Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a explicat de ce a început Vladimir Putin războiul în Ucraina. El consideră că Rusia nu a fost amenințată și că nu ar fi avut un motiv bine întemeiat pentru a intra în conflict cu Occidentul.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat că războiul lansat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei nu este o consecință a extinderii NATO și că celelalte țări nu au amenințat Rusia cu absolut nimic.
Șeful Pentagonului a declarat că din cauza acțiunilor Kremlinului, Europa se confruntă cu cea mai mare criză de securitate de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. El consideră și că Vladimir Putin nu este interesat de civilii care au murit din cauza lui.
„Cu o cruzime deliberată, Rusia țintește civili și obiective civile. Atacurile rusești au dus la moartea unor copii, la distrugerea unor școli și la distrugerea unor spitale”, a subliniat înaltul oficial american. Șeful Pentagonului a mai precizat că Moscova vrea să atragă Statele Unite în război, dar „Washingtonul nu va fi atras în războiul lui Putin”.
NATO nu a amenințat Rusia
Acesta mai consideră că Rusia vrea să „distrugă democrația pentru mai mult de 43 de milioane de oameni” și că NATO nu este un pericol pentru țara lui Putin. Acuzațiile de creare a unei amenințări la adresa securității naționale a Federației Ruse, formulate de Kremlin împotriva NATO, sunt nefondate. Lloys Austin a declarat că nu s-ar fi ajuns aici dacă președintele Rusiei nu ar fi început războiul.
„Rusia nu a fost provocată, nu a fost amenințată, nu a fost atacată. În schimb, un om a ales războiul. Războiul lui Putin nu este o consecință a expansiunii NATO - este cauza expansiunii NATO, iar acum, din cauza dorinței Kremlinului de a avea un imperiu dispărut, Europa se confruntă cu cea mai mare criză de securitate de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial încoace”, a declarat șeful Pentagonului.
Mai mult, NATO și-a întărit flancul estic în Europa, iar SUA și-au mărit numărul de trupe pe continent la 100.000 (înainte era de aproximativ 80.000). Austin a adăugat că Alianța nu va fi implicată direct în război, dar aliații vor sprijini Ucraina până când soldații ruși se vor retrage, potrivit Obozrevatel.