Secretul murdar al femeii moderne

Secretul murdar al femeii moderne

Decenii întregi, rigorile stricte ale societăţii au obligat femeia la activităţi exclusiv domestice. Chiar şi mai târziu, de la femei se aştepta, în continuare, o casă ordonată, curăţenie exemplară, cămăşi calcate la dungă şi feluri de mâncare gătite în fiecare seară. Acum, când s-a dovedit deja că femeile sunt mult mai dedicate locului de muncă decât colegii de sex masculin, investind mai multe ore la birou, treburile casei au rămas o activitate de câteva ore, cu precădere sâmbăta.

În toată dinamica programului zilnic şi cu atât de puţin timp liber la dispoziţie, sunt şi femei care admit că le place foarte mult să facă ordine prin casă şi nu se gândesc supărate că pierd una din cele două zile libere din săptămână pentru a se dedica curăţeniei.

De ce le place femeilor la curăţenie?

Oferă un sentiment de împlinire. După ce au terminat curăţenia, au un sentiment de împlinire, că au dus la capăt proiectul din ziua respectivă. În multe dintre activităţile în care acestea sunt implicate, rezultatele nu sunt atât de imediate şi de vizibile. Iar această mulţumire are efecte şi în alte planuri ale vieţii, după cum apreciază Marla Deibler, director la Centrul pentru sănătate emoţională din oraşul american Philadelphia. “Atunci când ne punem în minte să curăţăm frigiderul, odată bifat acest task câştigăm încredere şi cu provocările de pe alte planuri”.

Curăţenia calmează şi reduce stresul. Multe femei recunosc faptul că se apucă de curăţenie dacă sunt nervoase. Rebecca Beaton, fondatorul şi directorul Institutului Anxiety & Stress Management, din Atlanta, Georgia, îşi încurajează clientele să perceapă curăţenia drept o formă de terapie. “Atunci când punem la punct lucruri din mediul nostru înconjurător ne simţim ca şi cum am face ordine şi în interiorul nostru”.

Te ajută să deţii controlul. Atunci când trăim într-un spaţiu curat înseamnă că deţinem control asupra mediului, ceea ce ne sporeşte confortul. Aceeaşi Rebecca Beaton spune că pentru femeile care, la birou sau în relaţia cu partenerul, nu simt că au control, prin curăţenie se asigură că sunt factorul de decizie asupra spaţiului în care locuiesc. “Nu putem să ne forţăm şefii să fie încântaţi de munca noastră sau de prezentarea pe care tocmai am susţinut-o, dar ne putem face casa ordonată, ceea ce ne oferă un sentiment de fericire şi împlinire”, adaugă Beaton. Formă de meditaţie. Cu stilul de viaţă dinamic, uneori haotic, în care mintea este ocupată să reţină toate informaţiile şi să nu uite taskurile pe care trebuie să le realizăm, câteva ore de curăţenie ne pot detaşa. Multe femei spun că atunci când fac ordine prin casă dau drumul la radio, ori se concentrează pe ceea ce fac şi uită de toate proiectele care sunt în aşteptare. Astfel, chiar dacă este o activitate solicitantă pentru fizic, curăţenia prin casă nu doar că te face să te simţi mai bine după ce termini, dar, pe parcurs, îi oferă pretext creierului de a face o pauză. Karen Maezen Miller, adeptă a Zen Budhism-ului şi autoare a cărţii “Hand Wash Cold: Care Instructions for an Ordinary Life”, spune că “aproape toate componentele fizice ale curăţeniei prin casă sunt meditative întrucât sunt activităţi simple şi repetitive pe care corpul le face. În plus, nu trebuie să analizezi cum le faci şi nu trebuie să mergi la şcoală pentru a le perfecţiona”.

Este un bun excerciţiu fizic. Curăţenia nu are doar efecte meditative, dar te ajută să scapi şi de calorii. În plus, organismul produce mai multe endorfine, ceea ce creşte buna-dispoziţie şi reduce anxietatea. În urmă cu patru ani, în publicaţia British Journal of Sports Medicine se relata că 20 de minute de curăţenie în fiecare săptămână reduc considerabil stresul.

Reflectă cine eşti şi cum te simţi. Un spaţiu dezordonat şi murdar influenţează sănătatea mentală. “Dezorganizarea degradează stima de sine. Dacă simţi că locul în care te afli este aglomerat, murdar şi haotic, este imposibil ca senzaţia să nu se reflecte apoi şi asupra psihicului şi să te simţi asemeni casei tale”. Dar şi reciproca este valabilă. Dacă o persoană trece prin momente mai dificile şi este dificil să aibă grijă de ea, cu atât mai puţin va avea grijă de locuinţa sa. “Modul în care arată patul spune şi ce este în capul tău. Iar mormanul de vase nespălate şi coşul de rufe plin sunt o emblemă a modului în care îşi organizezi viaţa. Dacă obişnuieşti să amâni lucruri într-un plan al vieţii, tendinţa este să generalizezi pe toate planurile”, mai crede adepta Zen- Budhism-ului, Karen Maezen Miller.

Ne puteți urmări și pe Google News