Pandemia pare, la prima vedere, să fi decis rezultatul marii dispute din SUA dintre adepții implicării minime a statului în economie și societate și cei care visează un stat paternal (Big Government), poate chiar de tip socialist. Până și președintele Trump pare să-și fi abandonat principiile, pompând mii de miliarde de dolari în sectorul privat pentru a salva economia.
E un semn extrem de bun pentru politicienii democrați și cercurile socialist-progresiste, care simt că a venit momentul mult așteptat. Și ei vor o intervenție puternică a statului, atât din punct de vedere economic, cât și social, susține nationalinterest.org.
Nu ca să salveze afacerile, ci ca să înființeze noi agenții guvernamentale și programe în sprijinul celor defavorizați. Să însemne asta că SUA pornește pe calea socialismului?
Lucrurile sunt mult mai complicate de atât. De pe poziții de stânga, Amitai Etzioni, profesor de afaceri internaționale la Universitatea George Washington, face o analiză lucidă a situației în care se află astăzi SUA pe National Interest.
Vă invit să o parcurgeți integral, rezervându-mi dreptul de a face câteva scurte comentarii la final.
„Democrații progresiști văd partea bună a pandemiei: am intrat într-o epocă a „Marelui Guvern” (Big Government) și ea va continua chiar și după ce vom fi vaccinați. Americanii au învățat că e nevoie de un sistem național de asigurare de sănătate egal pentru toată lumea, de o plasă puternică de siguranță pentru cei aflați în situații grele și de un venit de bază garantat.
După cum spun ziariștii de la The Economist: „Dacă băncile centrale au promis că vor finanța guvernul în timpul pandemiei, [politicienii] ar putea întreba, atunci de ce nu ar putea să finanțeze. . . și programul ecologist (Green New Deal) ?”
În aceeași ordine de idei, ziaristul Noah Smith de la Bloomberg sugerează că „un program de ajutor enorm ar putea fi precursorul unei acțiuni hotărâte a Big Government pentru combaterea schimbărilor climatice.”
Experți politici din ambele tabere (democrați și republicani) au ajuns la o concluzie asemănătoare. Rahm Emanuel o exprimă deschis:„Era lui Ronald Reagan, care a spus că guvernul este inamicul, s-a terminat”, în timp ce Steve Bannon (fostul strateg al lui Trump n.r,) observă și el: „conservatorismul cu guvern limitat ... nu mai este relevant”.
Scriitorul și investitorul Zachary Karabell scrie că, după ce politicieni conservatori precum senatorul Tom Cotton (R-AR) au declarat „că guvernul este responsabil pentru sănătatea și bunăstarea tuturor cetățenilor”, "va fi greu să închidem acest duh comunitar într-o sticlă libertariană".
The Economist sugerează că cinci sute de ani de istorie au arătat că toate crizele duc la creșterea puterii statului (cel puțin în Europa și America) și, în ciuda afirmațiilor inițiale contrare, aceste creșteri sunt rareori temporare.
Unul dintre motivele pentru care noile puteri ale statului tind să devină permanente este faptul că acestea impun un nou standard în așteptările oamenilor cu privire la ceea ce va face și va oferi guvernul.
Există, însă, o veche zicală care spune că, dacă ceva sună prea bine pentru a fi adevărat, atunci probabil chiar așa este.
În primul rând, „marele guvern” al președintelui Donald Trump este foarte diferit de cel al președintelui Franklin Roosevelt din timpul Marii Crize, dar și de politicile Great Society promovate de președintele Lyndon Johnson.
Guvernul lui Trump pompează în mare parte miliardele de dolari către sectorul privat, urmând ca acestea să fie distribuite companiilor, în loc să formeze noi agenții, programe guvernamentale sau plase de siguranță.
Astfel, atunci când administrația Trump a obținut în sfârșit niște consumabile medicale din străinătate, nu a lăsat FEMA (Federal Emergency Management Agency.- Agenția Federală pentru Managementul Situațiilor de Urgență ) să le distribuie în funcție de necesități, ci a apelat mai mult la companii, care le-au vândut celui mai mare ofertant.
O mare parte din banii pentru ajutorarea întreprinderile mici nu au fost înmânați Administrației pentru Întreprinderile Mici, ci au fost predați către bănci, care au luat o parte și au pus condiții.
Pandemia nu l-a împiedicat pe Trump să introducă derogări după derogări, reducând cât a putut de mult amprenta guvernului.
Marea dependență de state și localități pentru a face față provocărilor provocate de pandemie înseamnă că multe dintre costuri cad asupra autorităților locale care trebuie să mențină bugetele echilibrate.
Având în vedere scăderile mari ale veniturilor lor, în viitor, acestea vor fi forțate să mărească impozitele și, mai ales, să reducă serviciile acordate populației. Și asta chiar dacă vor primi ajutorul pe care președintele Camerei, Nancy Pelosi, încearcă să-l obțină pentru ele.
