Cei care ştiu incantaţiile din străbuni nu prea le spun străinilor, pentru că şi-ar pierde efectul. Dacă un descântec este divulgat şi preluat greşit, demonul se eliberează şi porneşte urgia.

Era aproape seară, iar uliţa satului Runcu Mare, situat în inima Ţinutului Pădurenilor, e pustie. Doar o pădureancă, îmbrăcată în straiele-i viu colorate în care a venit de la biserică, se îndreaptă spre malul pârâului care curge pe lângă drum. Alege câteva pietricele din apă şi le pune în mâna stângă. Cu mâna dreaptă, în timp ce murmură ceva neinteligibil, ia apă din rău îşi dă pe frunte, apoi aruncă una dintre pietricele. Repetă gestul până când în palma stângă nu mai are nicio piatră. Îşi face o cruce, se ridică şi pleacă. Nu vrea să spună ce anume a făcut la malul râului. "Mă doare capu' rău de tot, de cîteva zile-ncoace. Acuma tocmai am scăpat de durere". Femeia se scuză că are oaspeţi şi pleacă spre gospodăria ei. Dezvăluirea unui mare secret: "Soare săc la mine-n cap" Ore de insistenţe şi căutări prin satul răsfirat şi, până la urmă, secretul e dezvăluit. Pădureanca de lângă apă şi-a făcut descântecul numit "De soare sec". Ana Popa are 93 de ani şi spune că, la vârsta ei, nu mai simte nici măcar durerile de cap, aşa că nu pierde nimic dacă spune cum se procedează: "Când mănânci seara pă sfinţitu' sorelui prinzi Soare săc. Te doare capu' rău de tăt. Atunci, a doua sară, tătă pă sfinţitu' soarelui, meri în dunga apei, iei tri sau nouă pietri într-o mână şî spui. Ştiinţă interzisă bărbaţilor: doar femeile ştiu cu adevărat să descânte George Poanta nu-şi arată aproape deloc cei 86 de ani ai săi. A fost tot timpul curios când a venit vorba de bancuri, colinde vechi şi descântece. Bancuri şi colinde ştie cu duiumul. Descântecele nu le stăpâneşte însă: "Femeile stau mai mult pă lângă casă p-aici. Noi merem la lucru tătă zâua. Nevasta mea, fie iertată că s-o dus acu-s opt ani, ştia de-astea. Io ştiu numa' ce am mai furat de la ea, când nu era atentă, da' nu le ştiu întregi. Dacă nu eşti stăpân pe tine nu-i bine să faci descântece că iese rău. Apoi nici nu trăbă să le spui cuiva în gura mare că dup-aia nu mai au leac când le spui tu. Orişîcum, io mi-aduc aminte de un consătean, săracu. O venit de la lucru, de la mină (mina de talc de la Lelese - n.r.) şî l-o trimes nevasta să aducă vacile de pe islaz.  Era secetă. Întră timp, nevastă-sa s-o apucat să facă descântecu de ploaie. L-o prins o furtună pă săracu' om de n-o trăit el aşa ceva-n viaţa lui. Când o venit acasă, o aflat că nevastă-sa făcu descântecu' de ploaie. Ş-atunci să te ţii la fugăreală prin ocol (curte - n.red.)", povesteşte râzând în hohote bătrânul.  RITUAL. Pietricele se ţin în mâna stângă Aducerea ploii George Poanta ne spune, în mare, cum se face descântecul pentru aducerea nouă "hude" (găuri) în care să încapă capetele a nouă lumânări. În faţa lor se pune o cruce, lumânările se aprind, după care întregul aranjament este trimis pe râu în jos. "Nu mai şciu dacă să şî zîce ceva, că muierile astea n-or vrut să-mi spună", adaugă bătrânul.  Descântecul pentru lapte, păstrat în lăcaşurile ascunse ale minţii  Pădurenii din Runcu Mare şi Cerişor, satul învecinat, au o soluţie şi pentru situaţia în care vaca "se strică la lapte". Vaca este mulsă în aşa fel încât jetul de lapte să treacă printr-un inel, sau, mai bine, prin verighetă, că e sfinţită de popă, la cununie. Un localnic recunoaşte că şi-a văzut soţia, nu demult, făcând asta. Ajungem împreună în gospodăria familiei. Când e întrebată despre descântecul cu verigheta, femeia îşi taie cu privirea soţul, se enervează şi spune aproape ţipând: "Ce? De unde să ştiu eu aşa ceva? Fii, mă, omule, serios!".  Se încruntă şi dă să schimbe vorba. Când mai este întrebată o dată, se enervează şi mai tare. Nici mama ei nu pare dispusă să zică mare lucru. Încearcă să scape de întrebările insistente spunând doar că, atunci când se naşte un viţel, grajdul este "afumat" de jur împrejur cu un mănunchi de ierburi şi paie aprinse.  Povestea continuă aproape la fel, atât în Runcu Mare, cât şi în Cerişor. Aproape fiecare bătrână întrebată aproape că se blochează, apoi se redresează repede spunând: "Io nu şciu omule de-astea. Du-te la Viorica". Viorica te trimite la Mariana şi tot aşa.  