Șefi ai Poliției făcuți la "apelul bocancilor". Cum au ajuns şefi de Inspectorate foşti sergenţi cu şcoala la FF
- Mihai Şoica
- 30 martie 2012, 11:41
În multe funcții de conducere din cadrul MAI au ajuns, de multe ori, în locul specialiștilor și a ofițerilor de carieră, comandanți neșcoliți.
Ultimele evenimente sângeroase în care au fost implicaţi poli ţişti au condus , pe lângă anchetele aflate în derulare, şi la schimbări la vârful Poliţiei Române. Ministrul de Interne Gabriel Berca a promis că va face "curăţenie" printre poliţiştii făcuţi "pe puncte", aflaţi în toate structurile ministerului.
Boala unui sistem
Însă lucrurile nu merg bine în cadrul Poliţiei Române şi pentru că întreg aparatul de comandă s-a deprofesionalizat. În funcţiile de conducere, în loc să ajungă ofiţeri de carieră, în baza unor concursuri reale, în schema actuală şi-au făcut loc pilele politice şi ofiţeri care în decursul timpului au fost subofiţeri, dar au ajuns azi chiar şi la gradul de chestor (general - n.n.). În ultimii 20 de ani, foarte mulţi agenţi de poliţie au fost admişi în corpul ofiţerilor fără să fi urmat cursurile Academiei de Poliţie.
Cu o diplomă a unei facultăţi de drept în buzunare, poliţiştii s-au trezit peste noapte ofiţeri. De exemplu, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj este condus de trei ofiţeri: un chestor de poliţie cu o stea şi doi comisari şefi. Actualul inspector şef, chestorul Ioan Păcurar, a fost plutonier de poliţie. În ’92 a fost promovat în corpul ofiţerilor cu grad de sublocotenent, iar în ’99 era să fie trecut în rezervă deoarece împlinea vârsta de 40 de ani şi avea gradul de locotenent, iar, conform legii, trebuia trecut automat în rezervă.
PROMOVĂRI Promovări instant
Pe 24 decembrie 1999, Ion Păcurar (foto) a fost avansat la excepţional, la gradul de căpitan. În 18 ani, timp în care alţi ofiţeri promovează trei grade profesionale, Păcurar a promovat şapte grade profesionale. Din 2007 este comandantul IPJ Cluj, fiind promovat până în prezent de trei ori la excepţional. Un alt exemplu este cel al comisarului şef Alexandru Mureşan. În ‘97 era sergent major la Inspectoratul de Poliţie Sălaj. S-a transferat la Cluj şi a ocupat doar funcţii de şef în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Cluj. A intrat în atenţia opiniei publice din cauza afacerilor imobiliare de milioane de euro pe care le derulează soţia lui.
LISTA NEAGRĂ Comandanţi cu studii, o raritate
Lista poliţiştilor făcuţi peste noapte ofiţeri este foarte lungă. Cei mai mulţi se regăsesc la Serviciul Poliţiei Rutiere Cluj şi la Serviciul de Ordine Publice. Actualul şef de la Rutieră, comisarul şef Ambrozie Crişan, a fost şi el subofiţer. La SPR CLuj mai activează alţi cinci ofiţeri făcuţi peste noapte ofiţeri. În prezent, Statutul Poliţistului interzice ca agenţii de poliţie să mai poată ajunge ofiţeri dacă nu au urmat cursurile Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza. Comisarul şef Marcel Bonţidean este comandantul Poliţiei Cluj Napoca, fiind printre puţinii care a urmat cursurile Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".
CAZUL FARIS A intrat în Poliţie ca şofer, a ajuns colonel de jandarmi şi şef la Rutieră
La începutul anului trecut, alt scandal a zguduit din temelii MAI. Întreaga conducere a Jandarmeriei Române a fost demisă, dar şi alţi chestori şi comisari şefi cu funcţii foarte mari, pentru că au trucat, fără nicio ruşine, un examen de promovare a trei civili în rândul ofiţerilor de jandarmerie. Unul a ajuns direct colonel, iar alţi doi au fost unşi locotenenţi. Dintre cei trei civili, unul a atras atenţia în mod special. În urma unui simulacru de examen, Cornel Faris, un fost poliţist ajuns între timp om de afaceri în comuna Bragadiru, de lângă Bucureşti, a ajuns colonel de jandarmi, iar după o zi comisar şef, şef al unui serviciu din cadrul Direcţiei Poliţiei Rutiere. Trecutul său în cadrul MAI a fost construit pe fraudă şi pe diplome de licenţă ale Universităţii de Ştiinţe şi Artă "Gheorghe Cristea", din Bucureşti, cunoscută sub numele de "facultatea de poliţişti".
Nu avea nici liceul
Faris a intrat în MAI, pentru prima dată, în ‘95. A fost încadrat cu gradul de plutonier pe o funcţie de şofer. Aspiraţiile tânărului subofiţer nu s-au oprit aici. În ’99, el este făcut ofiţer, după ce a absolvit cursurile Facultăţii de Drept tot de la "Gheorghe Cristea", sus ţinând licenţa la o altă universitate, atunci, acreditată. În 2002, a fost obligat să demisioneze fiindcă diploma sa de liceu era falsă!