Producătorul John Florescu povestește cum a ales tema documentarului, ce l-a atras la frumoasa suverană română și cum a încercat să readucă la viață o eroină pe nedrept uitată.

John Florescu, unul dintre realizatorii excepționalului film documentar „Maria – Inima României”, a acordat un interviu Evenimentului Istoric. Dincolo de informații interesante despre alegerea temei, viața Reginei Maria, soția Regelui Ferdinand Întregitorul, despre redescoperirea rolului jucat de ea în formarea României Mari, un detaliu atrage atenția: investiția importantă făcută în colorarea filmărilor de arhivă, unul dintre punctele de atracție ale filmului, a fost făcută pentru că altfel generația tânără, tocmai publicul pentru care Regina Maria trebuia recuperată, nu ar fi urmărit documentarul!

Realizatorii ne-au mai explicat și că această informație au primit-o acum doi ani, când, în urma unor studii făcute în străinătate, au aflat că imaginile albnegru îi fac pe tineri să „zapeze” telecomanda.

Un erou uitat

Prima întrebare a fost „de ce s-a oprit asupra Reginei Maria, din atâtea personaje care au jucat un rol în Primul Război Mondial?” John Florescu a răspuns simplu: „Pentru că România are un erou care a fost aproape uitat, sau cel puțin nu a fost pe deplin înțeles. Am ales-o pentru că era anul Centenar, o aniversare, pentru că a fost privită mai mult ca o soră medicală, care a ajutat răniții din război. A demonstrat curaj și merită mult respect, recunoaștere, și am descoperit că românii nici măcar nu știau că era născută în Anglia.”

John Florescu nu se consideră un istoric, deși are studii de specialitate la Oxford, dar se consideră pasionat de istorie. Tatăl său, Radu Florescu, a scris cărți despre România, multe devenite best-seller-uri. Poate de aceea, John preferă să se prezinte drept producătorul filmului „Maria, inima României”. „Practic, avem un personaj născut în Anglia, în familia regală, care nu vorbea românește, era nepoata țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, nu era ortodoxă, a ajuns aici la 17 ani și viața sa trece printr-o mulțime de suișuri și coborâșuri, la fel ca și țara de care a ajuns să se îndrăgostească. Am simțit că e o poveste fascinantă despre o personalitate, dar și despre România, o poveste care s-a pierdut după Primul Război Mondial.”

 

„Ultima romantică”

John Florescu ne-a mărturisit și de unde i-a venit inspirația pentru alegerea subiectului, o carte scrisă de o americancă. „Acea carte este scrisă de Hannah Pakula, «Ultima romantică».

A fost scoasă în 1984 în SUA, și, în final, are o frază foarte bună, o esență a studiilor făcute de ea: Puțini români născuți după 1948 au auzit de Regina Maria. De 35 de ani, lucrurile bune făcute de dinastia Hohenzollern au fost șterse. Greșelile au fost exagerate și aproape un secol a fost scos din cărțile de istorie”. „Asta a scris și, când am fost la New York să o văd, Pakula mi-a explicat amănuntele. A venit în România în timpul lui Ceaușescu, s-a dus la Arhivele Naționale, a fost prima persoană care a parcurs Jurnalele Reginei Maria, semnătura ei era acolo, și apoi a scos această carte, cea mai bună carte despre Regina Maria. A fost tradusă în limba română, dar după căderea comunismului”.

Sursă foto: Library of Congress, Prints & Photographs Division, American National Red Cross Collection 1919 Chainsaw Film Productions- captura din film Maria, Inima Romaniei

„Ce preț au hainele”

„Ca femeie era, fără îndoială, frumoasă, era extravagantă, de exemplu, în New York Times, în 1926, s-a scris „Regina Maria a cheltuit 2.000 de dolari pe zi doar pe bacșișuri”. Era o avere. În Paris a ajuns cu 60 de rochii, cu 83 de perechi de pantofi, 60 de blănuri și prim-ministrul a abordat-o și a întrebat-o cum poate cheltui atât pentru extravaganțe și ea a răspuns: „Ce preț au hainele dacă vom obține Transilvania!”