Ultimul "medicament" nu se dă străinilor Ciprian Achim, primarul comunei Lelese, cea de care aparţin satele cu multe descântece, explică de ce pădurenii nu sunt deloc comunicativi: "Oamenii nu vor să spună pentru că, dacă dezvăluie voit descântecele, la următoarea ocazie în care vor avea nevoie de ele, acestea nu vor mai avea efect. Aşa e credinţa lor. E ca şi când ţi-ai da din casă ultimul medicament. În plus, descântecele diferă uşor, chiar de la o casă la alta. Fiecare şi le păstrează pentru el şi familia sa. Vorbim aici despre obiceiuri precreştine pe care Biserica nu a avut încotro decât să le accepte şi, eventual, să încerce să le includă, total ori parţial, în cutumele sale" DEMONI ALUNGAŢI  Frica de "rău" impune tăcerea. Descântecul asigură supravieţuirea  Etnologul hunedorean Marcel Lapteş spune că, în trecut, practica descântecului era şi mai amplă decât în prezent. În opinia sa, reţinerea ţăranilor în a dezvălui amănunţit descântecele este legată nu numai de teama că acestea îşi vor pierde efectul: "Uneori, la succesul descântecelor contribuie şi puteri care pot deveni malefice, dacă nu sunt stăpânite de cine trebuie, aşa cum trebuie, conform credinţelor populare. Ţăranului îi este teamă de acestea şi de efectele pe care le-ar putea avea, de aceea descântecul nu este aproape niciodată temă de discuţie. În trecut, descântecul, pe lângă textul efectiv şi obiectele cerute de fiecare procedură în parte, era însoţit şi de o gestică şi o mimică specifică. Rareori se găseau şi atunci bărbaţi care să cunoască asemenea taine. Femeile care le stăpâneau aveau şi o aură de mister în comunitatea din care făceau parte. Descântecele erau multe, cu zecile, fiecare având mai multe variante, în funcţie de zona etnografică, dar, în general ele erau folosite pentru alungarea bolilor, atât a celor care- l ameninţă pe om cât şi a celor care ameninţă animalele din bătătură, de care ţăranul era dependent pentru a supravieţui. Ca o trăsătură comună «răul» era alungat de descântec, mereu, într-un loc pustiu, unde să nu se mai poată manifesta asupra vreunui alt om sau alt animal domestic".  PRECAUTE. Bătrânele satului se feresc să-şi dezvăluie vrăjile. Dacă ar vorbi, răul ar putea fi eliberat. Descântecul rămâne astfel în zona ocultă a satului românesc "Ciumă ce cutreieri sate/ Cu moartea pe apucate,/ Ciumă ce iei vitele/ Şi întuneci Soarele/ Ţi-aducem cămeşă în dar/ Să te-ntorci de la hotar/ Ie-ţi ciumă cămeşa ţie/ Şi du boala în pustie (...)" PASAJ DINTR-UN DESCÂNTEC VECHI FOLOSIT PE VREMURI PENTRU ALUNGATUL CIUMEI (ZONA HUNEDOARA)  Descântecul provine din perioada pre-creştină, dar acum e un amestec de ritualuri animiste şi rugăciuni ortodoxe. Cu jumătate de gură, Biserica a acceptat aceste tradiţii  Dorina Achim, soţia primarului, spune că ştie şi ea descântecele clasice, cel de deochi şi cel pentru "cermăluire", cum numesc pădurenii situaţia în care îţi apar pe piele iritaţii ca semn al unei indigestii. Dacă se duc la fund cărbunii, eşti deocheat  Pentru deochi, se iau din sobă trei cărbuni mici, sau se dă foc la trei chibrituri ţinute în formă de cruce. Se spune "Tatăl nostru" şi se aruncă într-un pahar cu apă acei cărbuni mici, ori capetele de chibrit ars. Dacă toate trei se duc la fund, înseamnă că eşti deochiat rău. "Pacientul" trebuie să bea puţin din apa din pahar, din trei locuri diferite, în formă de cruce. Apoi, cine face descântecul, trebuie să-şi înmoaie arătătorul în apa din pahar şi să facă semnul crucii de câte trei ori pe frunte, pe ceafă, pe palme şi pe dosul acestora. "Ieşi, pocitură, din creierii capului"  <am>Descântecul pentru "cermăluire" are însă şi un mesaj original. "În timp ce te freci pe mâini trebuie să spui <fată> dispare, de cele mai multe ori". O zi întreagă de căutări şi încă un descântec smuls tot din gura unei pădurence bătrâne. Maria Ticula (88 de ani), din Cerişor, povesteşte că-n urmă cu câteva săptămâni fiica ei avea o stare generală de rău. Nu avea medicamente în casă şi, chiar dear fi