PNL, blat cu PSD. Șefa TNL: Ieșiți de sub betoanele lui Negoită sau plecați acasă

PNL, blat cu PSD. Șefa TNL: Ieșiți de sub betoanele lui Negoită sau plecați acasă

După ce Florin Alexe, președintele filialei PNL Sector 3, l-a exclus din organizație pe Stelian Bujduveanu, consilier la Primaria Capitalei, șefa TNL le-a cerut „unor membri PNL din București” să iasă de sub butoanele primarului PSD Sector 3, Robert Negoiță, și să plece acasă.

Decizia de exludere a lui Stelian Bujduvean nu este contrectă, întrucât această trebuie validată de organizația PNL Bucuresti.

„Asta se întâmplă când unii USLiști se simt deranjați de opoziția la PSD!

Această mișcare împotriva lui Stelian Bujduveanu, unul dintre consilierii generali ai PNL care și-a asumat lupta cu Firea, nu face decât să confirme toate acele speculații conform cărora unii membri PNL București fac blat cu PSD. Dragi colegi peneliști, ieșiți de sub betoanele lui Negoită sau plecați acasă!

#enoughisenough

#RomaniaAltfel”, a scris miercuri seară șefa TNL, Mara Mareș, pe Facebook.

Totodată, la sfârșitul săptămânii trecute, filiala de tineret a PNL Sector 3 a fost dizolvată cu ajutorul președintelui organizației de tineret București, Stelian Bujduveanu, care a amenințat-o și șicanat-o în mod constant pe lidera de la sector, Lili Prodan. Aceasta a refuzat să se dezică de Florin Alexe, președintele organizației de la același sector, conform șefei TNL de la Sector 3.

Prodan susține că ceea ce s-a întâmplat reprezintă „un abuz” și „o răzbunare politică”. Concret, în cadrul Biroului Politic a TNL Sector 3 s-a discutat activitatea filialei în lipsa ei, deoarece nu a fost anunțată. Lili Prodan nu și-a putut spune punctul de vedere, dar a fost înlocuită cu un alt șef de filială, care nu avea niciun fel de activitate liberală la sector, a explicat Lili Prodan.

„Aceste acțiuni de intimidare nu vor avea un efect pozitiv asupra TNL România. Le cer colegilor din țară să nu rămână indiferenți și să ia atitudine. Sunt convinsă că în teritoriu sunt mulți aceia care sunt întristați de distrugerea spiritului TNL România”, le-a transmis Prodan colegilor de partid.

Șeful PNL Sector 3 știa de decizie

Despre hotărârea de dizolvare a filialei de tineret a știut, încă din weekend, și președintele PNL Sector 3, Florin Alexe. „Nu există niciun fel de motiv pentru ce s-a întâmplat în ograda liberală”, spune Alexe, care așteaptă o comunicare oficială din partea forurilor de la tineret. „Am înțeles că vor contesta toată această decizie. Așteptăm să se facă dreptate. Din punctul meu de vedere, nu există motive pentru a fi luată această decizie (...). Organizația de tineret a Sectorului 3 este una foarte mobilizată în toate lucrurile pe care le avea de făcut. Nu știu exact ce s-a întâmplat”, a afirmat, pentru EVZ, Florin Alexe.

Florin Alexe, suspectat de blat cu primarul de la 3

La sfârșitul lunii martie, Biroul Executiv al PNL a decis demiterea conducerii filialei PNL Sector 3, a presedintelui Florin Alexe si a Biroului permanent, dar fără succes. Chiar dacă liderul PNL, Ludovic Orban, l-a acuzat pe Florin Alexe de blat cu primarul PSD Sector 3, Rober Negoiță, în continuare șef la liberalii din Sector 3 a rămas Florin Alexe. „S-a făcut o propunere către BPN, dar care nu s-a concretizat” a spus președintele PNL Sector 3, care cataloghează relația cu Ludovic Orban ca fiind una „normală și organizatorică”.

Orban și Bușoi au bătut palma

Președintele PNL, Ludovic Orban, și liderul PNL București, Cristian Bușoi, deși rivali în partid, „au bătut palma” în ceea ce privește distribuirea funcțiilor în organizația politică în contextul alegerilor europarlamentare din 2019. Surse politice din PNL au declarat pentru Evenimentul Zilei că Orban și Bușoi au ajuns la „o înțelegere” pentru „buna funcționare a partidului”. În perspectiva alegerilor europarlamentare de anul viitor, Orban i-a promis lui Bușoi un nou loc eligibil pe listă, în timp ce liderul filialei liberale din Capitală i-a promis că renunță la funcția de conducere în decurs de câteva luni. De altfel, Evenimentul Zilei a mai aflat că, în această toamnă, conducerea centrală a partidului vrea să îi elimine pe toți șefii de organizații PNL din București

 

Ne puteți urmări și pe Google News