Se dau noi ajutoare pentru familiile numeroase și pensionarii cu venituri mici VIDEO

Sursa foto: Gov.ro

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat că se lucrează la mai multe proiecte care au ca scop acordarea de ajutoare pentru familiile cu trei sau mai mulți copii, dar și pentru pensionarii cu venituri mici. Ministrul a mai anunțat că va susține și un proiect care sprijine femeile în ceea ce privește accesul în funcțiile din instituțiile publice.

Ministrul Familiei spune că va iniția un proiect menit să ajute familiile care au trei sau mai mulți copii. Proiectul este o noutate pentru România.

„Sunt declaraţii foarte frumoase privind susţinerea familiilor numeroase, a familiilor cu trei sau mai mulţi copii, dar la modul concret nu este recunoscută ca şi termen administrativ ideea de familie numeroasă. Primul demers este ca aceastea să fie recunoscute ca fiind familii numeroase. Un prim pas pentru sprijinirea lor ar fi acordărea unui card care să fie susţinut de anumite reduceri şi deduceri, în beneficiul familiilor numeroase“, a declarat Gabriela Firea.

Ajutor pentru pensionari

Ministrul a mai anunțat că pregătește și un proiect de sprijin pentru persoanele în vârstă cu venituri mici, dar și pentru cei care nu beneficiază de ajutorul familiei.

„Sunt mulți seniori care nu beneficiază de sprijinul familiei din diverse motive. Vrem să implementăm politici care să îi aprijine emoțional, juridic, dar și social. Sunt nevoi pe care le au aceşti seniori şi nu ştiu cui să se adreseze.

Nu cred că este suficient să primească doar pensie. De multe ori aceasta este insufcientă pentru a acoperi costurile cu medicamentele, alimentele și facturile. Mulți renunță la îmbrăcăminte nouă sau la alte lucruri care costă“, a mai spus ministrul Familiei.

&;

Sprijin pentru femei

Gabriela Firea a mai anunțat că va iniția și un proiect care să sprijinile femeile în cariera lor profesională. „Trebuie să li se acorde femeilor mai multe șanse la locul de muncă. Vom propune ca doi din cinci candidați la o funcție în instituțiile pubice, să fie femei. Se spune că femeile sunt foarte bune în domeniul executiv, dar sunt foarte capabile și să ocupe funcții de conducere.

Instituțiile statului să dea exemplu că le promovează. Trebuie se ne aliniem la regulile și standardele europene. Sper ca acest proiect să fie finalizat în cel mai scurt timp și să îl trimitem la Guvern pentru a fi aprobat“, a mai spus Gabriela Firea.