Șefa ICCJ: Politicienii vin și pleacă. CSM trebuie să fie garantul INDEPENDENȚEI justiției
- Ana Petrescu
- 6 ianuarie 2017, 12:36
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Cristina Tarcea, a declarat, la şedinţa de constituire a noului Consiliu Superior al Magistraturii (CSM), că "politicienii vin şi pleacă", dar membrii CSM trebuie să asigure independenţa justiţiei, informează Agerpres.
"Fiind garantul independenţei justiţiei, dumneavoastră sunteţi aceia care puteţi asigura toate elementele şi toţi paşii de urmat, pentru ca într-adevăr justiţia să fie independentă. Asta nu înseamnă numai legi bune, clare şi previzibile, înseamnă oameni bine pregătiţi profesional, înseamnă oameni care să pună cu adevărat accent pe valorile moralei şi profesiei, înseamnă oameni care să fie independenţi ei înşişi cu adevărat. Pentru că există o vorbă: judecătorii sunt independenţi atât cât vor şi cât pot să fie. Politicienii vin şi pleacă, pot începe reforme, pot continua reforme, pot duce aşa-zisele reforme la bun sfârşit sau eşec", le-a spus Tarcea membrilor CSM.
Șefa instanței supreme a precizat că justiţia este făcută de toată lumea, în toate locurile, însă nu de specialiştii adevăraţi în drept.
"Vreau să ştiţi că există o enormă aşteptare din partea dumneavoastră şi cred că singurul lucru pe care vi-l pot adresa astăzi este o simplă urare, şi anume aceea să nu dezamăgiţi. Trăim o perioadă destul de interesantă, ca să spun aşa, în care justiţia este făcută de toată lumea, din păcate nu atât de specialiştii adevăraţi în drept sau de teoreticieni sau practicieni ai dreptului, ci de oameni de toate pregătirile. Justiţia este făcută în toate locurile, nu numai în pretoriu instanţei de judecată, şi, în acest context, trebuie să vă spun că reforma reală a justiţiei poate fi făcută numai de oamenii din justiţie, prin urmare nu poate fi făcută decât de dumneavoastră. De 27 de ani, aud numai despre reforma justiţiei, când a început reforma, când s-a terminat reforma, când a început altă reformă", le-a spus Tarcea membrilor CSM.
Tarcea i-a urat bun venit preşedintelui Klaus Iohannis, prezent la şedinţa CSM, căruia i s-a adresat folosind termenul "Excelenţă", potrivit Agerpres.
"Doresc să transmit un cald salut de bun venit Excelenţei sale Klaus Werner Iohannis, pe care eu, în calitate de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, l-am simţit întotdeauna alături de problemele cu care se confruntă justiţia", a spus șefa ICCJ.