Senatorii plănuiesc o achiziţie de criză: 147 de maşini noi
- Adam Popescu
- 21 octombrie 2010, 16:39
Senatorii intenţionează să includă în proiectul de buget pentru 2011 banii pentru a-şi schimba maşinile cu care circulă în prezent. Înnoirea parcului auto întruneşte consensul partidelor, cu toate că, în acest moment, Senatul are mari dificultăţi în a-şi plăti funcţionarii până la sfârşitul anului.
Dumitru: E vorba de 147 de autoturisme Logan
Achiziţia este prevăzută în proiectul de buget pentru anul viitor, ajuns în aceste zile pe masa conducerii Senatului şi a fost confirmată pentru EVZ de chestorul Constantin Dumitru (PDL).
"Suma exactă nu am reţinut-o, dar este vorba de 140 de autoturisme pentru birourile din teritoriu şi 7 pentru parcul auto central. E vorba de autoturisme Logan pe care le vom lua la preţul cel mai mic. Cele actuale sunt vechi, de prin anii '90, iar întreţinerea lor este foarte scumpă", susţine Dumitru.
Noile autoturisme ar urma să fie atât la dispoziţia senatorilor, cât şi a consilierilor din teritoriu. "Prin teritoriu nu mergem numai pe autostradă, se uzează repede. Cele noi vor fi pentru senatori, dar şi pentru staff-ul din teritoriu. Sigur că dacă eu trebuie să ajung la o festivitate într-un colţ de colegiu, dar sunt în plen, îmi voi trimite un conilier care va lua maşina", explică Dumitru.
La rândul său, chestorul Ioan Chelaru (PSD) vorbeşte de 137 de maşini pentru birourile senatorilor din teritoriu a căror achiziţie ar fi argumentată de un raport al Serviciului Auto din Senat care arată că reparaţiile maşinilor actuale "costă mai mult decât achiziţionarea unora noi".
Noul buget, mai mare cu 32%
De altfel, potrivit lui Chelaru, Senatul intenţionează să-şi aprobe pentru anul viitor un buget cu 32% mai mare decât cel actual.
Modificările ar urma să fie parafate în cel mult două săptămâni. "Eu cred că marţi îl vom avea în Biroul Permanent şi miercuri poate ajunge şi în plen, dacă nu ne încurcă moţiunea şi angajarea răspunderii guvernului. Dacă nu, se va decala cu o săptămână, nu mai mult", estimează Dumitru.
Bugetul parlamentului se află exclusiv la mâna celor două Camere care şi-l votează individual.