Sectorul 6, "răţuşca cea urâtă" care luptă cu prejudecăţile

Deranjat de soarele puternic, un domn a renunţat la locul de pe scaun şi s-a îndreptat spre negustoarea cu brichete.

A ales una verde, dar jocul nu i-a ieşit. La prima probă bricheta nu a schiţat nicio scânteie. Nemulţumit, a înapoiat-o negustoarei, la rândul ei dezamăgită că nu i-a ieşit vânzarea. "Dacă le făceam eu, era altceva. Eu doar le vând", a încercat femeia o scuză şi pentru urechile altor călători.

După ce treci de strada Turda, tramvaiul prinde mereu viteză pentru a traversa Podul Grand. La prima staţie ai ajuns în Sectorul 6. Câteva persoane coboară, în timp ce un băiat cu evantaie de vânzare îşi face loc să urce la prima uşă. Deja s-au ridicat câteva priviri interesate. Evantaiul din material textil îl dă la doi lei, dar e dispus să negocieze. În tramvai e cald, nu există climatizare, iar geamurile nu fac faţă.

Sectorul 6 pare un alt oraş înghesuit în cureaua nu foarte generoasă a centurii Bucureştiului. Ca număr de locuitori este unul dintre cele mai aglomerate, cu peste 360.000 de persoane. Se laudă cu câteva cartiere cunoscute: Crângaşi, Giuleştiul cu rapidiştii săi, Drumul Taberei care te supune la supliciul de a face faţă traficului şi cartierul Militari, parcuri şi mai multe zone decât în alte sectoare cu poluare fonică scăzută.

Alternative pentru toţi

Traficul pe Calea Crângaţi este astăzi lejer. O excepţie. Poate este ora prânzului care ţine bucureştenii la serviciu sau în casă, departe de căldura de nesuportat. Multe magazine au fost deschise la parterul blocurilor ridicate prin anii '70. Ele te însoţesc până aproape de intrarea în parcul Crângaşi.

Pe aleea centrală, câţiva maidanezi solizi formează în comitetul de întâmpinare. Sunt prea ameţiţi de căldură şi se mulţumesc cu moţăiala. În câteva minute de plimbare pe alei am văzut pe iarbă, la umbră, mai bine de o duzină de câini fără stăpân. Acum sunt liniştiţi, dar spre seară pun probleme serioase celor care se plimbă cu biclicleta sau cu rolele, după cum comentează două femei care se odihnesc la umbră şi schimbă opinii despre cea mai comentată fostă artistă nechibzuită.

Un câine rezident al cartierului Crâmgaşi se odihnesşte la umbra unui copac, la numai câţiva metri de locul de joacă al copiilorZonele de joacă sunt deja pline de copii, mămici şi câţiva tătici. Dar nu e gălăgie mare, pentru că este aproape de ora prâzului, iar mare parte dintre aceştia s-au întors acasă pentru masă şi siestă. Pentru părinţi sunt la mare căutare băncile de sub copaci, unde e puţin mai răcoare.

Cei mici se joacă şi pun la încercare răbdarea adulţilor care le spun să nu se mai joace în soare. Dar aproape toate leagănele sunt în soare. În plus, nu pare să îi deranjeze căldura. E lumea lor.

Zeci de copii vin cu părinţii în parcurile amenajate din sectorul 6 După ce laşi în urma locurile special amenajate pentru copii se face linişte. Din când în când un claxon scăpat nervos de un şofer. În parc se fac mici lucrări de amenajare. Se aranjează trandafirii, se taie iarba, iar utilajele care seamănă cu maşinuţele lego sunt conduse de oameni în toată firea şi îşi fac loc cu îndemânare pe aleile înguste.

Este un parc curat, o excepţie fiind terenul de fotbal amenajat la ieşirea dinspre Lacul Morii. Locul galeriei încă mai păstrează amprenta ultimului meci. Sunt multe sticle aruncate, ambalaje, servetele murdare şi resturi de mâncare.

Odată ieşit din parc dai peste trei containere de colectare selectivă a deşeurilor. În sectorul 6 se merge pe ecologie. Populaţia este încurajată să sorteze deşeurile menajere.

În sectorul 6 se promovează o lecţie de ecologie O scară cu câteva trepte măcinate de vreme te duce chiar pe malul lacului. Dimineaţa vin aici bucureşteni care locuiesc în zonă şi aleargă pentru a se menţine în formă. E un peisaj rupt de monotonia urbană, ofrandă soarelui. Niciun petec de umbră.

