Lansarea primelor vaccinuri viabile în lupta contra COVID-19 nu înseamnă obligatoriu că vom pune cruce pandemiei, avertizează liderii OMS.
Responsabilii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi-au manifestat, vineri, îngrijorarea faţă de o percepţie tot mai vizibilă că, odată cu progresele înregistrate în conceperea vaccinurilor împotriva COVID-19 pandemia se încheie, ei avertizând că mai avem un drum lung până acolo şi în prezent în spitale ''este cum nu se poate mai greu''.
''Progresele vaccinurilor ne dau tuturor o speranţă şi acum începem să vedem lumina de la capătul tunelului. Totuşi, OMS este îngrijorată de o percepţie în creştere că pandemia COVID-19 s-a încheiat'', a declarat directorul general al acestei organizaţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
''Pandemia încă mai are un drum lung de parcurs''
''Pandemia încă mai are un drum lung de parcurs'', a avertizat directorul OMS, îndemnând publicul să respecte în continuare măsurile preventive, chiar dacă încep să apară vaccinurile. ''Ştim că a fost un an greu şi că oamenii au obosit, dar în spitalele care lucrează la sau peste capacitate este cum nu se poate mai greu. Adevărul este că în prezent multe locuri se confruntă cu o transmitere ridicată a virusului, ceea ce pune o presiune enormă asupra spitalelor, unităţilor de terapie intensivă şi personalului sanitar'', a explicat în continuare Tedros.
La rândul său, directorul OMS pentru Europa, Mike Ryan, a subliniat că ''vaccinurile nu înseamnă zero COVID'' şi doar acestea singure nu vor fi de ajuns pentru a pune capăt pandemiei. ''Am atins (...) un punct de inflexiune al pandemiei. Le cerem oamenilor să continue să facă eforturi'', a mai spus el.
Experţii OMS sunt de acord că vaccinurile vor fi un instrument puternic împotriva acestei pandemii, dar amintesc că ele vor fi disponibile pe scară largă pentru populaţie numai după vaccinarea lucrătorilor sanitari şi a categoriilor de risc. De asemenea, directorul general al OMS a îndemnat guvernele să-şi planifice de pe acum campaniile de vaccinare, asigurându-se că au personalul necesar, facilităţile de stocare a vaccinurilor la temperaturi foarte scăzute şi reglementările necesare.