Se opune blocării şi tratează pandemia aşa cum doreşte, ieşind din tipare

Un lucru inedit se întâmplă la San Marino. Autorităţile au anunţat că nu se închid barurile şi restaurantele după ora 18:00. „Aici nu e cazul să închidem!”

Iar celebra staţiune la mare, Rimini, protestează: „Concurenţă necinstită”.
A închide baruri şi restaurante din pricina Covidului, nu e obligtorie la San Marino. Interesant este faptul că la doar câţiva kilometri, în oraşele vecine din provincia Rimini, localurile (şi este vorba de mii de localuri, printre care discotecile şi restaurantele de pe riviera romagnolă), acestea sunt obligate să se abţină de la încălcarea regulilor foarte aspre pe care noul decret al guvernului condus de Giuseppe Conte le conţine.
În micuţa republică autonomă spectrul unui nou lockdown pare o variantă care nu este luat în calcul. O situaţie care suscită o stare de spirit foarte rea, mai ales în provincia vecină Romagna. Guvernul din San Marino, condus de doi căpitani regenţi, însă, nu are intenţia, la această oră, având în vedere situaţia, să se alinieze hotărârilor capitalei Italiei, Roma.

Cum explică oficialii această decizie de a NU respecta regulile impuse de guvernul italian

„Republica San Marino - spune secretarul de stat al Muncii, Teodoro Lonfernini - este diferită de Italia. Are, de asemenea, un anumit număr de instituţii publice proprii, iar controlul în general este mult mai simplu, urmărirea oamenilor la noi funcţionează. Să închidem barurile, restaurantele, patiseriile la ora 18 este pur şi simplu absurd”.

În micuţa republică, de numai 64 de kilometri pătraţi, împărţită în nouă zone, fiecare cu un maximum de 9.000 de locuitori, vecină cu provinciile italiene Emilia-Romagna şi Marche, localurile publice pot rămâne deschise aplicând simplu regula distanţanţării, purtarea măşti dar şi înregistrarea clienţilor.

Teodoro Lonfernini a anunţat de la palatul Begni emiterea - mâine - a unui decret care va reglementa situaţia din republică. Anunţă, de asemenea, intervenţii asupra aspectelor cu caracter lucrativ, dar şi concedii parentale, în vederea unei posibile închideri a şcolilor. Privind partea de HORECA, nici nu se va pune problema închiderii localurilor, dar vor exista controale privind respectarea normelor general obligatorii: distanţare, masca, scrie Il Messaggero.