În România, se pregătește terenul pentru a doua Înviere consecutivă fără credincioși. Fapt nemaintâlnit în istorie. Nici măcar în timpul războaielor. Nici măcar în timpul comunismului.

În batjocură, evanghelistul de confesiune augustană Iohannis a promis că nu va fi lockdown de Paști, dar a anunțat interzicerea circulației după ora 22.

În bășcălie, baha’istul Arafat a sugerat să se mute Învierea înainte de miezul nopții ori a doua zi, în intervalul reglementar.

Cu excepția mereu aceluiași IPS Teodosie, nici un ierarh al Bisericii Ortodoxe Române nu a protestat. Nici un vlădică nu a bătut cu toiagul în pământ anunțând că nu se va supune unui asemenea diktat drăcesc.

De la începutul pandemiei, BOR a adoptat o atitudine supusă, „făcând ascultare”. A uitat că Iohannis nu e stareț, nici Arafat nu e egumen.

Când s-au închis bisericile și cimitirele, Biserica a răspuns cu un geamăt surd. Când a fost atacată Sfânta Împărtășanie, s-a clătinat.

(În multe biserici, și astăzi, după ce preotul rostește chemarea, „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați”, face stânga-mprejur cu potirul înapoi în altar, fără a împărtăși pe nimeni. Împărtășirea se face cumva clandestin, pe furiș, în diverse momente ale zilei, numai în cel îndătinat nu.)

Când au fost interzise pelerinajele, Patriarhul nu a mai răbdat și a rostit memorabilul avertisment despre soarta lui Ceaușescu. A fost imediat amenințat cu dosarul de la Securitate, iar Bisericii i s-a tăiat practic toată finanțarea de la stat.

De atunci în Dealul Patriarhiei s-a așternut tăcerea. Uneori, purtătorul de cuvânt îl mai înțeapă pe Teodosie. La fel și intelectualii îmbisericiți, cărora naturalețea vlădicii de la Constanța le cam pute. Altminteri, sunt prinși cu fine dezbateri teologice.

Suntem într-o atmosferă de Constantinopol 1453, când păgânii dădeau buluc în cetate și înțelepții dezbăteau despre sexul îngerilor.

Știu foarte bine că Biserica nu face revoluție. Dar la fel de bine știu că Biserica se întemeiază pe Mărturisire și pe Mărturisitori.

Și mai știu că Hristos a zis „Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”.

Nu a pomenit nimic de vreo carantinare sau restricție a datoriei de a-I da lui Dumnezeu ce I se cuvine. Nici măcar pe timp de pandemie. Al doilea Paști cu bisericile goale ar fi o trădare a lui Dumnezeu. Un scuipat în obrazul lui Hristos.

În vremuri de restriște, bisericile băteau clopotul în dungă și preoții ieșeau în fruntea poporului.

Acum, mai mult ca niciodată, este nevoie de o Biserică – ierarhi, preoți, credincioși – unită ca un pumn strâns.

Ei, Bisericii adevărate a lui Hristos, îi revine acum o misiune istorică: să pună cruce Bisericii lui COVID!