A fost o doamnă cu multă durere, a trăit o tragedie, și-a pierdut fiul, Mircea, bolnav. (copilul a murit în 1916, la numai 3 ani n.n.). Nu numai că și-a pierdut țara, toți au fost siliți să plece, dar și-a pierdut și fiul (John Florescu face referire la plecarea familiei regale după ocuparea Bucureștiului de Puterile Centrale n.n.). Scrisul ei era minunat. Era steaua, vedeta pe care România nu a avut-o niciodată. Trebuie să vedeți în film cum a fost primită pe Manhattan, cu confetti. Era poreclită în presa franceză „Regina afacerilor” își petrecea toată ziua, făcând lobby, s-a întâlnit într-o singură zi cu 20 de persoane. Avem însă o persoană foarte independentă. Știa să-și folosească influența, de exemplu asupra cartografilor care alcătuiau hărțile sau asupra presei.

Înainte ca trenul României să ajungă în Franța (în 1919 n.n.), ea a primit-o la bord pe Collette, cea mai faimoasă scriitoare (referire la Sidonie-Gabrielle Colette n.n.), și i-a dat un interviu, articolul a fost publicat cu o zi înainte de primire. Gara era înțesată de mulțime, când a ajuns la hotel erau atât de multe flori, încât Ritz nu avea vaze îndeajuns pentru a le pune pe toate. Fie că era vorba de New York, de Paris sau Londra, România avea un ambasador eficient. Brătianu (Ion I C Brătianu, șeful delegației României n.n.) a spus că „ea a făcut mai multe în două săptămâni decât am făcut eu în șase!” Și Vaida-Voevod (Alexandru Vaida-Voevod, membru al delegației n.n.) a spus că ea a făcut mai multe decât 100 de diplomați și o armată, așa că oamenii care erau acolo la acel moment, istoricii pe care i-am intervievat, toți au spus că prezența Reginei a fost importantă. Nu spun că a făcut totul singură, dar ea a înclinat balanța și, așa cum spune Margaret MacMillan, șefii nu au prea înțeles. Acolo erau 84 de șefi de stat și fiecare vroia ceva, o bucățică de pământ și vocea ei era puternică, era faimoasă, așa că mai degrabă o auzeai pe ea decât pe sârbi sau pe croați. Acum o sută de ani, România era diferită de țările din jur și ea a transmis acest mesaj.

 

Recuperarea rolului jucat de Regină

Evenimentul Istoric: Și cum v-ați îndrăgostit de personaj?

John Florescu: Simplu, doamna avea atât de multe, era frumoasă, inteligentă, extrem de educată, folosea mereu argumentele care trebuie, așa cum a făcut cu Lloyd George (prim-ministru al Marii Britanie n.n.). Nu toate lucrurile i-au ieșit perfect, dar era insistentă, folosea mereu argumentele de care era nevoie. Știa că Lloyd George era atras de persoanele frumoase și a știut cum să joace acea carte. Mulți au atacat-o pentru pacea secretă încheiată cu Clemenceau (George Clemenceau, premierul Franței n.n.), dar ea a luat-o de la capăt. Clemenceau a spus că Regina Maria a schimbat felul în care Franța privea România. Cu Woodrow Wilson (președintele SUA n.n.) nu a fost la fel, nu a avut succes, dar a încercat și când a eșuat s-a dus direct la delegația lui, la Paris, pentru că președintele suferise un atac și s-a întors în Statele Unite pentru o lună, chiar în timpul negocierilor de pace. El a lăsat o delegație, condusă de colonelul House (referire la Edward House, sfătuitorul lui Wilson, numit de unii „the silent partner” n.n.), iar colonelul era cucerit de Regina Maria și ea a știut să folosească din nou cele mai bune argumente. Situația din Ungaria, unde comuniștii și bolșevicii amenințau să se extindă spre Occident, ea a simțit importanța acestui lucru și a jucat această carte deștept.

Evident, John Florescu se referă la negocierile de pace de la Paris, de după Războiul Mondial, soldate cu semnarea tratatelor care au dus la formarea României Mari. În film, tocmai asta scoate autorul în evidență: rolul jucat de Regina Maria în discuțiile de la Conferința de Pace din 1919. Soțul său, Ferdinand, era numit Întregitorul, dar în cursul anilor, fuseseră date uitării gesturile Mariei.