Spre prânz, vin cei care nu vor să plătească intrarea de 10 lei la ştrandul Dâmboviţa, aflat chiar peste drum, şi doresc să se bronzeze în linişte. Mai sunt şi pescari cărora nu le pasă de căldură şi au timp de pierdut. La orice oră, pe malul lacului găseşti câte un pescar răbdător Pentru a nu mai plăti intrarea la ştrand, locuitorii din zonă se mulţumesc cu malul neamenajat de pe Lacul Morii

Spre seară, zona de promenadă se aglomerează cu biciclişti, copii pe role, grupuri mici de fete şi băieţi, pensionari care prind curaj să se aventureze din casă după o zi de caniculă, părinţi cu copii. Nu este un loc special. Iarba din jur este plină de ambalaje şi sticle goale, însă te mai scoate din monotonie.

Cumpărături în stil occidental

Revenind la aglomeraţie, Piaţa Crângaşi se arată uşor de după crengile copacilor stufoşi de la intrarea principală din parc. Câinii de mai devreme s-au făcut nevăzuţi. Poate au găsit un loc mai bun şi mai liniştit în care să mai prindă câteva ceasuri de odihnească, până să sperie din nou locuitorii din zonă.

Ai de făcut cumpărături sau nu, câteva minute la răcoarea din piaţă sunt bine-venite. Cei care locuiesc în această zonă se pot mândri cu piaţa nouă. Au dispărut tarabele amplasate în soare şi ţăranii care vindeau lapte şi brânză direct de pe trotuare.

Noua piaţă Crângaşi Pentru murături s-a amenajat o cameră separată, astfel încât mirosul să nu îi deranjeze pe ceilalţi clienţi

La parter şi la etaj, vitrinele şi tarabele invită la cumpărături. Negocierile se poartă la temperatura dictată de aerul condiţionat. Totul se face cu răbdare, nu e bragă, toată lumea profită de aerul rece. Comerţul e bine organizat. Legumele şi fructele îţi fac cu ochiul de la colţuri opuse ale clădirii, murăturile sunt pedepsite într-o încăpere separată, despărţită prin geam. Este chiar şi un dozator cu lapte de capră, la 4 lei litrul.

La parter, o cafenea şi un restaurant în care poţi comanda un meniu rapid. Vânzătorii par mulţumiţi. Nu se mai tem că le este furată marfa, este curat, răcoare şi condiţii dintre cele mai bune.

Cu gândul la plajă, în cel mai aglomerat oraş din România

În Crângaşi nu mai miroase a mici şi nu se aude muzică de petrecere. A dispărut şi comerţul cu marfă la negru. La câţiva metri de clădirea pieţei, lângă un supermarket dintr-un lanţ cunoscut şi un fast-food care a venit în România tocmai de peste Ocean, din Kentucky, mai sunt câteva firme micuţe, cu marfă variată: haine, produse de curăţat casa, chiar şi colaci, pernuţe şi mingi gonflabile, şlapi, umbreluţe şi costume de baie. Pentru că la nici cinci minute distanţă se află Ştrandul Dâmboviţa-Ciurel, deschis şi noaptea.

Pentru baia de soare şi bălăceala în bazin plăteşti 10 lei. E riscant să laşi prosopul şi geanta de plajă nesupravegheate. E şi mai riscant să intri în apă. Dar se garantează că e curată. Te poţi bronza liniştit, iar dacă ajungi la o oră matinală poţi ocupa un loc chiar lângă marginea bazinului.

Ştrandul Dâmboviţa, într-o zi obişnuită de vară

Simetrie şi obişnuinţă

Cei care nu se opresc la ştrand continuă să descopere sectorul 6 mergând pe Calea Crângaşi, continuând cu Şoseaua Virtuţii. Tot cu tramvaiul 41, care este din ce în ce mai aglomerat.

După câteva staţii trece pe lângă Plazza Mall. La intersecţia cu Bulevardul Timioşara se poate distinge şi cupola imensă de la Cotroceni Mall, ambele centre comerciale fiind amplasate în sectorul 6. O nouă intersecţie mare, similară celei de pe Calea Crângaşi cu Bulevardul Constructorilor.

Acum urmează piaţa Moghioroş. Aceeaşi amplasare, cu parcul în diagonala pieţei, o intersecţie aglomerată, semafoare şi aglomeraţie. Aici, vocea negustorilor ambulanţi o acoperă pe cea a vânzătorilor de la tarabele amplasate pe ciment. Se face comerţ chiar şi pe refugiul de la tramvai. Hainele şi sutienele fac concurenţă legumelor de la taraba din faţă. Într-un minut cumperi legume, fructe, papagali, flori şi lenjerie intimă fără să parcurgi mai mult de câţiva metri. Dar lumea e obişnuită şi aşa.

Piaţa Moghioroş, aglomerată chiar şi într-o zi toridă. Zeci de produse stau înghesuite în aşteptarea clienţilor Ştiuleţii de porumb se vând şi în staţia de tramvai La o tarabă, câteva fructe au ajuns celebre în presa din Bucureşti. Este vorba despre nişte piersici altoite cu smochine de România. Vânzătoarea garantează că sunt foarte dulci. Curiozitatea unui client a gâdilat şi curiozitatea altor trecători. Unul a cumpărat de poftă câte un kilogram.

