Semafoarele ar putea avea patru culori. De când se va aplica această schimbare

Sursa foto: Pixabay

Cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Nord au declarat că semafoarele ar putea să aibă patru culori în viitor pentru siguranța șoferilor și a celor din jur. Ei au dezvăluit și care va fi noua culoare adăugată.

Cercetătorii de la Universitatea din Carolina de Nord au declarat că, în viitor, semafoarele ar putea să aibă patru culori. Ei au mai spus că va fi adăugată nuanța alb, care va avea rolul de a le indica șoferilor când pot să urmeze o mașină care se află în fața lor. Scopul este de a evita formarea de ambuteiaje.

„Credem că este important să încorporăm conceptul de lumină albă în intersecții, deoarece le va indica șoferilor ce se întâmplă, astfel încât să știe ce ar trebui să facă atunci când se apropie de intersecție”, spun cercetătorii, potrivit Science Alert, citat de dcnews.ro. Ei au mai spus că va mai dura până va fi implementata această măsură.

Cum au fost alese culorile semaforului

Culoarea principală la semafor, roșie, îi avertizează pe șoferi să oprească. Această culoare poate să fie văzută și pe ceață. Galbenul, care înseamnă la semafor că poți să te pregătești și verdele, adică poți conduce sau traversa, au lungimi mari de undă și sunt clar vizibile pentru oamenii cu ochiul liber.

Primele semafoare electrice au apărut în 1912. „Inventatorul Lester Weir a dezvoltat aproape același semafor cu care suntem obișnuiți în ziua de astăzi. El a creat un semafor cu doi senzori electrici de roșu și verde. Semafoarele cu semnale roșii, galbene și verzi au apărut abia în 1920 în orașele americane Detroit și New York”, scrie convorbiri.ro.

Semafoarele pentru pietoni au apărut abia în 1960 și inițial erau formate din două secțiuni cu cuvintele „Stop” și „Go”. Primul semafor din lume a fost pe 10 decembrie 1868 în Londra, lângă Parlamentul britanic și funcționa pe gaz. De atunci, semafoarele au fost introduse în toate țările.

Șoferii care nu respectă culorile semaforului riscă amenzi uriașe și riscă să facă accident sau să calce un pieton. Cei care care trec pe culoarea roşie a semaforului şi sunt surprinşi de oamenii legii pot primi o amendă între 870 și 1.160 lei.