 

Gesturile eroice ale unui adevărat monarh

John Florescu: „Am impresia că relația ei cu Regele Ferdinand era o relație de dominare și nu e doar o impresie, chiar și diplomații francezi spuneau că persoana cu care trebuie să discute era Regina. Și Regina era capabilă să-l convingă pe soțul său, de exemplu când România a trebuit să aleagă de partea cui să intre în luptă, o decizie grea, pentru că ambele tabere erau bine echilibrate. Am fost la Sigmaringen (reședința familiei de Hohenzollern n.n.), ne-am întâlnit cu Prințul de Hohenzollern și ni s-a spus că după ce Regele Ferdinand a ales să lupte împotriva lor, ei au organizat o înmormântare la Sigmaringen, ca să îl șteargă din cartea familiei. În Balcic (referire la perioada trăită de Regină în exil, după ce fiul său, Carol al IIlea a preluat tronul n.n.), mulți consumau hașiș, era o zonă predominant musulmană, și ea a fost intrigată de acest obicei. Nu spun că a încercat, dar de multe ori s-a pus în pericol. În război, în spital, când îngrijea răniții, și-a scos mănușile, deși a fost sfătuită să nu o facă, pentru a nu se infecta, dar ea a spus că soldații trebuie să simtă căldura degetelor mele pe piele. Ea era o eroină. Au fost și două tentative de răpire asupra sa, de către rușii bolșevici.”

Despre presupusele tentative de răpire asupra Regelui și Reginei a scris și „Gazeta Bucureștiului”, un ziar scos de forțele de ocupație de la București. Știrea a fost dezmințită după două zile, dar John Florescu redeschide acum subiectul: „Ele sunt în cartea lui Pakula, dar nu le-am cuprins în documentar, pentru că nu le-am putut ilustra.”

 

Durerea a fost mai îndelungată

„Cred că ea trebuie readusă în conștiința românilor, nu pretind că am calificarea de istoric, dar am studiat destul despre ea ca să îi înțeleg importanța. Franța a fost favorabilă soluției românești datorită ei și președintele Franței a lăsat o parte dintre detalii în seama ei. Îi avea de partea sa pe Clemenceau, pe britanici, știa să folosească presa, a fost un lobbyist dedicat. Ungaria bolșevică era o amenințare pentru Europa, România putea avea grijă de această problemă și ea a știut să folosească acest lucru. Regina Maria merită o reevaluare.”

Întrebat care e lucrul absolut nou pe care l-a aflat despre Regina Maria în timpul realizării filmului, John Florescu a răspuns: „Nu cred că e doar unul, au fost multe lucruri pe care nu le știam dinainte. Nu știam cât de celebră ajunsese în lume, nu știam că atunci când a ajuns în Statele Unite era numită de New York Times «The most vivid and unforgetable personality of World War One». Asta m-a șocat, nu credeam că am avut vreodată o asemenea personalitate. Apoi activitatea ei din Paris, cu cât o aprofundam, cu atât eram mai impresionat. Am înregistrat cam 30 de ore de interviuri de studiu și avem sute de pagini de documente studiate de Matei Cazacu, unul dintre consultanții istorici, au fost și alții, ca Diana Mandache. Făcea publicitate pentru marele ecran, a îmbrățișat religia Baha’i, în Balcic, ceea ce era neobișnuit pentru o Regină. A avut o aventură cu Știrbey (Barbu Știrbey, cel care își încheia scrisorile către Regină cu «ilymm» - I love you, My Maria n.n.). Unii chiar spun că fiul care i-a murit (principele Mircea n.n.) era copilul lui Știrbey. Am descoperit un personaj care nu era un sfânt, dar a fost eroul țării sale și a dăruit totul cu patriotism pentru această țară.”

Natural, a urmat întrebarea dacă fără implicarea sa în ce s-a întâmplat în timpul și după Primul Război Mondial, Regina Maria ar fi ajuns un simbol?

„Era o persoană controversată, dar se spune că oamenii fac istoria și istoria transformă oamenii. A fost un context și el a adus oportunitățile și riscurile care au transformat-o pe Regină.”

