Se dau bani în plus la salariu! Majorarea intră în vigoare de la 1 aprilie. Cine sunt românii vizaţi
- Ramona Rotaru
- 27 martie 2022, 07:30
O companie de stat din România vine cu vești extrem de bune pentru angajații săi. Aceștia au decis să majoreze salariile cu sume considerabile, iar primele acordate de Paște se vor simți în buzunare. Modificările urmează să fie aplicate începând cu 1 aprilie.
Complexul Energetic Oltenia le face o mare bucurie angajaților la final de săptămână. Reprezentanții companiei de stat au anunțat că a fost semnat un Contract Colectiv de Muncă, cu beneficii multiple pentru angajați. Documentul a fost trimis la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj și va intra în vigoare începând cu 1 aprilie.
Angajații complexului energetic vor beneficia, de la 1 aprilie, de o creștere salarială cu 2.020 lei brut, adică peste 1.000 de lei net. Un alt beneficiu pe care îl oferă Contractul Colectiv de Muncă abia semnat este cu privire la primele de sărbători. În anul 2022, atât de Paști, cât și de Crăciun, angajații vor primi cotă de combustibil de 2.000 de lei și spor de carieră și de pericol de 304 lei.
„Este un contract pe doi ani de zile. Drepturile salariale au crescut semnificativ. Suma medie cu care va creşte salariul este de 2.020 lei brut. Există o distribuţie a acestei sume, fie în salariul de bază, fie prin armonizarea sporurilor.
Au fost luate măsurile necesare pentru a nu mai exista discrepanţe salariale între aceleaşi categorii de salariaţi”, a spus Daniel Burlan – preşedintele directoratului CEO.
Complexului Energetic Oltenia majorează salariile angajaților
Contractul Colectiv de Muncă abia semnat prevede următoarele beneficii pentru angajații săi:
– cota de combustibil a fost stabilită la 2.000 de lei, brut, și să se acorde în bani, pe cardurile de salarii;
– prima de Paște și de Crăciun va fi de 2.000 de lei, dintre care 1.700 de lei se impozitează cu 41,5%, suma de 300 lei fiind deductibilă;
– ajutorul de deces va crește de la 3.800 de lei, la 5.000 de lei, iar pentru decesul rudelor se acordă și trei zile libere;
– personalul muncitor şi CFL-iştii vor beneficia de 10 zile suplimentare la concediul de odihnă, în toate subunităţile companiei;
– femeile angajate la CEO vor beneficia de 200 lei, brut, pentru Ziua Femeii, iar la 1 iunie, salariații cu copii minori vor primi aceeași sumă de 200 lei, brut;
– sporul de carieră și pericol se cumulează în spor pericol și va fi în cuantum de 304 lei, brut, pentru activitățile de producție;
– 245 lei net în salariul de bază, la fiecare clasă din grila de salarizare și un fond de avansare/promovare 200 lei brut /salariat pentru a se putea realiza echilibrarea pe aceeași meserie.
Guvernul a decis salvarea Complexul Energetic Oltenia
Salvarea Complexul Energetic Oltenia a fost decisă de Guvern pe 10 martie, printr-o Ordonanță de Urgență. În curând, compania statului va beneficia și de un granturi de peste 840 de milioane de euro, acordate de Ministerul Energiei.
Aprobarea ordonanței de urgență (OUG) a fost necesară după ce Comisia Europeană a autorizat, anterior, ajutorul de stat de restructurare a Complexului Energetic Oltenia.
Ministerul Energiei vine în ajutorul companiei de stat, oferind garanturi reprezentând contravaloarea în lei a sumei de 848,6 milioane euro. Acest ajutor face parte dintr-un grant autorizat de 1.090 milioane euro pentru implementarea Planului de Restructurare, relatează Mediafax.
Sumele prezentate mai sus vor fi acordate până în 2025. Ajutorul se va acorda anul de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat de Ministerul Energiei. De asemenea, s-a aprobat majorarea capitalului social al Societății Complexul Energetic Oltenia prin suma totală de 180 milioane de euro (echivalată în lei).