În localităţile în care nu există niciun caz de COVID-19 unităţile de învăţământ ar trebui redeschise, este de părere conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Sfântu Gheorghe.
Astfel, directorul medical al spitalului, medicul Roşu Matyas, consideră oportună propunerea Consiliului Naţional al Elevilor potrivit căreia decizia de redeschidere a şcolilor ar trebui să poată fi luată la nivel local, în funcţie de incidenţa cazurilor.
„8 februarie cred că este destul de realist pentru redeschiderea şcolilor, dacă se menţine trendul de scădere al cazurilor (...) Da, cred că ar fi bine ca decizia să se ia la nivel local. De exemplu, sunt sate, comune unde nu avem niciun caz de COVID pozitiv, niciun pacient infectat. De ce să nu meargă copiii la şcoală, mai ales acolo unde nu există internet, unde sunt copii mai săraci, care nu dispun de tablete sau de mijloace?”, spune Roşu Matyas, potrivit Agerpres.
Și managerul SJU, Andras Nagy Robert, este de părere că redeschiderea unităţilor de învăţământ ar trebui să se facă în mod treptat, acordându-se prioritate elevilor din clasele I şi celor care urmează să susţină examene de admitere sau de bacalaureat.
„Deschiderea şcolilor şi grădiniţelor ar trebui să se facă, cât de cât, treptat, adică o clasă da, una nu. De exemplu, clasa I da, clasele a II-a şi a III-a, nu (...) În clasa I înveţi să scrii, adică trebuie să fie lângă tine învăţătoarea care să te ţină de mână ca să înveţi să scrii. Am dat un exemplu. Sau cei din clasa a XII-a, care sunt înainte de bacalaureat şi ar trebui să se ducă la şcoală. În clasa a XI-a mai poate să înveţe copilul de acasă, în clasa a X-a la fel, dar clasa a VIII-a trebuie să se ducă la şcoală că au examene pentru clasa a IX-a. Deci, practic, o diferenţiere cred că ar trebui să se facă”, a afirmat Andras Nagy Robert.
Cazuri puține dar școlile sunt închise
El consideră că decizia de a închide o şcoală întreagă în care învaţă 1.000 de elevi din cauză că au apărut trei cazuri de COVID nu a fost oportună.
„Să închizi o şcoală întreagă nu este în regulă. Mai bine izolezi o perioadă de două săptămâni, trei săptămâni, o lună de zile clasa respectivă, dar ceilalţi se duc la şcoală”, a adăugat acesta.
Potrivit datelor transmise de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Covasna postate miercuri pe site-ul Instituţiei Prefectului, incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 (fără focare) pentru ultimele 14 zile este de 0,88/1.000 de locuitori.
În doar cinci localităţi din judeţ - Aninoasa, Brateş, Ghidfalău, Hilib şi Zălan - incidenţa cazurilor depăşeşte 3 la mia de locuitori, în timp ce în 11 localităţi incidenţa este cuprinsă între 1,5 şi 3/1.000 locuitori, în 25 de localităţi este sub 1,5/1.000 de locuitori iar 84 de localităţi nu au niciun caz pozitiv.
Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei descentralizarea deciziei privind redeschiderea şcolilor în funcţie de rata incidenţei la nivel local şi demararea discuţiilor privind organizarea examenelor naţionale, pentru a avea mai multe scenarii pregătite, astfel încât acestea să se poată desfăşura.
„Școala online este obositoare, ineficientă şi complet nesustenabilă”
„Pe data de 11 ianuarie se va încheia vacanţa de iarnă, iar elevii se vor întoarce la şcoală în format online, conform anunţurilor făcute de către Ministerul Educaţiei. Încă de la suspendarea cursurilor în luna noiembrie, Consiliul Naţional al Elevilor a fost în permanentă legătură cu elevii din întreaga ţară. Majoritatea colegilor noştri ne-au transmis că şcoala online este obositoare, ineficientă şi complet nesustenabilă pe termen lung.
Ţinând cont de faptul că ne apropiem vertiginos de examenele naţionale, de al doilea semestru al acestui an şcolar şi că multe localităţi din ţară se află sub indicele de 3 cazuri/mia de locuitori, solicităm Ministerului Educaţiei să descentralizeze din nou decizia privind redeschiderea unităţilor de învăţământ, în funcţie de rata incidenţei la nivel local, asigurând, în acelaşi timp, materialele sanitare necesare desfăşurării cursurilor în siguranţă”, se arată într-un comunicat al Consiliului Elevilor.