Evenimentul Zilei > Social > Semnul Crucii
Semnul Crucii

Semnul Crucii

Înălțarea Sfintei Cruci, prăznuită de Biserica Ortodoxă la 14 septembrie, amintește de două evenimente importante. Primul este descoperirea de către împărăteasa Elena, mama lui Constantin, pe dealul Golgotei, a Crucii pe care a pătimit Mântuitorul.

Aceasta a fost ridicată și arătată poporului de către Patriarhul Macarie la 14 septembrie 329. Al doilea se referă la recuperarea Sfintei Cruci din mâinile păgânilor. Împăratul persan Hosroe a cucerit Ierusalimul, în 614, luând ca pradă și Sfânta Cruce. În 627, Heraclie, împăratul Bizanțului, îi învinge pe perși și recuperează Crucea.

Doi ani mai târziu, în 629, Heraclie intră în Ierusalim purtând Crucea pe umeri și o depune la Mormântul Sfânt. La 14 septembrie 630, Patriarhul Zaharia o înalță și el în văzul tuturor. De Ziua Crucii se ține post aspru. Semnul Crucii, făcut corect și cu credință, are o putere uriașă. Privind în jur, observăm, însă, că puțini știu să-l facă așa cum trebuie. Fie niște mișcări repezite, ca pentru a alunga o muscă, fie o cruciuliță mică, pe piept (poate din timiditate), fie o cruce uriașă, coborând până sub pântece (poate din dorința de a etala evlavia).

Sfinții Părinți ne învață să facem Crucea astfel: degetul mare, arătătorul și mijlociul de la mâna dreaptă se unesc la burice, în vreme ce inelarul și degetul mic se strâng în podul palmei. Primele trei simbolizează Sfânta Treime, următoarele, cele două firi ale lui Hristos întrupat – divină și umană.

Mâna se duce la frunte și se rostește „În numele Tatălui”, se coboară până la abdomen și se spune „Al Fiului”, după care se duce pe rând la umărul drept și apoi la cel stâng, rostind „Și al Sfântului Duh”. Apoi, în timp ce mâna se lasă pe lângă corp, se zice „Amin”. O coborâre mai jos de buric e necuviincioasă, o coborâre prea mică o transformă într-o cruce întoarsă, satanistă. Crucea trebuie făcută asupra trupului drept, vertical: înclinarea în timp ce ne facem cruce „rupe crucea”.