Senatorul care s-a întors în linia întâi! ”Situația este tot mai critică”

Senatorul care s-a întors în linia întâi! ”Situația este tot mai critică”

Adrian Wiener este senator USR, dar înainte de a fi politician, a fost medic internist la Arad. Acum, când situația o cere senatorul a revenit la locul de muncă, pe care, de altfel, nu l-a părăsit niciodată.

În vremurile de normalitate, senatorul Wiener mergea la spitalul din Arad, câte opt zile pe lună, restul timpului fiind petrecut în Parlament. Acum, roata s-a întors iar senatorul își petrece timpul doar în spital.

La Spitalul din Arad vin tot mai mulți pacienți cu coronavirus. ”Nu se poate altfel. Din păcate la ora actuală nucleul infecțiilor au devenit spitalele. Nu avem cum să izolăm pacienții, nimeni nu poate face asta, nicăieri, din păcate sistemul sanitar, și nu doar al nostru, nu a fost pregătit pentru așa ceva. Avem cea mai mare rată de cadre medicale infectate, peste 12%, în timp ce spaniolii au cam 4%, nici chinezii nu au trecut de această cifră”, a spus medicul.

Infectarea cu noul coronavirus a personalului medical s-a făcut dintr-o proastă gestionare a problemei românilor care s-au întors acasă. ”Sunt două cauze, după cum cred eu. Prima ar fi sistemul de testare până în 23 Martie. Până atunci se testau doar cei care veneau din zona roșie, din Italia sau Spania. Medicii veneau în contact cu pacienți care nu prezentau simptome, dar erau purtători. A doua cauză ar fi trimiterea rezidenților la punctele de frontieră. Aceștia revenind în spitale, i-au infectat, desigur, pe ceilalți”, spune senatorul Winer.

Ne puteți urmări și pe Google News

Epidemia cu noul coronavirus este departe de a se termina, crede medicul din Arad, iar numărul cazurilor va crește de la o zi la alta. ”Va urma, în mod evident, o creștere semnificativă a celor infectați. Zilnic vin din ce în ce mai mulți, asta este, nu avem cum să sperăm într-o rezolvare prea rapidă a situației. Spitalele se vor umple de bolnavi, după care, încet-încet vom reveni la normalitate. Desigur nu una de dinainte de această epidemie”, a mai spus acesta, pentru Special Arad.