Netflix este la un pas de a da lovitura deceniului, iar fanii așteaptă cu sufletul la gură ultimul sezon al celei mai apreciate producții.
Personajele Lady Di (Emma Corrin) şi Margaret Thatcher (Gillian Anderson) sunt principalele noutăţi ale sezonului 4 al serialului „The Crown” la încheierea căruia Olivia Colman îşi va lua adio de la rolul reginei Elisabeta a II-a îşi îi va ceda locul actriţei Imelda Staunton, relatează EFE.
Sezonul al patrulea va fi lansat la 15 noiembrie pe platforma Netflix. Au fost confirmate alte două sezoane având fiecare câte şase episoade.
Această elaborată producţie a lui Peter Morgan a triumfat atât de marcant, încât succesiunea personajelor sale seamănă cu cea a unei familii regale.
Astfel, după strălucitul debut al lui Claire Foy în rolul tinerei reginei Elisabeta, i-a venit rândul actriţei Olivia Colman, care a interpretat-o pe regină la maturitate şi care la încheierea sezonului 4 se va despărţi de acest rol, alături de colegul său Tobias Menzies (prinţul Philip de Edimburg) şi de Helena Bonham Carter (prinţesa Margaret).
Însă înainte de a renunţa la coroană, Olivia Colman a participat alături de colegii de platou la o conferinţă de presă în care a dezvăluit câteva detalii ale viitorului sezon.
Diana intră în scenă
Apariţia în intrigile palatului a prinţesei Diana, care s-a căsătorit în 1981 cu prinţul Charles, marchează, potrivit lui Colman, un alt punct de ruptură între tradiţie şi modernizare în cadrul regalităţii britanice.
„Cred că a fost un fel de catalizator al viitoarelor generaţii prin încercarea sa de a face lucrurile în mod diferit”, a spus ea. „Este interesant ceea ce ştim acum despre Diana. A vedea cum evoluează drama este un lucru tulburător”, a adăugat actriţa.
Tobias Menzies povesteşte despre intenţiile reginei Elisabeta şi ale prinţului Philip faţă de prinţesa nou venită.
„Îşi doresc ca fiul lor să fie fericit. Dar îşi doresc totodată ca ea să îl susţină pentru fiul lor, care într-o zi va fi rege. Cineva care să fie puternic în spatele lui şi care să-l ajute în acest rol. Există un amestec fin între familie şi funcţia publică”, a mărturisit actorul.
La rândul ei, Helena Bonham Carter a dezvăluit că în acest sezon există „mari probleme” între prinţul Charles şi prinţesa Diana, inclusiv înainte de nuntă.
„Căsătoria cu un membru al familiei regale este un lucru complicat şi nu doar emoţional. Este nevoie de multă muncă şi de sentimentul datoriei. Iar prinţesa Margaret îşi dă seama că Diana este prea tânără pentru acest rol”, a spus ea.
O Margaret Thatcher care dă fiori
„A fost destul de înfricoşător”, a mărturisit Olivia Colman, în râsetele colegilor ei, despre întâlnirea cu personajul prim-ministrului Margaret Thatcher, interpretat de actriţa Gillian Anderson, de nerecunoscut sub straturile de machiaj.
„O mare parte a muncii noastre se datorează extraordinarei echipe de machiaj şi de coafură (...). Iar cu Margaret s-au depăşit pe ei înşişi. De câte ori o aveam în faţa mea şi mai ales când lumina cădea în spatele lui Gillian, o vedeam pe Thatcher şi trăgeam o sperietură. Era ca şi cum aş fi avut în faţă spectrul ei...”, a spus Colman.
„A fost distractiv”, a precizat Bonham Carter pentru a mai destinde atmosfera.
„Din păcate era greu să fim cu toţii serioşi, chiar dacă totul în jurul nostru emana mister şi era ca şi cum am fi avut o fantomă printre noi”, a precizat ea.
Predarea ştafetei
Actorii care se vor despărţi de serial după acest sezon - Colman (va fi înlocuită de Imelda Staunton), Menzies (de Jonathan Pryce) şi Bonham Carter (de Lesley Manville) - au reflectat la personajele pe care le-au interpretat şi la cei cărora le vor preda ştafeta.
„Imelda este incredibilă” în rolul reginei, a mărturisit Colman. „Mi-e teamă că atunci când o vor vedea în rolul Elisabetei, lumea va spune: Slavă Domnului, e mult mai bună decât precedenta actriţă...”, a zis mai în glumă, mai în serios Coleman.
La rândul său, Bonham Carter a asigurat că despărţirea de „The Crown” este foarte amară pentru ea. „Sunt foarte tristă că se sfârşeşte, însă era vremea ca personajul meu să fie interpretat de altcineva (...). Este ca o cursă cu ştafete, doar că atunci când predai ştafeta, ştii că nu o vei mai primi înapoi”, a încheiat ea.