Ședință crucială în PNL. Liberalii s-au reunit în Consiliul Naţional. Gheorghe Flutur a fost ales președinte interimar al partidului. UPDATE

Ședință crucială în PNL. Liberalii s-au reunit în Consiliul Naţional. Gheorghe Flutur a fost ales președinte interimar al partidului. UPDATESursa foto Razvan Valcaneantu

Liberalii se reunesc în Consiliul Național. Prim-vicepreşedintele PNL Lucian Bode a anunţat că pe ordinea de zi se va afla un singur punct: convocarea Congresului extraordinar pe 10 aprilie. Reamintim că ieri, 2 aprilie, Florin Cîțu și-a dat demisia de la șefia PNL. Președinte interimar al partidului a fost ales Gheorghe Flutur.

Consiliul Naţional al PNL, care a început la ora 12.00, a fost precedat de şedinţa Biroului Politic Naţional, la ora 10.00.

În urma şedinţei, Gheorghe Flutur a fost ales preşedinte interimar, cu 55 de voturi din 79. Lucian Bode a fost votat pentru funcţia de secretar general al PNL.

”Colegii m-au propus pe mine să preiau atribuțiunile președintelui Partidului Național Liberal interimar până la Congres. A fost un vot în unanimitate și le mulțumesc pentru încredere colegilor. Pentru alegerea președintelui partidului, propunerea va fi duminica viitoare, 10 aprilie, ora 11:00, Palatul Parlamentului, sala Alexandru Ioan Cuza. Numărul de delegați pe care îl propunem, 1300 - 617 delegați de drept, diferența 683 delegați aleși”, a declarat Gheorghe Flutur.

Premierul Nicolae Ciucă a venit la ședință însoțit de prim-vicepreședintele formațiunii, Rareș Bogdan.

Decizia convocării Consiliului Naţional al PNL a fost luată, vineri, într-o şedinţă a Biroului Executiv care s-a desfăşurat în sistem de videoconferinţă. Numele lui Nicolae Ciucă este vehiculat ca fiind favorit la șefia PNL.

Conform surselor citate, decizia în BEx a fost luată cu 45 de voturi din 45 de membri prezenţi.

Demisia lui Florin Cîțu din fruntea PNL

Florin Cîţu şi-a anunţat, sâmbătă, demisia din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

"Aş fi vrut să îmi prezint demisia în faţa colegilor mei. Nu s-a putut, nu au fost acolo, aşa că doar am înregistrat-o la partid. Din acest moment am demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal", a declarat Cîţu.

Şi secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, şi-a anunţat demisia, precizând că intenţionează să renunţe şi la funcţia de ministru al Investiţiilor.

„În zilele următoare, când voi avea posibilitatea să am o discuţie cu domnul Nicolae Ciucă, aş vrea, în urma acestei discuţii, să-mi înaintez demisia şi din funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene având în vedere faptul că am plecat într-o echipă care, ca orice echipă, se baza şi pe încredere. Sunt convins că, la momentul ăsta, nu mai putem vorbi de acest gen de încredere şi de coeziune de care e nevoie într-o echipă guvernamentală, aşa că voi avea o discuţie cu domnul prim-ministru şi voi face acest gest", a afirmat Vîlceanu, la sediul PNL.