PSD nu va spune şefului său pe linie de partid, dl Năstase, ce indicii au procurorii, şi nici Bolcaş nu îi va sufla nimic lui Vadim Tudor. Amin. În al patrulea rând, deputaţii de rând se vor putea uita totuşi prin dosare dacă au „curiozităţi întemeiate“, un concept juridic nou inventat de conducerea Camerei. Care interese sunt întemeiate şi care nu, va decide preşedintele-raportor, dl Andon. Olteanu şi Andon îi roagă însă pe colegii lor să nu formuleze astfel de cereri, ci să aibă încredere în judecata subcomisiei. Cu alte cuvinte, toată bătălia aceasta cu justiţia pentru avizat dosarele s-a dus pentru ca votul final în parlament să fie tot unul politic, în necunoştinţă de cauză. Caz în care nu e clar pentru ce se mai face acest vot în plen, dat de nişte oameni care nu vor fi cu nimic mai informaţi decât noi, publicul. În al cincilea rând, dacă un deputat va ţine totuşi morţiş să se uite prin dosare, nu va putea fi refuzat, procedural vorbind, după cum a stabilit Biroul Permanent. Iar în această situaţie va fi pus să promită pe cuvântul lui de pionier că nu va turna mai departe, că sancţiuni nu există - ceea ce îmi aminteşte de acea definiţie a secretului dată de Mark Twain: ceva ce are voie să afle oricine, cu condiţia să nu mai spună la nimeni. Doar că Mark Twain scria cărţi cu bancuri pentru copii cu ceva mai mult talent decât duetul Olteanu-Andon. În al şaselea rând, dacă cele de mai sus nu erau suficiente, subcomisarii parlamentari îi pot invita la audieri pe colegii lor care fac subiect de dosar, pentru ca ei să-şi prezinte punctul de vedere. Aceştia şi-l vor prezenta, desigur, deşi nu au idee ce e în dosar, după cum tot luminata conducere a Camerei ne informează.
Ca atare, nu pot decât să-mi imaginez următorul dialog suprarealist: domnule Mitrea (Năstase etc.), ce ne puteţi spune în apărarea dv. având în vedere că există aici un dosar cu indicii preliminare, pe care însă nu vi-l putem arăta? Recunoaşteţi vreuna dintre acuzaţiile care nu vi s-au adus încă, dar pe care procurorii se pregătesc să le aducă contra dv. de azi înainte dacă le-om da noi voie (vai, dar staţi liniştit, ziceam şi noi aşa, după procedură)? Nu, fireşte, nu ştim nici noi în ce ar putea consta, că probele abia de aici încolo urmează să fie instrumentate, de aici nu reiese decât că ar vrea să vă asculte telefonul şi să vă facă nişte percheziţii acasă, cu permisiunea noastră. Dar haideţi să ne unim mâinile în cerc pentru un exerciţiu de imaginaţie: aţi făcut ceva necuviincios cât aţi fost ministru? Nu, totul e doar chestie de persecuţie politică? Corect, aşa ne gândeam şi noi. Dosarul se respinge.
Recomandările noastre
