Șeful Comandamentului Strategic al SUA: Criza din Ucraina este doar încălzirea. Cea mare urmează să vină

Sursă: Denis Bareysha | Dreamstime.com

Șeful Comandamentului Strategic al SUA, Charles A. Richard, a susținut că actuala criză din Ucraina este doar începutul pentru ceea ce va urma, avertizând că ceva mult mai mare și mai grav urmează să vină.

În discursul susținut la Naval Submarine League's 2022 Annual Symposium & Industry, Richard a atras atenția că Statele Unite trebuie să se pregătească și să-și intensifice jocul de descurajare, precizând în acest sens că statul chinez a întrecut capacitățile militare americane.

După Ucraina, un conflict mai mare va zgudui lumea

„Evaluez nivelul nostru de descurajare a Chinei și corabia se scufundă încet. Se scufundă încet, dar se scufundă pentru că ei dezvoltă capacități militare mai repede decât noi. Dacă tendința va continua, nu va conta cât de bun este planul nostru, cât de buni sunt comandanții noștri sau cât de bune sunt forțele noastre, pentru că nu vom avea suficient din fiecare. Și aceasta este o problemă urgentă”, a menționat șeful Comandamentului Strategic al SUA.

Potrivit acestuia, un domeniu în care Statele Unite dețin încă supremația este cel naval, făcând referire la flota de submarine. Amiralul a susținut că acesta este, poate singurul avantaj adevărat pe care americanii îl pot avea în fața adversarului.

Richard a mai susținut că recuperarea avantajului în alte domenii ar putea însemna o privire înapoi, cu până la 60 de ani sau mai mult, la o perioadă în care armata americană a fost capabilă să facă lucrurile mai repede decât ceea ce face astăzi.

„Obișnuiam să știm cum să ne mișcăm rapid și am pierdut arta asta”, a spus el.

SUA, nepregătită în fața unei amenințări

Nu va dura foarte mult până când vom fi testați în moduri în care nu am mai fost testați până acum”, a mai susținut amiralul. „Trebuie să facem rapid schimbări fundamentale în modul în care abordăm apărarea acestei națiuni. Situația actuală din Ucraina scoate foarte clar la lumină cum arată coerciția nucleară și cum nu ești pregătit pentru asta”, a continuat acesta.

Potrivit șefului Comandamentului Strategic al SUA, țara trebuie să revină la forța și la strategiile pe care le avea înainte, pentru a putea face față unei eventuale amenințări. Dacă nu vor face acest lucru, spune acesta, China pur și simplu va depăși America, iar Rusia și amenințările ei nu vor pleca nicăieri, după cum se arată pe site-ul Pentagonului.