 

Fiul ei, Carol al II-lea și relația toxică

„Hannah Pakula a spus că dacă exista o regulă, ea trebuia să o încalce. Era o minte foarte independentă. Și cred că această independență a urmărit-o până la final. Viața ei a fost plină de suișuri și coborâșuri, a fost îndepărtată de Carol al IIlea. Cred că Principesa Margareta a folosit expresia: Carol al II-lea era o ”relație toxică”. Ea a simțit că erau persoane care îi făceau rău, în mod repetat și fără remușcări. Ea le-a scris copiilor o scrisoare, pe care o regăsim în această carte, „Ultima romantică”, în care i-a spus fiecăruia de ce îl place și de ce nu. În această scrisoare îi spune lui Carol „m-ai dezamăgit, ți-ai încălcat cuvântul, ți-ai abandonat țara și, chiar fiind vorba de lucruri atât de grave, ca mamă te iert.” A fost o persoană mare, dragostea ei pentru copii a fost mare, și chiar când el i-a tăiat subvenția pentru Balcic, a fost în stare să accepte, să ierte într-un mod creștin și să-și iubească fiul. Cred că ”relația toxică” a fost unul dintre motivele pentru care, spre sfârșit, când a fost întrebată dacă viața a avut mai multă bucurie decât durere, ea a spus că bucuria a fost mai mare, dar durerea a fost de mai lungă durată.”

 

Românii nu și-au văzut niciodată istoria în culori

„Ambiția mea este de a ajunge cu acest film la generația tânără, de aceea am colorat imagini de arhivă, pentru că tinerilor nu le place să se uite la imagini alb-negru. Chiar dacă a costat foarte mult, am decis să o facem. Am vrut să le colorez pentru că românii nu și-au văzut niciodată istoria în culori. A fost o muncă riguroasă pentru că trebuia să ne asigurăm că erau culorile corecte. Așa că am avut 5 persoane aici și 5 la Paris care au analizat culorile clădirilor, am căutat culorile rochiilor în reviste, unde erau descrise, am căutat relatări din ziare despre reuniunile principale la care a participat Regina.

A trebuit să căutăm în arhive, în dress codeurile vremii, să aflăm descrieri ale uniformelor, să vedem ce culori erau admise și care nu. Am fost la firme de reconstituiri, am analizat portretele de epocă. Am căutat fotografii color din vremea respectivă. A fost o muncă grea, doar ca să atragem generația tânără.

Din păcate, Arhivele românești nu ne-au permis să le colorăm exemplarele, dar am făcut copii. Și le-am făcut cadou versiunile color. Am folosit filmări din alte 15 arhive din străinătate. A fost o muncă grea. Cred că este cea mai completă și cea mai scumpă lucrare despre Regina Maria. Am încercat să am și cealaltă versiune, am fost în Ungaria și am vorbit cu un fost ministru și l-am întrebat cum vede situația din Transilvania, sigur că 1 decembrie a fost o zi întunecată în istoria dumneavoastră.

Am vizionat imaginile cu diplomații unguri care semnau Tratatul de la Trianon. Parcă mergeau la înmormântarea propriei mame. De la el am aflat că lucrurile ar fi stat altfel dacă frontiera nu ar fi fost împinsă atât de mult spre Vest. Mi-aș dori, așa cum cărțile tatălui meu au fost emisarii săi, și acest film să ajungă la o audiență cât mai mare. De aceea efortul pentru a atrage generația tânără.”

 

Echipa care a realizat documentarul

Documentarul a fost realizat, pentru casa Chainsaw Film Production, de o echipă formată din Trevor Poots - Scenariu - Producător, John Florescu Producător Executiv, Dan Drăghicescu Producător Asociat, Viorel Chesaru Senior Producer si Mircea Lacatuș montaj, Hasan Nasser muzica, Marcel Iureș voce narator. S-au făcut filmări în SuA , Anglia, Franța, Germania, Ungaria, România și Rusia, James Miller in USA, Vaughan Matthwes in Oxford, Paris, Sigmaringen, Budapesta si Sinaia, Lulu Hillerin in Alba Iulia, Andrei Erastov în Moscova și Marius Ivașcu scenele reconstituiri istorice în Sinaia și București

Practic au fost 5 operatori de interviuri, în SUA, în Anglia și Germania, 2 în Romania și în Rusia.

 

Posibila următoare temă: telenovela Brătienilor

Întrebat de Dan Andronic despre următorul proiect de documentar, John Florescu a spus că vrea mai întâi să se odihnească, după munca la „Inima României”. Totuși, a promis că se va gândi la tema sugerată, o saga a celei mai cunoscute familii de politicieni, Brătianu.