În ceea ce privește așteptările alegătorilor, care sunt greu de prevăzut, totuși, ei ar putea cere - așa cum fac de multe ori oamenii - ca națiunea să fie mai bine pregătită pentru ultimul război, decât pentru următorul.
Dacă acest lucru este valabil, alegătorii vor cere ca CDC (Centers for Desease Control and Prevention- Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor), FEMA (Federal Emergency Management Agency.- Agenția Federală pentru Managementul Situațiilor de Urgență ) și NIH (National Institutes of Health- Institutul Național de Sănătate)să fie mult întărite pentru a se pregăti pentru următoarea pandemie, mai degrabă decât să se îngrijoreze, să spunem, cu privire la încălzirea ,globală.
„În mijlocul crizei, administrația Trump a declarat că guvernul federal va plăti facturile de sănătate pentru Covid-19 ale oricărui american fără asigurare de sănătate și va rambursa furnizorilor de servicii medicale la tarifele plătite de programul de sănătate Medicare pentru persoanele în vârstă. Acest pas a părut să ofere cel puțin o înclinație spre un sistem Medicare pentru toți susținut de mult timp de aripa stângă a democraților ”, a scris Wall Street Journal.
„Dintr-o dată, costul unui [venit de bază universal] nu mai este o problemă la fel de mare ca acum o lună. Americanii din spectrul politic solicită guvernului să cheltuiască sume mari de bani pentru a ține familiile pe linia de plutire, pentru a salva afacerile și a împiedica prăbușirea economiei”, a scris Matt Zwolinski, directorul Centrului pentru Etică, Economie și politici publice de la Universitatea din San Diego.
Un titlu din New York Times declară: „Ideea de 1.000 de dolari pe lună a lui Andrew Yang ar fi putut părea absurdă înainte. Nu acum." După cum o văd, aceasta este ca și cum ai spune că, pentru că a plouat o dată, după decenii de secetă, putem fi siguri că vremea s-a schimbat.
Faptul că politicienii din Congres au luat măsuri extreme în timpul unei pandemii care amenința să ucidă două milioane de americani nu este un indiciu că vor vota pentru astfel de cheltuieli în viitor.
Într-adevăr, se poate susține că, având în vedere deficitele explozive și banii fără număr cu care Fed (Federal Reserve Board- banca centrală a SUA) a inundat economia, Statele Unite vor fi cu siguranță incapabile să cheltuiască mai multe trilioane pe agenda visată de stânga.
Poate că țara nu are de ales decât să reducă cheltuielile și să găsească venituri. După cum a scris Rana Foroohar în Financial Times, „Opiniile academice cu privire la pragurile îngrijorătoare ale datoriei variază, dar este clar că nivelurile ridicate și în creștere ale datoriei afectează creșterea economică. . .
În timp, Fed (Federal Reserve Board) va trebui să explice și cum va micșora datoria din bilanțul său. Și toată lumea va trebui să se gândească la cumpătare. Va fi Intrarea în noua epocă a austerității americane”.
Deficitele gigantice pot conta relativ puțin atunci când economia este în criză. Cu toate acestea, atunci când își va reveni, deficitele vor crește ratele dobânzilor, iar necesitatea guvernului de a strânge trilioane pentru a-și finanța datoria va apăsa asupra sectorului privat care va încerca să strângă capitalul necesar creșterii economice.
În cele din urmă, și rezultatul alegerilor prezidențiale va conta într-o oarecare măsură. Dacă Trump este reales, atunci poate alege să perturbe în continuare rețelele de securitate socială în încercarea sa de a găsi modalități de a finanța mai multe reduceri de taxe pentru persoane fizice și corporații.
Dacă democratul (Joe Biden n.r,) câștigă, atunci republicanii își vor aminti dintr-o dată că deficitele sunt oribile, și - lucrând cu aleșii democrați din statele republicane - vor încerca să blocheze reformele sociale majore.
Cu toată părerea de rău, trebuie să spun că este posibil să existe un „Big Goverment” în viitorul Americii, dar va fi mare în special în ceea ce privește datoriile de trilioane pe care le va avea mai degrabă decât prin programele sociale la care visează stânga”.
Din punctul meui de vedere, nu sunt multe lucruri de reproșat analizei făcute de profesorul Amitai Etzioni, Cu tot parti-pris-ul lui de stânga, Etzioni pare să înțeleagă că fracțiunea socialist-progresistă din Partidul Democrat nu va reuși să-și convingă nici colegii de partid cu privire la obiective de genul Green New Deal.
E, însă, greu de admis, din punctul meu de vedere, că o eventuială înlocuire (foarte posibilă, de altfel) a lui Donald Trump de Joe Biden va fi chiar atât de lipsită de relevanță pe cât lasă să se înțeleagă Amitai Etzioni.
Și asta pentru că fără miza deosebită pe care Trump o pune pe economie și fără politica de stăvilire a ascensiunii Beijingului, SUA va pierde cât de curând războiul pe toate planurile pe care îl poartă împotriva Chinei. Cu toate consecințele care decurg de aici...