  În piaţa Moghioroş, piersici altoite cu smochine româneşti, o noutate pentru bucureşteni La câţiva metri distanţă de agitaţia intersecţiei, cupola bisericii Sfânta Vineri. Înainte de a ajunge în lăcaşul de cult, un dormitor imporvizat pe o bancă şi pe un petec de iarbă din apropiere este casă pentru doi oameni ai străzii. Lumea s-a obişnuit cu ei şi trec fără probleme. Unul dintre ei, un tânăr, vizitează des curtea bisericii, în căutarea unui suflet milostiv.

Timpul şi-l petrece adunând hârtiile şi ambalajele pe care trecătorii nepăsători le-au aruncat pe spaţiul verde din apropierea bisericii. Aşa îi mai trece timpul. În interiorul bisericii e linişte. Două rugăciuni se îndreaptă spre altar. E mai răcoare decât afară, iar lumea intră să se odihnească puţin şi să se roage la icoane.

Biserica Sfânta Vineri, o construcţie nouă care face umbră vechii biserici din lemn. Un om al străzii a găsit o bancă la soare unde se odihneşte

Drumul Taberei, cartierul cu semnul de atenţie la intrare

Puţini dintre cei care ajung în Drumul Taberei cunosc ce se ascunde în spatele acestui nume pe care unul dintre cele mai cunoscute cartiere ale Bucureştiului îl poartă. De Tudor Vladimirescu se leagă denumirea acestui cartier din sectorul 6. Istoria locurilor spune că Vladimirescu a ridicat în vecinătatea platoului Cotrocenilor o tabără pentru pandurii săi, astăzi aglomerata zonă a Drumului Taberei, a cărei reputaţie se leagă în primul rând de ambuteiaje şi orele petrecute în trafic de călători. Tot în această zonă, mai bine spus pe deasupra ei, Aurel Vlaicu, pionierul aviaţiei române, a survolat din carlinga avionulului său în vara anului 1910, în timpul primului său zbor, cu avionul "Vlaicu 1".

Tot monografia locală mai arată că la începutul secolului XX, o zonă întinsă a cartierului de astăzi era folosită de Armata Română, care avea amplasate aici tabere folosite pentru depozitarea artileriei. Grajduri întinse strângeau laolaltă caii soldaţilor şi ofiţerilor armatei şi tot aici au fost ridicate gospodării militare.

De la etajul 2 al unui bloc construit prin anii '70-'80, ca majoritatea blocurilor din Drumul Taberei, o pensionară îşi omoară timpul urmărind lanţul de maşini care a început să se strângă deja la semafoare. Încă nu este o oră de vârf. În acest cartier, lipsa metroului îşi spune cuvântul la aproape fiecare oră din zi. Accesul se face exclusiv pe la suprafaţă, rutele ocolitoare sunt puţine, iar blogurile unor bucureşteni care locuiesc în zonă oferă alternative secundare şoferilor. Nu sunt suficiente, motiv pentru care se tot vorbeşte despre construirea unei linii noi de metrou, care să pornească din Ghencea şi să ajungă până la Universitate.

"În fiecare dimineaţă o luăm de la capăt. Am încercat să plec cu maşina mai devreme dimineaţa, chiar dacă ajung înainte de ora la care trebuie. Am spus că măcar voi merge mai uşor. Dar m-am înşelat. Acum e aglomerat şi la 6, şi la 7, până la 11. După-amiaza, de pe la 15.30 până pe la 21.00 o luăm de la capăt. Pierzi cel puţin o oră până ieşi de aici. Şi nu ai spune. Cred că mai repede ajungi la Ploieşti. E nevoie de alternative. Poate un metrou, un sistem de trafic inteligent, sensuri unice. Orice se poate încerca, să se încerce!", spune Irina Mâmdrea, o angajată la un operator de telefonie mobilă, al cărei birou se află în Pantelimon.

O imagine clasică pentru sectorul 6

Înainte ca regimul comunist să schimbe la faţă întreaga arhitectură urbană, actualul cartier era presărat cu straduţe simple şi case de ţărăneşti. Erau grădini întinse, care au fost apoi călcate de buldozere, pentru a face loc planurilor Partidului Comunist. Din anii 1950, timp de trei decenii, s-a demolat atât de mult, încât în zecile de blocuri înalte se puteau număra peste 63.000 de apartamente. La cât de mare este acest cartier, nu a fost construit niciun spital. Compensează existenţa câtorva clinici particulare, care profită de pe urma acestei situaţii. Cu răbdare, ajungi să descoperi unul dintre cele mai vechi cariere ale Capitalei. Istoria locurilor este aproape insesizabilă. Arhitectura poartă amprenta regimului comunist, ca de altfel în mai tot Bucureştiul.