avut, n-ar fi ştiut ce anume să-i dea, aşa că a apelat la leacul descântecului furat de la bunica ei: a făcut deja obişnuita apă cu "cărbuni" din sobă amestecaţi în pahar cu un pai de la mătura de după uşă şi, în timp ce făcea semnul crucii pe frunte, mâini şi pe pieptul femeii, a spus de trei ori: "Ieşi pocitură din creierii capului, din faţa, obrazului, din tăt corpul omului. Că omu nu să mai poate hodinii şi îi rău. Să te duci în pustie unde n-auz cânie bătând (lătrând - n.r.) nici cocoş cântând". Apoi a aruncat câţiva stropi de apă după uşă şi alţi câţiva pe "mâţ" pentru că se spune că, după descântec, omul trebuie să fie la fel de vioi cum este o pisică.  Ierburi căutate pe sub zăpada topită  Maria Ticula spune că alte descântece nu mai ştie şi nu mai face şi, în deja consacratul stil al evitării, ne trimite la Cosana Vinca (78 de ani). Femeia râde şi răspunde: "Io nu şciu să descânt, şciu numa' să cânt". Apoi începe un cântec nemaiauzit de ureche de orăşean a cărui strofă seamănă tot cu un descântec, de data asta, pentru sănătatea păşunilor. Din vorbă-n vorbă, Cosana Vinca se scapă şi povesteşte că melodia se cânta primăvara, imediat după ce se ducea ultima zăpadă, la o "coastă" (un versant de munte). Apoi se culegeau diferite ierburi, "Bolbote", "limba vecinei, ferigi" şi muguri de alun. Toate trebuiau să fie luate de cât mai departe de sat, "din locuri în care nu s-aude cocoşu' cântând", ca să fie cât mai curate. O parte a plantelor erau puse în apa cu care fetele se spălau pe cap, pentru că se zicea că astfel nu încărunţesc înainte de vreme. O altă parte din ierburile respective, intră în componenţa mănunchiului aprins atunci când se afumă grajdul în care tocmai s-a născut un viţeluş. Îi aşteaptă o iarnă grea. Vor avea nevoie de multe descântece Atât bătrânii din Runcu Mare, cât şi cei din Cerişor, mai scapă câte-un mic secret despre descântece printre glume şi râsete. Dau impresia că nu spun chiar tot ce ştiu. Unii, e drept, s-ar putea să le fi uitat, alţii le ţin bine, pentru ei. Îi aşteaptă o altă iarnă grea, pentru că aşa e fiecare iarnă în Ţinutul Pădurenilor, iar cea mai apropiată farmacie e la vreo 40 de kilometri distanţă, în Hunedoara.  INCANTAŢIE PENTRU GĂSIREA IUBITULUI  Alte descântece din diverse regiuni ale Hunedoarei  Pentru entorse: În timp ce se face un nod la o aţă neagră, de lână, care se leagă pe membru sclintit, se repetă o incantaţie în care zilele săptămânii sunt inversate sub forma "sâmbăta merge la vinerea" cu excepţia zilei de duminică despre care se spune că "merge la Domnul Hristos, să tocmească vinele la loc cum or fost". Pentru "bube dulci" (boala contagioasă numită medical impetigo): "Toate bubele, toate jubrele / Se chemară şi se ospătară,/ Numai pe (Ion) nu-l chemară/ Nu-l ospătară/ (...) Şi ca camniţa se uscară". În descântec se rosteşte, în versul ce cuprinde paranteza, numele copilului afectat de boala amintită. Pentru copii speriaţi: În timp ce o mătură în care este înfipt un cuţit este plimbată deasupra creştetului copilului agitat se spune o scurtă poezioară despre un Ion care s-a întâlnit "cu nouă spăriate-n cale/ Cu penele înspicate/ Cu copietele ridicate/ Cu gurile căscate" iar "Maica Cerului" i-a vorbit spunându-i să nu se teamă că împreună vor alunga cele nouă sperieturi, pe nouă răspântii. Pentru găsirea iubitului: În acest descântec, spre deosebire de majoritatea celorlalte incantaţii din străbuni, fata cere ajutorul unei forţe malefice, ( "Tu şarpe balaur/ Cu solzii de aur/ Cu nouă limbi împungătoare/ Cu nouă cozi izbitoare") căreia îi cere să-i găsească şi să-i aducă iubitul la poarta ei, "cu tot focul inimii". Cămaşa anti-ciumă: Platoul Luncanilor (zona Călan - Boşorod) şapte femei din şapte sate diferite confecţionau o cămaşă de la zero, începând cu toarcerea lânei şi până la cusutul hainei, apoi mergeau cu ea în holdele de la marginea satului şi rosteau o incantaţie mai lungă ce începea astfel: "Ciumă ce cutreieri sate/ Cu moartea pe apucate,/ Ciumă ce iei vitele/ Şi întuneci Soarele/ Ţi-aducem cămeşă în dar/ Să te-ntorci de la hotar/ Ie-ţi ciumă cămeşa ţie/ Şi du boala în pustie (...)"