Se închide și TRANSFĂGĂRĂȘANUL!

Se închide și TRANSFĂGĂRĂȘANUL!

Mâine, între orele 1230 - 1600, traficul rutier va fi închis în tunelul aflat pe drumul naţional DN 7C, cuprins între km 115+926 - km 116+808, a anunțat astăzi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Restricţia se impune pentru a permite desfăşurarea evenimentului sportiv „Sibiu Cycling Tour 2016".

De asemenea, între orele 1200 – 1600, circulația autovehiculelor se va desfășura restricționat între Bâlea Cascadă – Bâlea Lac, respectiv între km 122+500 – km 129+500.

Conducătorii auto au obligaţia să respecte restricţiile instituite şi semnalizarea rutieră temporară, precum şi indicaţiile agenţilor de poliţie aflaţi la locul desfăşurării evenimentului, reamintește CNADNR.

 

Ne puteți urmări și pe Google News