Tom Cruise, unul dintre cei mai bine cotați actori din toate timpurile, a dat lovitura vieții. După luni de negocieri, Tom Cruise va ajunge să filmeze acolo unde niciun actor nu a mai călacat vreodată.
Tom Cruise, unul dintre cei mai apreciați și bine cotați actori din toate timpurile, a dat lovitura carierei sale și a ajuns un deschizător de drumuri. Actorul, în vârstă de 58, de ani a jucat rolul lui Ethan Hunt în seria de filme „Misiune Imposibilă”, filmând în toată Europa. Cu toate acestea, Tom Cruise urmează să ăi facă invidioși pe colegii de breaslă și să filmeze în spațiu.
NASA a confirmat anunțul, iar un purtător de cuvânt al instituției a mai precizat că actorul va călători în spațiu și va sta în laboratorul care orbitează la circa 400 kilometri deasupra Pământului. Pelicula nu va face parte din seria „Mission: Impossible” şi nu a fost anunţat deocamdată studioul de film care o va produce.
NASA este încântată să lucreze cu Tom Cruise
CITEȘTE ȘI Filmul „Maria, Regina României” interzis de Ungaria. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
„NASA este încântată să lucreze cu Tom Cruise la un film la bordul Staţiei Spaţiale! Avem nevoie de media populare pentru a inspira o nouă generaţie de ingineri şi oameni de ştiinţă, pentru ca planurile ambiţioase ale NASA să devină o realitate”, a scris marţi pe Twitter administratorul NASA, Jim Bridenstine.
Tom Cruise își dorește să revoluționeze industria cinematografică
„Tom este bine cunoscut pentru că și-a făcut propriile cascadorii, iar seria Misiune Imposibilă a avut unele dintre cele mai mari și mai elaborate momente de film înregistrate vreodată. Dar el dorește să împingă lucrurile mai departe decât oricine a făcut-o până acum și, evident, să arate că poți filma de fapt în spațiu. Este destul de sigur că poate face asta să funcționeze și a vorbit și cu NASA despre asta”, a spus o sursă de pe platourile de filmare, scrie Rețete și Vedete.